Arhivă : Cronici Înapoi

Premieră la Studioul Experimental de Operă și Balet din București

Publicat: luni, 3 Decembrie 2012 , ora 10.57

Anunțată ca fiind un mare eveniment, premiera operei Amelia la bal de Menotti a fost prezentată miercuri, 2 noiembrie 2012, în cadrul Studioului Experimental al Operei Naționale București, deci în foaier, în regia simplă și destul de "cuminte", dar logică și fluentă, semnată de Irina Macovei și scenografia debutantei Maria Tache (o draperie, o canapea, o măsuță cu o vază și flori de plastic, costume simpatice). Distribuția omogenă a alăturat tineri cu glasuri bune, angajați sau colaboratori ai ONB, doar soprana Ioana Mitu beneficiind de o partitură ofertantă (Amelia), rezolvată cu siguranță și dezinvoltură în plan vocal, poate puțin "îngroșată" ca joc de scenă, în timp ce baritonul Vasile Chișiu a fost un Soț cam șters, dar în nota cerută de rol. Tenorul Andrei Lazăr (Amantul) a etalat, în cele câteva replici, un timbru liric de calitate, care ar avea toate datele pentru un solist necesar teatrului, dacă și-ar rezolva acutul (cu probleme încă din perioada studiilor, remarcându-l totuși în Don Ottavio, rolul său de absolvență). Sorana Negrea a avut o apariție pasageră (Prietena), baritonul Adrian Strezea a dovedit un potențial vocal interesant și o interpretare adecvată (Șeful poliției), câțiva studenți de la UNMB susținând intervenții de ansamblu, acompaniați cu rigoare de pianist Lidia Butnariu.

De ce a fost aleasă o partitură ce durează 40 minute, de ce nu a fost "cuplată" cu o altă operă scrisă de autorul italian (Telefonul, de exemplu), pentru ca publicul - destul de numeros - să nu vină la Operă doar pentru o reprezentație atât de scurtă? Culmea este că, la deschiderea stagiunii, directorul a afirmat că și-ar fi dorit să-l invite pe Menotti în persoană să asiste la premieră!... Era cam greu, pentru că ilustrul compozitor s-a stins din viață în 2007, dar ideea în sine, de a invita un vestit muzician pentru a-i arăta cum i se montează, la Opera Națională București, o lucrare… în foaier, pare cel puțin stranie… Sigur că este, probabil, o premieră la noi, dar… qui prodest?...
Anca Florea