Opera Troienii de Hector Berlioz este o grandioasă epopee lirică, un spectacol maraton. Durează peste cinci ore, timp în care se derulează o partitură de mare complexitate şi dificultate, antrenând un amplu aparat orchestral, mase corale impresionante (cor mixt, bărbătesc, femeiesc, de copii), numeroşi solişti cu roluri foarte solicitante, balerini - căci momentele coregrafice au, asemenea celor corale, o pondere deosebită - sumedenie de figuranţi. Este de la sine înţeles de ce se reprezintă foarte rar precum şi cât de valoroasă este şansa de a urmări această operă la o altitudine artistică, în toate privinţele, excepţională. O asemenea şansă a constituit-o cea de-a şaptea transmisiune live HD de la Opera Metropolitan din New York, oferită bucureştenilor de Light Cinema în stagiunea 2012 - 2013. Cei prezenţi au fost din plin recompensaţi, mai ales că recepţia nu a avut probleme tehnice iar nivelul de intensitate sonoră - de regulă prea ridicat, în transmisiunile de până acum - a fost de data aceasta adecvat muzicii clasice.

Producţia este o reluare din 2003 şi aparţine echipei Francesca Zambello - regie, Maria Bjornson - scenografie, Anita Yavich - costume, James F. Ingalls - lumini, Doug Varone - coregrafie. Montarea, tradiţională în concepţie dar deloc vetustă, are un decor stilizat, foarte sugestiv, unic ca structură de bază dar diversificat prin câteva elemente mobile şi prin ingeniozitatea luminilor, iar costumele sunt remarcabile prin texturi, croială şi armonie coloristică. Însă ceea ce încântă mai ales este relaţionarea scenică a personajelor, foarte credibilă, de mare naturaleţe, chiar şi-n momentele de ansamblu.

Revelaţia în planul interpretării muzicale a fost Bryan Hymel, un solist american de 33 de ani, plăcut la înfăţişare şi cu o preţioasă voce de tenor eroic care a strălucit în Aeneas. Adevărată trambulină în cariera sa, acest rol i-a adus astă vară ovaţiile publicului londonez de la Covent Garden (când l-a înlocuit "peste noapte" pe Jonas Kaufmann) precum şi pe cele ale newyorkezilor, apărând acum ca debutant la Metropolitan, în locul tenorului distribuit iniţial, Marcello Giordani, pe parcursul întregii serii de spectacole cu "Troienii". Au confirmat din plin aşteptările mezzosoprana Susan Graham - sublimă în Dido, regina Cartaginei - şi soprana Deborah Voigt în tragicul rol Cassandra; deşi ţesătura acestuia a părut prea joasă pentru vocea ei. Anumite dificultăţi a avut şi baritonul Dwayne Croft, aflat în evidentă indispoziţie vocală pe care a depăşit-o însă cu profesionism de înaltă clasă. Din distribuţie s-au mai remarcat basul Kwangchul Youn, mezzosoprana Karen Cargill, tenorii Paul Appleby şi Eric Cutler. Orchestra, corul, au fost la înălţime, escaladarea acestui "Everest al operei franceze" - cum au numit protagoniştii lucrarea - desfăşurându-se sub bagheta lui Fabio Luisi. Cred că meritul suprem al acestuia a constat în păstrarea tensiunii emoţionale pe parcursul întregului discurs muzical, de mare întindere în timp, de mare intensitate dramatică pe alocuri, având însă şi divine - dar periculoase - lentori.

Gazda serii a fost mezzosoprana Joyce Di Donato care a făcut - ca de-atâtea alte ori - un adevărat show reportericesc în cele două pauze, luându-i la întrebări pe protagoniştii şi realizatorii spectacolului.