La Academia de Muzică "Gheorghe Dima" - sală arhiplină, cu spectatori care stăteau în picioare sau pe scări. Din nefericire, în dorinţa de a nu scăpa recitalul Beethoven cu sonate atât de cunoscute, mulţi spectatori au venit cu copiii - unii, prea mici pentru a înţelege că trebuie să stea cuminţi şi să nu gângurească. Recunosc cu jenă că am avut momente în care mi-a fost ruşine pentru viermuiala din sală, nemaivăzând eu la Cluj, şi mai ales la Academie, asemenea foşcăială rurală.

Altfel, programul cu spectru îngust a plăcut, căci lumea iubeşte cu deosebire lucrările cunoscute. Horia Mihail a excelat, demonstrând o mare putere de concentrare. Cred că s-ar fi putut urca şi pe scenă copiii şi nu i-ar fi văzut!

Vorbind scurt, cu câţiva spectatori, la final, am simţit că erau puternic impresionaţi.

«Am avut o mare bucurie. De mai multe ori am simţit-o. O bucurie chiar specială. Păcat însă că avem un public nu prea educat.»

«A fost foarte frumos, dar ne-am şi aşteptat să fie foarte frumos! Deci, s-a livrat ceea ce aşteptam să fie, a fost un concert deosebit. Ştim Beethoven, ne place…»

«Excepţional! E a doua sau a treia oară când îl văd. Este absolut o încântare. Sunt entuziasmată de această seară. Acesta este un talent, am impresia că este chiar reîncarnarea lui Beethoven - ceva fantastic! Îmi pare foarte rău că s-a terminat.»

Este minunat faptul că Pianul Călător devine o tradiţie, căci bucuriile aduse de această idee sunt nuanţate - mergând de la satisfacţia audiţiei, până la mândria de a avea un pian de concert acolo unde lumea n-a mai văzut sau auzit un asemenea instrument.