Arhivă : Cronici Înapoi
Stagiunea de marți seară - 9 aprilie 2013
"..Un tânăr artist care trece rampa prin calitatea și suflul interpretărilor sale..." - astfel și-a recomandat apreciatul pianist Viniciu Moroianu studentul de la Universitatea de Muzică din București. Pentru Abel Corban, prima apariție în cadrul Stagiunii de Marți Seară i-a adus bucuria unui succes binemeritat chiar în ziua în care a împlinit 22 de ani. În 9 aprilie, Abel Corban a demonstrat publicului prezent la Sala Mică a Ateneului Român o paletă interpretativă diversă într-un program atent ales - de la Johann Sebastian Bach la Maurice Ravel și Johannes Brahms, de la Ludwig van Beethoven la Franz Liszt și Claude Debussy, redat cu o bună tehnică pianistică, cu multă expresivitate și efuziuni tinerești.
Încă emoționat după un recital solicitant, Abel Corban a declarat:
"M-am simțit minunat, este prima dată când cânt de ziua mea, e frumos să-i vezi pe toți aproape, prietenii, familia și sper că a fost o seară reușită și fiecare am avut câte ceva de câștigat. Este prima dată când apar pe scena celei mai importante instituții din țara noastră - de cultură vorbind - și sunt foarte fericit… Acesta este repertoriul meu pe care îl pregătesc pentru mai multe concursuri naționale și internaționale, am vrut să fie ceva divers, să nu fie plictisitor, iar bisul am ținut să fie Constantin Silvestri deoarece 2013 este an Silvestri și cred că a fost pe placul tuturor…"
Pianistul Abel Corban este un muzician inteligent, sensibil, cu un ton cald și cu o mare plăcere de a cânta pe care a împărtășit-o cu generozitate publicului aflat în sală. Mulțumit de evoluția sa, maestrul său Viniciu Moroianu a declarat:
"Este un tânăr extrem de ambițios, originar din Bacău, talentat, cu forță de transmisie, cu foarte multă îndemânare tehnică. E un debut în această seară care îl onorează, deja începe să-și facă un nume, are niște concursuri în proiect și ceea ce a arătat în această seară ca diversitate stilistică și anvergură pe scenă eu spun că îl recomandă ca un tânăr promițător, dar sigur că "șantierul" e deschis mai departe…Cred că e un tânăr artist de care se va mai auzi."
Cu un program divers și complex, redat cu talent, cu o bună tehnică pianistică și o pregătire riguroasă, Abel Corban a fost răsplătit cu aplauze îndelungi de publicul care a umplut Sala Mică a Ateneului Român.