Arhivă : Cronici Înapoi
Festivalul viorilor - prima seară
Confecționarea viorilor a stârnit de-a lungul secolelor imaginația și măiestria câtorva mari lutieri ca Stradivari, Guarneri, Testore, Gagliano, care au realizat ceva mai mult decât niște instrumente, dând omenirii adevărate bijuterii acustice. Luni, 8 aprilie 2013, de la ora 19:00, prima întâlnire a fost cu violonistul Bogdan Zvorișteanu - concertmaestru al prestigiosei orchestre Suisse Romande din Geneva (Elveția) - și vioara sa Gagliano (1761), care a aparținut și colecției compozitorului Fritz Kreisler. Un reportaj de la concert de Dan Vasiliu.
Am să încep acest reportaj într-o notă melancolică, nu de alta dar așa a început și recitalul violonistului Bogdan Zvorișteanu - într-un ritm lent, chiar trist.
«Voi începe cu Ciaccona, care este o piesă foarte aproape de sufletul meu. Ciacona, de fapt, este scrisă cu ocazia Paștelui.»
Vioara Gagliano primește apoi un partener de scenă - o chitară mânuită de italianul Alessio Nebiolo - și ritmurile capătă intensitate.
«Vom continua cu două sonate de Paganini, pentru că Paganini a fost nu doar un virtuoz al viorii, ci și un virtuoz al chitarei.»
Iar apoi, sunetele viorii stârnesc nostalgii. Sala ascultă în liniște.
«Vom termina cu Dansurile românești de Bartok - un aranjament pentru vioară și chitară pe care l-a creat Alessio Nebiolo, colegul meu.»
Acum e pauză. E momentul în care publicul trage primele concluzii și analizează fiecare detaliu.
«Interesantă poziția violonistului față de chitarist - cu spatele la chitarist. Nu este o ingoranță, este o armonie extraordinară! Se simt foarte bine cei doi muzicieni, intrările sunt foarte precise, gestica lui Bogdan Zvorișteanu este clară; chitaristul reacționează imediat. Proiecții interesante ale ambelor instrumente. Ce pot să vă spun! Nota 10!»
Dar timpul zboară repede și iată-ne din nou în sală. De această dată, pe ritmuri suave cu iz andaluz.
«După pauză vom face Romanța andaluză de Sarasate.»
Și de pe meleaguri spaniole ne trezim brusc aruncați în inima Irlandei, iar picioarele dau semne c-ar vrea s-o ia din loc, să danseze. Ritmuri binecunoscute, autor anonim. Dar cum se împacă o vioară Gagliano cu o astfel de variațiune? Oare cum se diferențiază ea de suratele ei?
«Am încercat de multe ori și viori contemporane, viori mai noi, mai vechi, din secolul XX, din secolul XIX, dar eu, personal, am ajuns la concluzia că viorile vechi au o calitate de sunet, un fel de a vibra care le este caracteristic și, în decursul timpului, nu se mai ajunge la această calitate. De ce? Ceea ce presupun eu este că lemnul fiind cântat intră în vibrație și moleculele lemnului se armonizează, ceea ce creează această calitate de sunet care este deosebită și, practic, tinde către perfecțiune.»
Recitalul se încheie în pași de tangou îndrumați de un expert - Astor Piazzolla.
«Sunt bucuros de acest program pentru că este foarte variat. Practic facem o călătorie nu numai în timp, dar și geografică, prin diferitele regiuni ale lumii, din care luăm pur și simplu niște aere, niște impresii foarte tipice.»
La final se aplaudă frenetic. Cei doi artiști se îmbrățișează pe scenă, iar o doamnă în vârstă îi dăruiește lui Bogdan Zvorișteanu un trandafir alb. Apoi scena se golește, dar aplauzele continuă, și continuă… până când artiștii decid că seara nu a ajuns încă la final. Din nou Piazzolla! Și apoi povestea se repetă, mai puțin partea cu trandafirul alb, dar acum chiar a venit momentul de adio. Adio, Granada!
Marți, 9 aprilie, urmează un spectacol cel puțin la fel de captivant. E vorba chiar de un duel. Și nu orice fel de duel, ci între nume mari - Stradivariusul lui Liviu Prunaru se va lupta în game cu un Guarneri care i-a aparținut lui Enescu, iar acum e mânuit de Gabriel Croitoru. O ocazie care nu ar trebui ratată!
Dar, să mai poposim un pic la Gagliano și să tragem concluziile. Spectacolul de luni seară a fost:
«Admirabil! Neașteptat! Regret pentru cei care n-au venit. Concertul a fost minunat.»