Arhivă : Cronici Înapoi
Din nou despre Flamenco
Din nou și din nou despre flamenco! În fiecare an, construind practic o tradiție minunată, Institutul Cervantes și Ambasada Spaniei la București ne oferă câte unul (sau mai multe) spectacole/concerte de muzică flamenco în interpretări de referință. Ștacheta se ridica sus, din ce în ce mai sus și astfel, marți, 14 mai 2013, în Sala mare a teatrului Național i-am putut vedea și asculta pe celebrii membri din Compañía Úrsula López.
O oră și jumătate de bucurie, pasiune, disperare și exaltare, de tensiune crescândă, de frumusețe și eleganță, de demonstrație de virtuozitate coregrafică, vocală, instrumentală… totul sub semnul unicului și fantasticului gen muzical spaniol FLAMENCO. Să ne reamintim definiția din DEX: "FLAMENCO: gen al muzicii populare spaniole practicat de țiganii din Andaluzia, care combină cântecul și dansul pe un acompaniament de chitară.". Expunere simplă și concisă. Dar ce se ascunde dincolo de cuvinte… Numai cei ce au trăit pe viu această formă complexă de artă și care s-au lăsat cuceriți cu totul de ea, pot înțelege. De fapt, scriu aceste rânduri nu pentru cei care au fost marți seara în sală, ci pentru cei care, până astăzi, nu au avut șansa de a se întâlni cu ritualul, trăirea, spectacolul de flamenco. Pe ei vreau să îi conving să caute, să aștepte și să nu rateze ocaziile viitoare. Viața lor va deveni cu siguranță, mai frumoasă.
Flamenco este o emblemă a sufletului spaniol. Este o trăire a oamenilor din sudul țării căci s-a dezvoltat în centrele importante din această zonă geografică, în Andaluzia în primul rând, apoi Murcia și Catalunia. Specific artei flamenco este economia de mijloace - o voce, o chitară, un dansator. Dar vocea, chitara, dansatorul construiesc universuri uriașe într-o mișcare permanent frământată, tensionată, fragmentată în colțuri dar totodată, mereu într-un echilibru perfect. Magia începe cu câteva acorduri de chitară. Simple dar încărcate de expresie. Nu știi niciodată, este deznădejde sau exaltare. Poate urma orice. Apoi izbucnește vocea. Nu înțelegi cuvintele dar știi, simți că este vorba de sentimente profunde, adevăruri grave, nimic superficial, nimic frivol, doar esență umană, indiferent dacă este din zona luminii sau din ceas a întunericului. Percuția colorează discret dar esențial completând întregul sonor. Poate sugera bătăi de inimă, niciodată liniștite și pași de dans, imprevizibili în succesiunea lor. Ritmului instrumentelor de percuție i se adaugă ritmul bătăilor din palme și mai ales ritmul pantofilor speciali ai dansatorului care, și el, spune povestea lui, agitată și frământată folosind deseori elemente acrobatice pe care nu ți le-ai fi putut imagina. Pe cât de dure sunt ritmurile picioarelor, pe atât de…- vânjos/mlădioase sunt mișcările corpului, brațelor, picioarelor, capului… totul într-o armonie desăvârșită. O frumusețe rafinată și sălbatecă, în același timp. O frumusețe ce nu are nicio legătură cu conceptul modern de frumusețe banală cu care suntem sufocați zilnic. O frumusețe liberă, adevărat, supusă unor reguli dar în permanentă mișcare și schimbare după talentul, simțirea și posibilitățile tehnice ale artiștilor. Dacă costumele femeilor sunt spectaculoase, colorate, rochiile încărcate de volane roșii sau albe, uneori trenele lungi… bărbații apar îmbrăcați simplu și sobri în costum negru/gri închis sau cămașă cu vestă. Nu vă puteți imagina ce efect are o simplă eșarfă discretă roșie sau neagră aruncata neglijent în jurul gâtului!
Úrsula López este un nume cunoscut pe plan internațional. Dansul său este original, coregrafiile îi aparțin și ele sunt un amestec de vechi și nou într-o manieră pe care nu am mai întâlnit-o până acum. Totul pentru emoție, pentru expresie, pentru mesaj! Úrsula López lărgește limitele dansului căutând în mișcare noi și noi forme de expresie. O ajută și o inspiră partenerii de grup - în concertul pe care îl comentez dansatorul Christian Lozano, chitaristul Javier Patino, percuționistul Raúl Domínguez și cântărețul Vicente Gelo. Un mic grup de mari artiști ce și-au unit forțele pentru a ne spune povești de demult din Spania unui sud însorit, povești pe care le-am putea asculta/ vedea, la nesfârșit.