Arhivă : Cronici Înapoi

Barcelona muzicală

Publicat: marți, 19 Februarie 2013 , ora 14.21
Povestirile lui Hoffmann de Offenbach la Gran Teatre del Liceu

Mi-am dorit mult să ajung să văd un spectacol pe scena celebrului Gran Teatre del Liceu din Barcelona. Și am reușit la mijloc de februarie 2013. Gran Teatre del Liceu este o clădire legendară amplasată pe cel mai popular bulevard din capitala Cataluniei, pe Rambla barceloneză. Construită în 1847 somptuosul edificiu a ars de două ori, în 1861 și în 1994 și de fiecare dată a fost refăcut așa cum a fost, astfel încât am pășit cu uimire și încântare în splendida sală cu cinci ranguri de loji aurite luminată de sclipitoare candelabre susținute elegant de siluete de dragoni, în foaierele opulent pictate și cu pereții acoperiți de ornamente încărcate, la fel de poleite și de strălucitoare.


…Și un spectacol memorabil

Am urmărit Povestirile lui Hoffmann de Offenbach, cea mai recentă premieră a stagiunii 2012 - 2013. Spectacolul, o coproducție între teatrul barcelonez, Opera din San Francisco și Opéra National de Lyon are o poveste interesantă.

Fără teamă și asumându-și riscuri reale, producătorii au optat pentru versiunea completă a partiturii - o "fantezie" în cinci acte - astfel încât seara este neobișnuit de lungă, ajungând la patru ore.

Inițial, soprana Natalie Dessay a acceptat să cânte toate rolurile feminine, Olimpia, Antonia, Giulietta și Stella. Ar fi fost cred o experiență interesantă, dar în cele din urmă soprana a optat totuși numai pentru Antonia renunțând la acrobația vocală din partitura păpușii mecanice, care a făcut-o celebră în întreaga lume.

Natalie Dessay a preferat de astă dată un rol dramatic greu de construit, de interpretat și de cântat totodată. A nuanțat fiecare notă, a dat sens fiecărei fraze, a jucat fiecare cuvânt, a folosit celebrele sale pianissime în acut pentru a obține sunete încărcate de emoție și frumusețe. Pentru public, au fost 50 de minute de încântare crescândă, iar la final ovațiile au cutremurat sala.

Bas-baritonul francez Laurent Naouri, soțul lui Natalie Dessay, a fost interpretul celor patru personaje "negre" din partitura lui Offenbach - Lindorf, Coppélius, dr. Miracle și Dapertutto. O voce care te face să tresari și să îți ascuți urechile și o prezență scenică impunătoare - unii cronicari spanioli l-au considerat chiar pe Laurent Naouri nr.1 în distribuția spectacolului și nu este puțin lucru atunci când la aceeași poziție aspiră și celebra soprană Natalie Dessay și atât de cunoscuta soprană coreean-asiatică de coloratură Kathleen Kim care a reușit din nou o Olimpia de cristal, perfectă vocal. Performanța sa este cu atât mai spectaculoasă cu cât în timpul celebrei arii, așezată - mai exact spus imobilizată - pe o macara girafă de tipul celor folosite de regizori la filmări, cântăreața era purtată prin aer la înălțimi deloc comode, într-un zbor zig-zag-at ce urmărea oarecum linia melodică. Apoi, în ultimele minute ale rolului, Kathleen Kim a revenit pe scenă și și-a cântat rolul alunecând în viteză pe patine cu rotile.

În rolul titular, tenorul Michael Spyres a fost tern și lipsit de strălucire. O voce frumoasă, dar mică. Singurele lui momente mai bune au fost cele din tabloul Antonia când, alături de doi cântăreți de excepție, Natalie Dessay și Laurent Naouri, Michael Spyres a reușit câteva momente impresionante. Din păcate, înainte de ridicarea cortinei, publicul a fost anunțat că Michèle Losier, interpreta Musei și a lui Nicklausse, se află într-o indispoziție vocală așa că nu comentez evoluția acestui personaj.

Regia spectacolului este semnată Laurent Pelly, iar scenografia Chantal Thomas. Cei doi artiști au imaginat o scenă destul de sumbră în culori albastru-gri ce pot fi asociate destul de comod cu toate cele trei povestiri. Am amintit deja originalitatea scenei Olimpia. O altă idee regizorală foarte interesantă a fost de a-l face să apară pe dr. Miracle în tabloul Antonia mereu și mereu în diferite puncte ale scenei - la o fereastră, după o ușă, într-un colt, umbrit, în prim-planul scenei și apoi, imediat în înaltul unei scări din fundal - învestindu-l astfel cu puteri vrăjitorești ce-i permit (desigur, cu ajutorul unor dubluri!) să fie pretutindeni în același timp. Conducerea muzicală a spectacolului a fost asigurată de dirijorul Stéphane Denève. Colaborarea sa cu orchestra și cu cântăreții a fost excelentă, mai puțin cu ansamblul coral cu care a avut câteva decalaje destul de puternice.


Jordi Savall și formația sa Le concert des nations la Gran Teatre del Liceu

În aceeași splendidă sală de la Gran Teatre del Liceu din Barcelona, după marele spectacol cu Povestirile lui Hoffmann, a doua zi, am asistat la un concert susținut de Jordi Savall și formația sa Le concert des nations. Dacă în sala de la Semperoper din Dresda, la un concert cameral, locurile erau mai puțin de juma(tate ocupate, la Barcelona marele Teatru del Liceu cu cele cinci rânduri de loji ale sale a fost... aproape plin cu un public interesat și bucuros să asculte - ocazie rară! - un program intitulat Tragedia lirică în Franța din timpul lui Ludovic al XIV-lea și Ludovic al XV-lea, partituri semnate Jean Baptiste Lully - fragmente din Alceste (1674), Marin Marais - Alcione (1706) și Jean Philippe Rameau - Les Boreades (1764). Timp de peste două ore am trăit parcă în atmosfera unui Versailles opulent, plin de eleganță, muzică și dans, conduși de minunatul muzician de origine catalană Jordi Savall - binecunoscuta lui eșarfă avea de astă dată culoarea roșu sânge strălucind feeric peste costumul lung și negru - și deja celebra lui orchestra Le concert des nations, singura de acest fel din lumea muzicală de astăzi (a fost creată în 1989 și este alcătuită din muzicieni provenind doar din țări latine printre ele Spania, Portugalia, America de Sud, Franța, Italia ...) în care se cântă pe instrumente de epocă lucrări din aria cuprinsă între baroc și romantism. Soliști: trei foarte tineri cântăreți, soprana de origine franco-marocană Hanna Bayodi Hirt, contratenorul francez Damien Guillon și baritonul francez Marc Mauillon, buni cunoscători ai tehnicilor de emisie vocală din perioada dată, atenți la detalii - cum ar fi ornamentele. Un concert realmente spectaculos pe care publicul l-a apreciat cum se cuvine aplaudând puternic și cerând nu mai puțin de 3 bisuri.


Orchestra Simfonică din Barcelona și Națională a Cataluniei

Ultimul eveniment muzical la care am participat în acest sfârșit de săptămână petrecut la Barcelona a fost un concert Albeniz, Turina, Ceaikovski în marea sală de la Auditorium cu Orchestra Simfonică din Barcelona și Națională a Cataluniei condusă de noul ei dirijor principal și director artistic, spaniolul Pablo Gonzales.

Ansamblul simfonic catalan se mândrește cu muzicieni de excepție - am apreciat totuși mai mult corzile decât suflătorii. Rapsodia simfonică intitulată Catalonia de Isaac Albeniz a sunat strălucitor susținută din inima fiecărui interpret de conștiința de sine atât de profundă și de evidentă a catalanilor. După un debut în forță, concertul a scăzut puțin în Dansurile fantastice ale lui Joaquin Turina pentru a reveni spectaculos în cea de a cincea simfonie a lui P.I. Ceaikovski. Cu o gestică elegantă și discretă Pablo Gonzales conduce muzicieni de elită care știu foarte bine ce și cum au de făcut. Viziunea sa asupra capodoperei s-a simțit mai ales în modelarea curgerii fluidului sonor și în căutarea unor sonorități mai speciale - de exemplu, în celebra parte a doua, cea cu solo de corn, când orchestra se transformă pur și simplu într-o imensă orgă ce vibrează colorat și impresionant.


Trei zile la Barcelona

…trei evenimente muzicale, premiera Povestirile lui Hoffmann și concertul Jordi Savall la Gran Teatre del Liceu și un concert Albeniz, Turina, Ceaikovski în marea sală de la Auditorium cu Orchestra Simfonică din Barcelona și Națională a Cataluniei condusă de noul ei dirijor principal și director artistic spaniolul Pablo Gonzales. Este doar parte din intensa ofertă muzicală a orașului pe care atât localnicii, cât și turiștii o apreciază în mod deosebit.
Cristina Sârbu