Arhivă : Cronici Înapoi
Gala... galei la Opera din Iași
După succesul deosebit al primei Gale a Premiilor Operelor Naționale, desfășurată la început de iunie, Opera din Iași a avut inspirata idee de a încheia stagiunea cu o altă Gală, dar în prelungirea celei dintâi, invitând în concert laureați sau nominalizați, astfel încât publicul să-i poată asculta pe cei desemnați ca fiind "cei mai buni soliști în 2013" - clujenii Iulia Merca și Cristian Mogoșan - sau "cel mai bun debut" - Bogdan Zahariea de la Opera din Timișoara -, alături de artiști ai teatrului gazdă, nominalizați la categoriile respective - Lăcrămioara Hrubaru-Roată, Ana-Maria Donose, Jean Bouton. Și pentru a împlini evenimentul, pe scenă a evoluat, pentru prima oară, Anita Hartig, sosită de la Viena, dar deja apreciată și pe alte mari scene.
În compania orchestrei și a corului (pregătit de Manuel Giugula), sub bagheta lui Gabriel Bebeșelea, tinerii cu glasuri frumoase, bine conduse, au abordat un repertoriu menit să le pună în valoare datele naturale și, eventual, capacitatea de a interpreta partituri dificile dar extrem de ofertante. Așa încât l-am regăsit pe tenorul Bogdan Zahariea în două dintre ariile sale de rezistență din Tosca (actul III) și Turandot, deloc întâmplător decupate din opere pucciniene, pentru că glasul său generos, amplu, cu acut impresionant, se desfășoară în voie într-un astfel de repertoriu, aplauzele izbucnind chiar pe ultimele acorduri orchestrale. Apoi l-am reîntâlnit și pe tenorul Cristian Mogoșan în pagini prezente în mai toate recitalurile sale, fie din Evgheni Oneghin, fie din zarzuela La taberna del puerto, abordate prioritar în tonuri estompate, deși solistul se simte mult mai bine în arii "eroice", aceeași tendință de a apela la discreția sonoră în dauna exploziei temperamentale cerută de personajele din Adriana Lecouvreur sau din Carmen regăsindu-se și în maniera de cânt a mezzosopranei Iulia Merca; dar m-am bucurat să o redescopăr pe tânăra soprană ieșeană Lăcrămioara Hrubaru-Roată în cuceritoarea interpretare a ariei din Candide, strălucitoarea expresivitate vocală și scenică punându-i în valoare și glasul impecabil condus în plan tehnic. L-am urmărit pe baritonul Jean-Kristoff Bouton, de asemenea solist al teatrului-gazdă, în riscanta cavatină din Bărbierul din Sevilla, parcă prea "împănată" de efecte ce se doreau comice, apoi pe colega sa, soprana Ana-Maria Donose, încercând să rezolve îndrăgita arie Muzica, în ciuda unor vizibile probleme (am aflat ulterior că erau… de sănătate).
Printre atâția tineri deja familiari publicului ieșean sau chiar din țară, invitarea sopranei Anita Hartig a constituit, cu siguranță, surpriza serii, performanța de a include în concert o solistă care, de câțiva ani, este constant apreciată la Staatsoper Viena (unde activează din 2009), iar din această stagiune ovaționată și la Scala din Milano sau la Covent Garden din Londra, dar în debut absolut la Iași, fiind, cu totul remarcabilă. Melomanii care umpleau sala Operei până la refuz au fost fascinați și de frumusețea glasului său cu multe carate, susținut de o tehnică impecabilă și mai ales de "clasa" care "se simte" în maniera sa interpretativă, firească dar extrem de adecvată personajului, în pronunția elegantă sau în fraza și fluența discursului, atât în ariile din Faust sau Giuditta, cât și în duetul din Văduva veselă abordat alături de fostul său coleg de la Cluj, Cristian Mogoșan. Apariție încântătoare, cu o atitudine (din nou) impecabilă, charismatică, având toate datele unei artiste de cotă internațională, Anita Hartig a convins din plin că a acumulat enorm și s-a transformat, realmente, din tânăra (doar) cu un potențial vocal aparte într-o interpretă care știe perfect ce vrea, ce trebuie să facă pentru a transmite sentimentele și trăirile eroinelor întrupate, învățând, cu inteligență și tenacitate, "furând" (în cel mai bun sens al cuvântului) de la celebritățile alături de care evoluează în străinătate. Iar în acea seară, la finalul stagiunii Operei din Iași, a făcut o demonstrație de profesionalism și de simplitate, adăugând astfel și (încă) o noutate absolută pe acea scenă, dar și un plus de anvergură unei Gale care a avut, deci, toate ingredientele pentru a fi, așa cum s-a dorit, extraordinară.
Cu Gabriel Bebeșelea la pupitru, orchestra a acompaniat cu rigoare soliștii, dar a "atacat" și pagini pretențioase din Maeștrii cântăreți din Nurnberg sau din Forța destinului, colaborând deopotrivă cu corul în secvențe celebre din Carmina Burana sau Trubadurul. Într-o atmosferă de sărbătoare și "de bine", seara s-a încheiat cu nelipsitul Brindisi din Traviata, cântat de toți soliștii - evident cu Anita Hartig în prim plan, partener din nou Cristian Mogoșan - și de întreg ansamblul, în entuziasmul general al publicului și în ploaia de confetti ce ne-a acoperit pe toți, ca un foc de artificii.