"Cenuşăreasa" de 1 Iunie, spectacol special pentru copii, cu musafiri în distribuţie şi dulciuri oferite la sfârşit? Pare o frumoasă şi generoasă idee a Operei Naţionale Bucureşti. Numai că "Cenuşăreasa" lui Rossini este o poveste pentru oameni mari; o operă prea lungă şi mai ales prea pretenţioasă în planul virtuozităţii muzicale pentru a putea capta atenţia celor mici. Aşa că reprezentaţia s-a desfăşurat pe un "zgomot de fond" aproape permanent, spre exasperarea celor care chiar erau interesaţi să o urmărească şi - cu siguranţă - spre frustrarea artiştilor. Probabil singurii care s-au simţit ceva mai bine pe scenă au fost Don Magnifico - alias basul Petre Burcă şi fiicele sale Clorinda şi Tisbe, întruchipate de soprana Rodica Vică şi mezzosoprana Antonela Bârnat; caracterul buffo al acestor roluri fiind redat cu plăcere (chiar îngroşat pe alocuri) în interpretare. Baritonul italian Marco di Sapia a fost un onest Alidoro, baritonul clujean Marian Pop - cântăreţ experimentat şi actor convingător - a apărut în Dandini, iar în Don Ramiro s-a remarcat tenorul Gheorghe Vlad; un tânăr cu potenţial, cu voce agreabilă şi agilă, cu acute lejere care, mai bine consolidate tehnic, pot deveni spectaculoase.

Corul s-a apropiat de parametrii săi obişnuiţi, dar orchestra a parcurs partitura fără vervă, acurateţea şi sincronizarea fiind şi ele destul de neglijate sub conducerea muzicală a lui Adrian Morar.

Am lăsat-o "pour la bonne bouche" pe interpreta Cenuşăresei, mezzosoprana Roxana Constantinescu. După cinci ani de carieră internaţională, i-am regăsit vocea parcă mai amplă şi mai frumoasă, caldă, bogat timbrată. Am admirat de asemenea inteligenţa cu care a trecut peste dificultăţile deosebite ale rolului, muzicalitatea şi eleganţa frazării, sinceritatea expresiei şi, nu în ultimul rând, prezenţa scenică încântătoare.