Ediţia 2013 a Festivalului de Jazz de la Gărâna nu a arătat publicului problemele cu care s-a confruntat din punct de vedere organizatoric şi financiar. Noi am văzut nişte concerte extraordinare, fără să ne dăm seama că anul acesta, cel puţin, festivalul a fost făcut cu şi mai mari eforturi ca în anii trecuţi. A fost un an foarte bine reprezentat de artiştii din România: Luiza Zan, Irina Popa au fost vocile; au mai fost trupe din Timişoara care au impresionat. La fel au fost artiştii de primă mână mondială care au venit şi anul acesta.

Chiar primul concert a fost cu Bill Frisell, care a prezentat noul lui album. L-am avut pe Arild Andersen, respectabilul contrabasist care iarăşi a venit cu un trio şi cu o formulă extraordinară de reprezentare a propriei muzici. Un alt vârf a fost Zakir Hussain care împreună cu Charles Lloyd şi Eric Harland ne-a oferit un trio de saxofon& rhythm absolut fermecător. A urmat John Surman, care a venit cu o formulă foarte interesantă care se numeşte Valhalla, probabil care va anunţa noul lui album. De asemenea, In The Country, care a fost cotat drept cel mai bun grup tânăr în anul 2012, un trio norvegian pe care l-am putut asculta şi la emisiunea Jazzy hour de la Radio România Muzical, la fel ca mulţi artişti despre care vorbim acum.

Festivalul s-a încheiat cum nu se putea mai bine, cu un concert vibrant, modern, care reprezintă muzica zilelor noastre, atât ca nivel artistic foarte ridicat, cât şi sonorităţi, inovaţii ş.a.m.d. Este vorba de concertul lui Magnus Ostrom, bateristul care a făcut parte din trio-ul pianistului Esbjorn Svensson. Concertul a combinat piese care vor fi pe albumul nou, cu piese de pe primul lor album, un concert cu o vibraţie şi cu o intensitate artistică şi sonoră cum foarte rar am văzut în toată experienţa mea de om care merge la concerte. A fost ceva care m-a făcut într-adevăr să mă simt la curent cu muzica contemporană şi mă bucur că lucrul acesta se poate face la Gărâna, în România. Din nou, câteva mii de oameni s-au bucurat şi cred că e foarte important să ştim că există acest eveniment de nişă, care contrabalansează balastul şi care ne menţin cumva în normalitatea culturală.