Arhivă : Cronici Înapoi
Corul Academic Radio dirijat de Dan Mihai Goia în cea de-a doua seară de concerte speciale
Un nou eveniment înscris în seria aniversării celor 85 de ani de la înființarea Radio România. Lucrări de Ion Vidu, Gavriil Musicescu, Nicolae Lungu sau Mihail Jora în interpretarea Corului Academic Radio, dirijat de Dan Mihai Goia, în a doua seară de concerte speciale de la Sala Radio. Cu detalii vine Lucian Haralambie.
"Radioul a fost și rămâne o forță impresionantă în istoria unui popor. Radioul este o necesitate, ea trebuie apreciată, trebuie valorificată", declarația preotului Zareh Baronian, prezent la cel de-al doilea eveniment, din seria dedicată aniversării a 85 de ani de la înființarea Radio România.
Aseară, Studioul Mihail Jora a găzduit concertul Corului Academic Radio. În program, lucrări românești, de la creația de secol XIX, până în zilele noastre.
Iată ce a declarat dirijorul ansamblului Dan Mihai Goia, după concert:
"A fost o seară deosebită, de bucurie românească, de suflet românesc, să cânte aceste comori ale neamului românesc, care au fost scrise timp de un secol și dublate de acest moment aniversar special, aniversarea a 85 de ani de existență a radioului național. Sunt momente de mare bucurie. Publicul, deși nu a fost foarte numeros a fost atât de cald și de impresionat de ceea ce am făcut, încât ne-au bucurat până la lacrimi. Noi ne-am străduit să prezentăm cu demnitate, cu frumusețe, cu calitate toate aceste comori ale neamului românesc și sunt convins că a fost o seară de sărbătoare, de bucurie și de patriotism, dacă vreți, în sensul cel mai frumos și cel mai adevărat al acestui cuvânt".
Cu ce impresii pleacă publicul din Studioul Mihail Jora. Dirijorul Jean Lupu:
- O trecere în revistă peste două secole de muzică corală românească. A fost un moment sublim, un moment înălțător, un moment pe care l-am dori repetat. Ar fi păcat ca acest concert care a presupus o muncă extenuantă să rămână la o singură reprezentare. Ar trebui un turneu cu acest concert.
Iată și alte opinii din public:
- Este un vis pentru mine că reascult aceste cântece. Mă trimit cu zeci de ani în urmă. Sunt foarte frumoase și frumos interpretate.
- Deosebit. Sublim, dumnezeiesc și mă bucur pentru noi că n-am ratat. Să le dea Dumnezeu sănătate și spor în continuare și La Mulți Ani!