Arhivă : Cronici Înapoi

Stagiunea de marți seara la Ateneu

Publicat: miercuri, 21 Martie 2012 , ora 11.37

Marți, 20 martie 2012, la Sala mică a Ateneului Român, Stagiunea de marți seara a continuat cu un nou episod care a avut în prim-plan pianul.


Preludii și fugi de Bach

Octavia Dinulescu s-a aflat pe scenă, având o intenție deosebită, aceea de a interpreta șapte dintre cele patruzeci și opt de preludii și fugi din ciclul "Clavecinul bine temperat" de Johann Sebastian Bach. O intenție care s-a materializat într-un program inedit, binevenit mai ales în ajunul sărbătoririi a 327 de ani de la nașterea marelui compozitor german. Octavia Dinulescu era cunoscută mai degrabă melomanilor prin activitatea sa muzicologică, fiind autoarea unor lucrări de specialitate apreciate, iar din anul 2010 deține titlul de doctor în acest domeniu, acordat de Universitatea Națională de Muzică din București.


Un mod de abordare destul de personal

Din păcate, recitalul acesteia de marți seară în calitate de pianistă nu a beneficiat de o asistență prea numeroasă. Recitalul în sine a început destul de ezitant, în primele două creații - catalog 849 în do diez major și 859 în Mi bemol major - fiind ușor de depistat ezitări în interpretare, dar și o abordare prea puțin apropiată de stilul atât de complex al acestui ciclu de preludii și fugi. Treptat, în celelalte cinci creații, Octavia Dinulescu a reușit să capete mai multă siguranță în interpretare, având destule momente bune, în care complexitatea scriiturii polifonice a putut fi receptată într-un mod optim. Am remarcat și modul destul de personal în care le-a abordat, atât din punct de vedere al tempo-urilor, cât și al construcției polifonice.

Concluzionând, putem spune că pianista Octavia Dinulescu a reușit să ofere o seară interesantă dintre cele multe la care publicul a putut lua parte în această actuală stagiune bucureșteană.

Dan Ghineraru