Concerte pentru pian şi orchestră, o primă audiţie comandată compozitorului american, Elliot Carter, o serie de programe dirijate cu Filarmonica de la Scala, cu Staatskapelle din Berlin şi Filarmonica din Viena - Daniel Barenboim îşi sărbătoreşte ziua de naştere. Un artist total, fără îndoială, un talent muzical ieşit din comun.

La cea de-a 70-a aniversare este un pianist redutabil, fermecător şi fascinant şi în acelaşi timp, un dirijor plin de har, forţă şi imaginaţie, iar peste toate, o gândire liberă, umanistă, un spirit care nu a rămas indiferent la problemele şi prefacerile contemporaneităţii. Preîntâmpinând, aşadar această sărbătoare din 15 noiembrie 2012, Daniel Barenboim, înconjurat de mai vechi sau mai tineri prieteni, a interpretat o serie de concerte pentru pian şi orchestră, pe scena Scalei din Milano, instituţie al cărei director muzical este din anul 2011.

La sfârşitul lunii octombrie, Brahms şi Bartok, sub bagheta lui Gustavo Dudamel şi, de asemenea, Dialoguri 2 pentru pian şi formaţie de cameră, o piesă pe care compozitorul american centenar, Elliot Carter, i-a dedicat-o cu acest prilej. Apoi a fost Concertul nr. 1 de Chopin, cu Claudio Abbado şi, în fine, Beethoven nr. 3 şi Ceaikovski, sub bagheta lui Daniel Harding.

L-am urmărit în acest ultim program, în care a făcut demonstraţia unui spirit artistic mereu tânăr şi deschis, maleabil între stiluri diverse, aduse toate parcă la un nivel de sublimare. Un Barenboim, pianist romantic, a fost nu numai pentru că a ales Ceaikovski, dar şi în interpretarea concertului de Beethoven. Acesta a fost într-un tempo foarte aşezat şi fără emfază, cu accente şi răbufniri sentimentale spontane, ca rezonanţe ale unei purităţi interioare, cu rafinamente fără ostentaţie, cu graţie şi naturaleţe şi cu vibraţie a sunetului, ca într-o muzică vocală. Aceeaşi proaspătă viziune şi în concertul de Ceaikovski am remarcat, cu supleţe juvenilă şi momente de pasiune ardentă, cu răscolitoare clipe de cantilenă, pline de poezie şi afect, asemenea sufletului tânăr al creatorului însuşi. Nu au lipsit strălucirea şi optimismul din această bogată panoplie de trăiri şi sentimente, prin care ne-a purtat muzica şi de fapt, unul dintre cei mai distinşi slujitori ai ei. Şi o altă răsplată pentru entuziasmul publicului milanez, oferită de Daniel Barenboim, în bis, trei pagini de Frederic Chopin, Nocturnă, Valsul minutului şi Poloneza revoluţionară, un alt tărâm de expresii şi impresii artistice intense, la fel de captivant.