Timp de zece zile, la Cluj s-a desfăşurat o nouă ediţie a proiectului "Oratorium", organizat de Fundaţia "Jubilate" din Oradea, care, după Creaţiunea de Haydn (în 2009, oratoriu prezentat la Cluj, Timişoara, Bucureşti) şi lucrările de Bach (incluzând şi Magnificat) oferite şi în ţară şi din nou la Bucureşti (la sala Radio), a ales acum monumentalul Requiem german de Brahms, "ridicat" în doar o săptămână, în repetiţii "duble", cei peste 150 de tineri sosiţi din toate colţurile ţării lucrând alături de experimentaţi "docenţi" care cântă, de ani buni, în orchestre de cotă din lume. În ciuda oboselii şi a efortului solicitat şi de pregătirea, în paralel, a unor recitaluri, toţi cei implicaţi şi-au păstrat entuziasmul, ba chiar pasiunea cu care încercau - şi chiar reuşeau - să rezolve multiplele probleme tehnice şi mai ales expresive, tinerii învăţând cum să se omogenizeze, să se asculte în ansamblu, să dea relief sensurilor cuprinse în partitură.

Cu americanul Delta David Gier la pupitru, lucrarea a fost prezentată la Biserica Neagră din Braşov, la biserica reformată "cu două turnuri" din Cluj şi la biserica romano-catolică din Oradea, un public extrem de numeros urmărind-o cu încântare, captivat şi de frumuseţea muzicii foarte bine interpretate şi de profunzimea invocărilor sau a gândurilor şi introspecţiei regăsite în textul care, cântat în germană, era simultan tradus, în română şi maghiară, pe două panouri, tocmai pentru a fi înţeles cât mai bine. Şi trebuie să spun că am fost, la rândul meu, cucerită de maniera în care s-a realizat construcţia logică şi densă, cu planuri sonore contrastante, cu momente de izbucnire, cu accente terifiante, alternând cu cele de reculegere adâncă, profund umană, într-o manieră apropiată versiunilor unor ansambluri experimentate. A impresionat din nou şi simplitatea elevată a rugii încărcate de sensuri, redată de soprana Georgeta Stoleriu, maestră recunoscută a genului, iar baritonul american Will Hughes, foarte tânăr dar cu un glas calitativ (aproape tenoral) şi bine condus, a avut în intervenţiile sale incisivitatea cerută de text, rămânând însă în atmosfera generală, cei doi solişti integrându-se în demersul artistic al cărui efect şi impact s-a amplificat în ambianţa sobră a lăcaşelor de rugă.

Iar faptul că şi organizatorii şi profesorii au cântat împreună cu studenţii (încă pe băncile şcolii sau absolvenţi), în cor sau în orchestră, a contat enorm, relaţiile extrem de agreabile create între participanţi determinând o reală colaborare, cu rezultate deosebite, având astfel şi bucuria reuşitei şi satisfacţia că au oferit spectatorilor o creaţie de anvergură, interpretată… aşa cum trebuie, parte dintre ascultători descoperind poate pentru prima oară ce înseamnă marea muzică, ceea ce, sper, îi va determina să intre apoi şi în sala de concert.