Joi, 7 noiembrie 2013

19.00 - Buika (Spania) / concert de flamenco/ Opera Naţională Bucureşti

Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical a ajuns la cea de a VI-a ediţie. Organizat de Teatrul de Operetă şi Musical "Ion Dacian", în ediţia sa din 2013, acoperă 10 zile (7 - 17 noiembrie) timp în care programe dense şi colorate cuprind reprezentaţii de de operetă şi musical, concerte, spectacole de dans clasic şi contemporan, workshop-uri, şi evenimente conexe (expoziţii, lansări de carte, proiecţii de film şi emisiuni de radio). Publicul este invitat la Opera Naţională Bucureşti, Grand Cinema Digiplex din Băneasa Shopping City, Centrul Cultural "Ion Manu" ( Otopeni), Godot Cafe-Teatru, Teatrul Metropolis, Teatrul Nottara, teatrul Odeon (Sala Studio), Teatrul studenţesc Podul, Caru' cu bere şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L.Caragiale" din Bucureşti.

Joi, 7 noiembrie, la ONB, Concha Buika, celebra interpretă de flamenco, a deschis în forţă festivalul cu o pledoarie pasională şi vehementă pentru ideea că viaţa e frumoasă cu toate luminile şi umbrele ei. Când eşti fericită, cânţi, când eşti nefericită, cânţi. Combinând original elemente de flamenco, muzică tribală, blues, jazz şi orice alte sonorităţi de care are nevoie ca să-şi exprime trăirile, cu o voce care caută orice numai perfecţiunea frumuseţii sterile nu (o clipă m-am gândit la vocea lui Louis Armstrong), desculţă ca Cesaria Evora, dar explodând în afara sinelui, Buika a vorbit timp de peste o oră într-o limbă străină dar pe care am înţeles-o cu toţii. Cântăreaţa născută pe pământ spaniol nu şi-a uitat niciodată rădăcinile africane. Când spui Buika spui forţă, emoţie, senzualitate, patimă într-o muzică ce se hrăneşte în egală măsură din primitiv şi din clasic. După aparenţa unei improvizaţii continue se ascunde un eşafodaj clar gândit şi lucrat până în cele mai mici detalii, ce permite vocii să se combine cu rezultat artistic spectaculos cu un pian foarte bine "educat" şi cu o percuţie cu ritmuri şi sonorităţi ancestrale. Acum, după ce am ascultat-o, înţeleg mai bine succesul celor cinci albume ce s-au bucurat de un imens succes, confirmat nu numai de vânzări ci şi de două Latin Grammy (El ultimo trago 2009 şi La Noche Más Larga 2013) ca şi gestul celebrului regizor spaniol Pedro Almodovar care, în 2011, a ales două dintre piesele Buikăi ca fundal sonor pentru filmul "El piel que habito".

Vineri, 8 noiembrie 2013

19.00 - "Carmen", regia: Konstantin Purtseladze, Teatrul Muzical şi Dramatic de Stat, Tbilisi (Georgia) / spectacolde teatru-dans/ Opera Naţională Bucureşti

Se numeşte dramă coregrafică. Durează 44 de minute, exact cât suita Carmen pe care Rodion Scedrin a compus-o în 1967 pe baza temelor principale din opera omonimă a francezului George Bizet (1875). Cu o succesiune de 13 numere, partitura lui Scedrin este concepută pentru corzi şi percuţie, într-o viziune dramaturgică personală, ce menţine povestea dar dă muzicii pregnanţă, strălucire, intimitate şi forţă explozivă cu totul noi. Pe scena de la ONB s-au aflat membrii Teatrului Muzical şi Dramatic de Stat din Tbilisi, Georgia. Regizorul şi coregraful Konstantin Purtseladze se află la cea de a doua producţie din genul numit generic teatru-dans (moving theatre) cu specificarea dramă coregrafică, după Salomé, inspirată de textul lui Oscar Wilde. La baza spectacolului Carmen artistul pune declarat, ca punct de pornire, ideea de libertate, întruchipată de scriitorul, francez şi el, Prosper Merimée (1854) într-o sălbatică ţigancă cu temperament, sentimente şi trăiri de nestăpânit. Carmen a devenit simbolul libertăţii ce transcende barierele de rasă, clasă, limbă, sex … astăzi parcă mai puternice ca oricând. Povestea ei este, în viziunea artistului georgian, o poveste despre libertatea interioară, dar şi despre libertatea imaginaţiei în care este practic imposibil să defineşti graniţa dintre real şi ireal, dintre adevăr şi ficţiune… LIBERTATEA fără de limite pentru care merită să mori. Pe scenă, actori -dansatori, actori-gimnaşti, actori-acorbaţi, …foarte departe de linia baletului clasic. Subliniez, este vorba de actori de teatru - cu atât mai remarcabilă, mai spectaculoasă este performanţa lor! Toţi actorii sunt tineri şi cu disponibilităţi fizice (flexibilitate) şi actoriceşti excepţionale.

Am ales actori din teatre diferite. Toţi mi-au fost studenţi şi îi cunosc de foarte mulţi ani. De exemplu Bacho Chachibaia, actorul din rolul Don José, vine de la teatrul Rustaveli. Toţi sunt minunaţi! declara coregraful într-un interviu acordat unui periodic georgian.

Noutatea şi frumuseţea acestui spectacol de teatru-dans stau în delicateţea şi încărcătura mişcărilor - Habanera, când, cu supleţe de animal, Carmen învăluie cu un erotism debordant trupurile bărbaţilor din jurul ei sau duetul de dragoste dintre Carmen şi Don José conceput ca un joc de copii, plin de naivitate şi de sinceritate, dominat de un gest stângaci şi timid, gest care, la final, va aduce moartea eroinei; în surpriza unor idei de mizanscenă - toreadorul apare într-un scaun cu rotile, incapabil să se mişte până când Carmen nu îi redă, prin vrajă parcă, puterea de a merge din nou; în forţa sălbatecă a unor momente în care muzica şi mişcarea se dovedesc a nu fi de ajuns iar duritatea mesajului trebuie să fie susţinută şi de strigăte animalice ale interpreţilor; în umorul cu etichetă haz de necaz sau aşa vreau eu, ce surprinde plăcut şi reîmprospătează atmosfera atunci când te aştepţi mai puţin şi desigur, în măiestria, dăruirea şi convingerea cu care dansatorii îşi interpretează şi îşi trăiesc personajele. Costumele (Ana Mosidze) sunt simple dar de mare efect. Ele combină negrul cu roşul, pornind de la tălpile pantofilor de dans şi până la peruca creaţă, bogată şi încâlcită pe care o poartă Carmen ca pe un accesoriu distinctiv ce o defineşte şi îi conferă statut de unicat. Scenografia este simplă dar de neignorat - lămpi mari, cu lumini albe şi roşii, care plutesc prin aer, scaune grele de metal care te leagă brutal de pământ…Acest Carmen semnat de artiştii georgieni, a devenit un spectacol deosebit de interesant pe care l-am aplaudat cu plăcere şi mărturisesc că aş dori să îl revăd.