Arhivă : Cronici Înapoi
Frumuseți în Festival
Serile camerale din cadrul Festivalului de la Sinaia au readus pe scenă artiști consacrați, îndrăgiți de public sau tineri deosebit de promițători, extrem de atractivă fiind ideea muzicii "în familie", devenită tradițională nu doar în ambianța Cazinoului, ci și la Ateneu, unde aceiași cuceritori interpreți au dorit să o ofere și melomanilor bucureșteni. Astfel, maestrul Valentin Gheorghiu a urcat din nou pe podium, reluând în parte programul prezentat anterior în stagiunea "Lanto Comunication", amplificat și diversificat de această dată, spre încântarea celor care umpleau sala. În Trio nr. 4 op. 11 de Beethoven a cântat acum alături de violonista Simina Croitoru și de violoncelistul Ștefan Cazacu, relaționându-se impecabil, etalând și eleganța frazării, căldura sunetului și strălucirea tehnică deopotrivă în secvențele de ansamblu și în cele solistice. Apoi pianistul a dorit să-l aducă în prim plan pe tânărul "coleg de claviatură" Mihai Ritivoiu, propunând și o pagină mozartiană abordată la patru mâini, pentru ca apoi acesta să convingă, în Poloneza fantezie op. 61 și Vals op. 42 de Chopin (întâmplător sau nu, ambele în la bemol major), că este un interpret format, cu aplomb, fluență, tehnică performantă și mai ales cu o expresivitate perfect adecvată celebrelor opusuri, progresul său fiind evident comparativ cu evoluțiile sale anterioare. Am reascultat apoi Rapsodia I de Enescu, în aranjamentul semnat de Valentin Gheorghiu, care a cântat, la patru mâini, cu soția sa, Roxana Gheorghiu, completându-se firesc și cu un tușeu foarte asemănător, "trădând" îndelungata loc experiență în astfel de colaborări, revelând culorile și ritmurile atât de cunoscute din versiunile orchestrale, acum parcă "mai altfel". Superbă a fost Sonatina de Dvorak, în care violonistul Gabriel Croitoru și pianistul Valentin Gheorghiu au încântat prin frumusețea liniilor pline de poezie, visare, izbucniri strălucitoare sau pagini irizate de o finețe aparte, poate evocatoare, cu sugestii folclorice de efect, totul cu un rafinament de mare sensibilitate. Sub semnul reveriei și al cantilenei, cu lirism și introspecție, s-a aflat și Apres un reve de Faure, impresionantă miniatură tălmăcită de violoncelistul Marin Cazacu și același Valentin Gheorghiu, cu o măiestrie și o simplitate pe care doar adevărații artiști le pot investi și cu… suflet. Dar și Trio elegiac de Rachmaninov a prelungit reveria, Valentin Gheorghiu, de o vitalitate și o bucurie a cântului uimitoare și constante de o viață, regăsindu-se cu Gabriel Croitoru și Marin Cazacu, nu doar buni prieteni, ci în primul rând recunoscuți artiști care știu să investească fiecare lucrare cu o trăire profundă și… adevărată, excelând din nou în cantilene și învolburări romantice, pierdute spre final în sonuri grave, abia sugerate.
Aplauzele entuziaste și prelungi au determinat un bis-surpriză, în Romanța de (același) Rachmaninov, compusă pentru pian la 6 mâini, dar aranjată de V. Gheorghiu, evoluând toți instrumentiștii din acea seară, maestrul cântând la pian alături de soția sa și de Mihai Ritivoiu, violonistul Gabriel Croitoru împreună cu fiica sa, Simina, iar violoncelistul Marin Cazacu alături de fiul său, Ștefan, rezultatul fiind, evident, cuceritor, spre încântarea noastră și regretul că… s-a încheiat.
Și în seara următoare Cazinoul a fost asaltat de melomani, nerăbdători să reasculte Orchestra "Romanian Sinfonietta", ca de obicei sub bagheta lui Horia Andreescu, ansamblul, în parte reînoit, alcătuit din instrumentiști între 14-25 de ani, fiind de-a dreptul impresionant, parcă mai bun de la un an la altul, cu o sonoritate densă, omogenă, suplă, răspunzând cerințelor dirijorale cu o precizie și o fluență incredibilă, deși mulți cântă acum pentru prima oară într-o orchestră. Uvertura operei Bărbierul din Sevilla de Rossini a uimit prin filigranul desenului în care fiecare temă, fiecare accent s-a reliefat cu o savoare pe care rar o ascultăm în variantele orchestrelor redutabile, perfect în stil, cu acumulări gradate cu finețe, totul spumos și cu o exactitate incredibilă (trecând peste micile stângăcii ale suflătorilor), chiar dacă tempo-ul imprimat a fost extrem de alert. Dar și în Concertul op. 64 de Mendelssohn nivelul a rămas la cote demne de performanțele internaționale, acompaniind cu rigoare și delicatețe demersul solistic al violonistei Ioan-Cristina Goicea, o adevărată revelație (după surpriza recitalului), pentru că tehnica virtuoză este de această dată împlinită de o expresivitate și sensibilitate ce dovedește implicarea afectivă a tinerei care s-a maturizat și mai ales a învățat să transmit stări, trăiri, să pătrundă și să creeze atmosfera cuprinsă în partitură, coordonându-se impecabil cu colegii săi din orchestră, fără urmă de ezitare sau de nesiguranță, totul cu o cursivitate și o strălucire permanent susținute. Iar faptul că, în doar câteva zile de repetiții intense, maestrul Horia Andreescu a știut să îi învețe și să le explice "secretele" unei asemenea evoluții s-a vădit deoporivă în Simfonia nr. 8 de Beethoven, cu o construcție perfect echilibrată, în care dialogurile între partizi, trecerea temelor de la un grup de instrumente la altul s-a realizat ca o caligrafie de mare finețe, totul derulându-se cu o cursivitate și o ardență permanent menținute la cota maximă, concentrarea, capacitatea de a înțelege sensurile partiturii, bucuria și emoția intensă a tuturor celor aflați pe scenă conducând, firesc, la miracolul unei orchestre excepționale, formată, din prima clipă, de un maestru care a convins că poate fi și un pedagog ideal chiar și lucrând cu adolescenți, îmbinând seriozitatea cu umorul și, mai ales, cu știința de a face muzică cu pasiune și dăruire.
A doua zi, la Bușteni, un alt ansamblu unanim apreciat în țară și chiar peste hotare - Orchestra Română de Tineret - a încântat și entuziasmat o sală arhiplină, într-un program nou și ofertant, ca de obicei cu Cristian Mandeal la pupitru, abordând Frenesia 2 de Dan Dediu, lucrare complexă, cu ritmuri percutante, suprafețe abia sugerate, izbucnind apoi într-un vârtej amețitor, cu trimiteri la dansul folcloric românesc, redată absolut cuceritor, semn că instrumentiștii au capacitatea să rezolve excelent și astfel de piese contemporane. A urmat însă celebrul Dublu concert de Brahms, sobru și romantic totodată, beneficiind de colaborarea cu soliști de cotă - violonistul Liviu Prunaru și violoncelistul Marin Cazacu -, aducând și solo-uri generoase și dialoguri vibrante, orchestra construind, de asemenea, sonuri masive sau sensibile, contraste bine susținute într-un demers artistic unitar, păstrat permanent pe coordonatele ce caracterizează creația brahmsiană, interiorizată, uneori gravă, dar cu o expresivitate ce trădează căldura sa interioară. Dar după pauză, ORT și maestrul Mandeal al prezentat pagini de Ravel, inspirate din sonurile iberice -Rapsodia spaniolă, Pavană pentru o infantă defunctă, Alborada del grazioso, Bolero -, țesute cu o finețe abia sugerată, alternând cu izbucniri spectaculoase ce pun în valoare strălucirea inconfundabilă a ansamblului, cu solo-uri impecabile și treceri maleabile de la un segment la altul, gestica atipică a dirijorului sugerând stări, senzualitatea încărcată și temperamentală a dansurilor care se insinuează și acumulează tensiuni paroxistice, reliefate cu o incredibilă măiestrie și (din nou) implicare de către toți cei 100 de tineri instrumentiști, al căror entuziasm se îmbină cu profesionalismul, așa cum nu prea auzim la orchestrele cu pretenții. Un program divers, amplu, într-un registru stilistic-expresiv "mai altfel" față de repertoriul abordat până acum de ORT, dar se pare că toți se simt bine în orice înseamnă mare muzică, urmându-l pe Cristian Mandeal cu o rigoare și o suplețe greu de imaginat, iar maestrul s-a lăsat, la rândul său, captivat de frumusețea unor bijuterii care, cu siguranță, îi sunt apropiate ca structură și vibrație interioară.
Bucuria și entuziasmul generat (și general) se vor regăsi, cu certitudine, și în această seară, când programul va fi reluat la Cazino Sinaia. Și chiar merită din plin!...
Iar în paralel, la Ateneul bucureștean, Orchestra "Romanian Sinfonietta" reeditează succesul în creațiile de Rossini, Mendelssohn și Beethoven, sub bagheta lui Horia Andreescu, pentru că, de această dată, cele două festivaluri au multe puncte comune, implicându-se și dăruitul Marin Cazacu prin a sa Fundație și Lanto Comunication prin susținerea financiară atât de necesară pentru ca astfel de proiecte să poată prinde viață.. Și, în ciuda nnumeroaselor dificultăți și piedici… reușesc!