Arhivă : Cronici Înapoi

Philip Glass - 'The Perfect American', premieră mondială la Madrid

Publicat: marți, 29 Ianuarie 2013 , ora 12.17

"În timpul vieții pare să fi fost americanul cel mai faimos și mai iubit. Dar regatul său magic nu a fost întotdeauna cel mai plăcut loc de pe pământ. Disney a avut obsesiile sale și era cunoscut și datorită intoleranței față de sindicate, negri și evrei. Sunt adevăruri ale legendei Disney ajunsă în secolul XXI și, implicit este o parte a noii opere scrisă de Philip Glass și intitulată The Perfect American. Lucrarea evocă în egală măsură mitul, artistul și omul. Tensiunea lucrării rezultă din contrastul dintre America ce l-a format pe Walt Disney și America pe care el a format-o pentru noi, ceilalți" - notează cronicarul Mark Swed în articolul său Walt Disney was hardly a perfect American publicat în Los Angeles Times Music Critic o zi după premiera mondială a operei pe scena de la Teatro Real din Madrid marți, 22 ianuarie 2013.

Proiectul "The Perfect American" a început în anul 2008 în Statele Unite, când Gerard Mortier a comandat această operă compozitorului Philip Glass din partea New York City Opera. Atunci când finanțarea a fost retrasă, același Mortier transferă proiectul la Madrid, pe scena de la Teatro Real al cărui director devine în luna septembrie a anului 2010. Premiera are loc la 22 ianuarie 2013.

Despre cea de-a 24-a operă a sa, The Perfect American, compozitorul Glass în vârstă de 75 de ani, mărturisește: "Istoria ultimelor zile ale lui Walt Disney, simbol al Americii și poate creatorul celei mai cuprinzătoare lumi a fanteziei / Fantasialand/ imaginată de o minte omenească, este surprinzător de complexă și de tulburătoare. Dar, luând în considerare personajul, cum ar fi putut fi ea altfel?! Pulsul vieții omului trebuia să fie pulsul culturii noastre americane. Și, ca și alte aspecte ale vieții de aici, este de neimaginat, alarmant și cu devărat înfricoșător."


O ficțiune cu start în realitate

Libretul operei este bazat pe romanul lui Peter Stephan Jungk, o ficțiune cu start în realitate: un fost angajat al marelui producător de film, austriacul Wilhelm Dantine, nemulțumit și care își urăște fostul patron, povestește întâmplări din fabrica de vise/desene animate unde, pentru a îmbunătăți condițiile de lucru încercase să inițieze o mișcare sindicală. Din vorbele lui reiese clar faptul că Disney era un om nemilos, care ruinase vieți și își asumase talentul și meritele numeroșilor săi angajați.

Philip Glass / Peter Stephan Jungk aduc în atenția noastră un Disney a cărui întreagă carieră a fost de fapt un spectaculos efort de a-și învinge obsesiile. Pentru asta a creat o lume fantastică în care nu există nici moarte, nici amenințare, nici sânge. Dar în fața morții, Disney trebuie totuși să își înfrunte demonii și o face de pe poziția și cu forța unui artist.

În prolog, pe un pat de spital, muribundul Disney delirează. Într-unul dintre numeroasele flashback-uri Lucy, o fată din vecini, apare în locuința lui din Holmby Hills costumată în bufniță, speriindu-l de moarte. Imaginea lui Lucy costumată în bufniță este ultima halucinație a lui Diseny. Bolnavul este atent îngrijit de o soră pe nume Albă ca zăpada.


În timp - înapoi și înainte

Primul act îl prezintă pe Walt Disney personajul public. Împreună cu fratele și partenerul său Roy, Walt de întoarce în micuțul oraș Midwest unde își petrecuse copilăria și unde era venerat pentru că donase concetățenilor un bazin de înot. Strada principală din Midwest este model pentru strada principală din Disneyland. Acțiunea operei sare mereu în timp, înainte și înapoi, în locuri diferite în care Disney însă este mereu personaj principal care conduce destine. Apoi, pe patul de spital, artistul încearcă să înfrângă moartea fascinat de noile teorii prin care scăderi mari ale temperaturii corpului uman pot prezerva viața. (De fapt, pentru că niciodată corpul lui Disney nu a fost găsit, a existat legenda că el ar fi înghețat undeva, în adâncurile din Disneyland.)

În biroul de la studiourile Burbank, Walt și Roy vorbesc despre un viitor plin de succese. În sfârșitul de act, Disney pleacă la Anaheim unde, în miez de noapte, ajută la repararea unui animatronic Disneyland Lincoln care se defectase și ataca publicul. Artistul inițiază o dispută cu robotul despre negri, Lincoln se înfurie și devine din nou agresiv.

Actul secund prezintă un Walt Disney cu totul schimbat, privit prin prisma interiorului său, un om slab și un artist nesigur. Andy Warhol, inițiatorul mișcării pop-art din anii '60, îl vizitează neanunțat pentru a-i spune cât de mult îi apreciază și îi iubește opera. Dantine apare și îl acuză pe Disney că își exploatează angajații, asumându-și meritele lor în timp ce el însuși este aproape lipsit de talent.

În ultima scenă Disney se compară pe sine cu Henry Ford, Thomas Edison și Abraham Lincoln, făcând și afirmația că Ronald Reagan va ajunge președinte dacă îi va urma sfaturile. Finalul este precedat de o altă conversație dintre muribundul bolnav de cancer și un copil pe nume Josh, care dă glas dragostei cu care copii din întreaga lume privesc la personajele lor favorite, creații ce poartă amprenta Walt Disney.


O muzică cu structuri repetitive, dar îmbogățită armonic

Compozitoul american Philip Glass a exercitat o influență puternică asupra muzicii secolului XX. S-a vorbit și s-a scris mult pro și contra stilului său minimalist, alăturându-l altor câteva nume de puternică rezonanță ca La Monte Young, Terry Riley și Steve Reich. Totuși, vorbind despre el însuși, compozitorul se distanțează de aceștia, considerându-se mai degrabă ca un creator de muzică cu structuri repetitive. Cea mai recentă operă a sa se înscrie pe aceeași linie, dar limbajul s-a îmbogățit mult din punct de vedere armonic, reușind să susțină sonor acțiunile, situațiile, gândurile personajelor.


Accept tacit de la Studiourile Disney

Studiourile Disney au încercat să se opună acestui proiect, dar lucrarea fusese deja comisionată compozitorului. Libretul a fost trimis, conform regulilor, spre avizare dar de la Studiourile Disney nu a sosit niciun răspuns. Tăcerea a fost considerată drept un accept tacit. Regizorul englez Phelim McDermott este cel care a pus în scenă acum cinci ani cu mare succes Satyagraha, operă scrisă de Philip Glass inspirat fiind de viața lui Mahatma Ghandi. În cazul spectacolului The Perfect American, sarcina regizorului a fost extrem de dificilă, căci reguli stricte i-au impus să nu folosească pe scenă niciun personaj Disney consacrat fără o aprobare specială, astfel încât a fost obligat să evoce viața marelui creator fără Minnie, Donald, Pluto, Goofy sau Mickey Mouse…Ce i-a rămas… doar posibilitatea de a reface pe scenă, ca într-un film suprarealist populat cu monștri, ultimele zile ale unui bolnav incurabil torturat de propriile sale spaime.


Mișcarea - elementul principal al concepției dirijorale

Decorurile și costumele de pe scena teatrului Real sunt semnate de artistul român Dan Potra (n. 1979 la Timișoara). De curând Dan Potra s-a stabilit în Anglia venind din Australia. Numele său se leagă de spectaculoase montări de teatru liric, dar și de mari evenimente artistice legate de Olimpiada de la Sydney (2000) sau de concertul lui Beyoncé în Ukraina. Subiectul și acțiunea l-au inspirat și de această dată pe creatorul român pentru o montare de mari dimensiuni, în culori tari completate de 59 de proiecții video. Totul se mișcă în jurul unui lift care reprezintă patul lui Disney, în laboratorul său, în casa lui și, la final, în jurul catafalcului. "Mișcarea curge ca un râu, fără a putea fi oprită, mișcarea este elementul principal al concepției regizorale la care decorurile și costumele adaugă sinistrul unei lumi halucinante, negre, amenințătoare." (Roberto Herrscher în Opera News)

Direcția muzicală a spectacolului a fost încredințată lui Dennis Russell Davies, un foarte bun cunoscător al creației lui Philip Glass pe care o cântă și o dirijează de peste 30 de ani. Multe dintre primele audiții absolute semnate Philip Glass au fost realizate de pianistul și de dirijorul Dennis Russell Davies. În această cea mai recentă premieră, sub bagheta sa experimentată, muzica compozitorului american a fost interpretată "cu precizie și finețe" (Roberto Herrscher în Opera News)

Distribuția îi cuprinde pe Christopher Purves (Walt Disney), David Pittsinger (Roy), Janis Kelly (Hazel George), Marie McLaughlin (Lillian Disney), Sarah Tynan (Sharon), Nazan Friket (Lucy) și John Easterlin (Andy Warhol).


Succes!

Presa vorbește despre succes semnalând mai cu seamă faptul că, la așa un subiect și așa o montare… ciudată, din public nu s-a auzit nici măcar un singur strigăt de protest (El Pais.)

Spectacolul este o coproducție cu English National Opera din Londra. Până în data de 6 februarie vor mai fi încă șase reprezentații la Madrid. În luna iunie, spectacolul va fi prezentat de nouă ori de către English National Opera pe scena de la London Coliseum în St. Martin's Lane.



You need Flash player 9 to play this
Cristina Sârbu