După succesul deosebit al primei Gale a Premiilor Operelor Naţionale, desfăşurată la început de iunie, Opera din Iaşi a avut inspirata idee de a încheia stagiunea cu o altă Gală, dar în prelungirea celei dintâi, invitând în concert laureaţi sau nominalizaţi, astfel încât publicul să-i poată asculta pe cei desemnaţi ca fiind "cei mai buni solişti în 2013" - clujenii Iulia Merca şi Cristian Mogoşan - sau "cel mai bun debut" - Bogdan Zahariea de la Opera din Timişoara -, alături de artişti ai teatrului gazdă, nominalizaţi la categoriile respective - Lăcrămioara Hrubaru-Roată, Ana-Maria Donose, Jean Bouton. Şi pentru a împlini evenimentul, pe scenă a evoluat, pentru prima oară, Anita Hartig, sosită de la Viena, dar deja apreciată şi pe alte mari scene.

În compania orchestrei şi a corului (pregătit de Manuel Giugula), sub bagheta lui Gabriel Bebeşelea, tinerii cu glasuri frumoase, bine conduse, au abordat un repertoriu menit să le pună în valoare datele naturale şi, eventual, capacitatea de a interpreta partituri dificile dar extrem de ofertante. Aşa încât l-am regăsit pe tenorul Bogdan Zahariea în două dintre ariile sale de rezistenţă din Tosca (actul III) şi Turandot, deloc întâmplător decupate din opere pucciniene, pentru că glasul său generos, amplu, cu acut impresionant, se desfăşoară în voie într-un astfel de repertoriu, aplauzele izbucnind chiar pe ultimele acorduri orchestrale. Apoi l-am reîntâlnit şi pe tenorul Cristian Mogoşan în pagini prezente în mai toate recitalurile sale, fie din Evgheni Oneghin, fie din zarzuela La taberna del puerto, abordate prioritar în tonuri estompate, deşi solistul se simte mult mai bine în arii "eroice", aceeaşi tendinţă de a apela la discreţia sonoră în dauna exploziei temperamentale cerută de personajele din Adriana Lecouvreur sau din Carmen regăsindu-se şi în maniera de cânt a mezzosopranei Iulia Merca; dar m-am bucurat să o redescopăr pe tânăra soprană ieşeană Lăcrămioara Hrubaru-Roată în cuceritoarea interpretare a ariei din Candide, strălucitoarea expresivitate vocală şi scenică punându-i în valoare şi glasul impecabil condus în plan tehnic. L-am urmărit pe baritonul Jean-Kristoff Bouton, de asemenea solist al teatrului-gazdă, în riscanta cavatină din Bărbierul din Sevilla, parcă prea "împănată" de efecte ce se doreau comice, apoi pe colega sa, soprana Ana-Maria Donose, încercând să rezolve îndrăgita arie Muzica, în ciuda unor vizibile probleme (am aflat ulterior că erau… de sănătate).

Printre atâţia tineri deja familiari publicului ieşean sau chiar din ţară, invitarea sopranei Anita Hartig a constituit, cu siguranţă, surpriza serii, performanţa de a include în concert o solistă care, de câţiva ani, este constant apreciată la Staatsoper Viena (unde activează din 2009), iar din această stagiune ovaţionată şi la Scala din Milano sau la Covent Garden din Londra, dar în debut absolut la Iaşi, fiind, cu totul remarcabilă. Melomanii care umpleau sala Operei până la refuz au fost fascinaţi şi de frumuseţea glasului său cu multe carate, susţinut de o tehnică impecabilă şi mai ales de "clasa" care "se simte" în maniera sa interpretativă, firească dar extrem de adecvată personajului, în pronunţia elegantă sau în fraza şi fluenţa discursului, atât în ariile din Faust sau Giuditta, cât şi în duetul din Văduva veselă abordat alături de fostul său coleg de la Cluj, Cristian Mogoşan. Apariţie încântătoare, cu o atitudine (din nou) impecabilă, charismatică, având toate datele unei artiste de cotă internaţională, Anita Hartig a convins din plin că a acumulat enorm şi s-a transformat, realmente, din tânăra (doar) cu un potenţial vocal aparte într-o interpretă care ştie perfect ce vrea, ce trebuie să facă pentru a transmite sentimentele şi trăirile eroinelor întrupate, învăţând, cu inteligenţă şi tenacitate, "furând" (în cel mai bun sens al cuvântului) de la celebrităţile alături de care evoluează în străinătate. Iar în acea seară, la finalul stagiunii Operei din Iaşi, a făcut o demonstraţie de profesionalism şi de simplitate, adăugând astfel şi (încă) o noutate absolută pe acea scenă, dar şi un plus de anvergură unei Gale care a avut, deci, toate ingredientele pentru a fi, aşa cum s-a dorit, extraordinară.

Cu Gabriel Bebeşelea la pupitru, orchestra a acompaniat cu rigoare soliştii, dar a "atacat" şi pagini pretenţioase din Maeştrii cântăreţi din Nurnberg sau din Forţa destinului, colaborând deopotrivă cu corul în secvenţe celebre din Carmina Burana sau Trubadurul. Într-o atmosferă de sărbătoare şi "de bine", seara s-a încheiat cu nelipsitul Brindisi din Traviata, cântat de toţi soliştii - evident cu Anita Hartig în prim plan, partener din nou Cristian Mogoşan - şi de întreg ansamblul, în entuziasmul general al publicului şi în ploaia de confetti ce ne-a acoperit pe toţi, ca un foc de artificii.