Arhivă : Cronici Înapoi

'Flautul de aur' la Ploiești

Publicat: miercuri, 5 Iunie 2013 , ora 11.01

Turneul Flautul de Aur a trecut deja de jumătate. Marți, 4 iunie 2013, flautistul Ion Bogdan Ștefănescu și pianistul Horia Mihail au cântat… biss-uri la Ploiești în al patrulea recital din turneu.


"A fost un regal. Un regal! Doi oameni de aur, superlativul absolut."

Ați ascultat o scurtă părere a unei spectatoare impresionată de recitalul oferit la Ploiești de Ion Bogdan Ștefănescu și pianistul Horia Mihail. Miniaturile alese pentru concertele din acest turneu au avut darul de a ține în priză publicul de la Ploiești. Mulți spectatori dând din cap sau bătând ușor din picior atunci când recunoșteau acordurile.

"Artiștilor, în general, nu, le place foarte mult să fie aplaudați" - flautistul Ion Bogdan Ștefănescu - "de fapt pentru asta și apar pe scenă. Nu e un fel de paranoia, dar totuși reacția publicului contează enorm pentru sufletul nostru și de data aceasta, cred că vom avea parte de aplauze furtunoase la fiecare trei-patru minute. Sper că noi vom fi foarte buni, dar în orice caz, muzica este excepțională și-și va merita aplauzele cu prisosință."

Ați ascultat un fragment din "Jocul țambalelor" a lui Johnny Răducanu. Ion Bogdan Ștefănescu a abordat aceste recitaluri într-o manieră diferită, preferând să și vorbească cu publicul.

Iată-l aici, povestind despre o întâmplare prin care a trecut muzicologul Iosif Sava în Statele Unite:

"Iosif Sava - am plecat la New York, am traversat oceanul, unde m-a invitat la el acasă un mare colecționar de jazz. Ce credeți că avea cel mai de preț printre discurile sale? Un disc Electrecord. Și mi-a spus: în seara aceasta vom asculta un great blackman from Romania - Johnny Răducanu."

Concertul s-a încheiat în forță cu o polkă, ce i-a făcut pe spectatori să aplaude minute în șir, astfel că recitalurile de biss-uri a mai avut nevoie de un bis.

„Superb. Superb. Mi-au plăcut toate, pentru că eu sunt un meloman înrăit, am vrut chiar să fac Conservatorul, și nu e prima dată când le-am auzit, dar prima dată când le ascult în formula aceasta și în formația aceasta, a celor doi care sunt absolut străluciți.”

Din păcate, sala Filarmonicii din Ploiești nu a fost decât pe jumătate plină. Și am încercat să aflu o posibilă explicație:

„Este o concepție care ne deranjează, pentru că muzica nu se mai studiază în mod  serios în școală, familia n-are nici o contribuție poate, în cele mai multe cazuri, și cea mai mare parte din populația de vârstă medie și tânără se îndreaptă spre niște genuri care umplu piața, dar aici unde sunt adevăratele comori ale culturii și artei, vin nu atât de mulți cum ne-am așteptat."

Reportaj realizat de Dan Vasiliu