Arhivă : Cronici Înapoi

Final pentru Festivalul Internațional al Muzicii și Dansului - Constanța

Publicat: marți, 13 Noiembrie 2012 , ora 11.06
La Teatrul Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" de la Constanța s-a încheiat în 11 noiembrie 2012 o nouă ediție de festival.

De fapt două spectacole aparte au încheiat acest festival: în 10 noiembrie a avut loc premiera "L'heures d'or de Paris", un colaj muzical din creația unor compozitori francezi foarte deosebiți, de la Massenet, la șansonetă și multe altele, în viziunea lui Horațiu Cherecheș, coregrafie, regie, scenografie. Prima parte a pornit de la jocul de umbre contre-jour, pe niște panouri, fie în lumină albastră, fie în lumină roșie, mergând pe coregrafie clasică, destul de restrânsă ca mijloace de expresie, pentru ca în partea a doua să avem un alt fel de Paris, într-o posibilă cafenea, în care au evoluat și soliști vocali, alături de aceiași balerini, în combinații diverse, încheindu-se cu Bolero-ul celebru, dar rămânând pe aceeași idee a mișcărilor în poante cu rotațiile atât de bine știute din baletul clasic. Soliști vocali au fost Bianca Ionescu, Daniela Vlădescu, Marius Eftimie, cântând mai ales șansonete care, sigur au plăcut foarte mult publicului.

În 11 noiembrie a fost un concert urmat de bal, bal în cel mai pur sens al cuvântului. Concertul dirijat de Adrian Morar a avut câțiva oaspeți, într-un repertoriu divers și sigur foarte agreabil pentru un public larg și am remarcat câțiva soliști chiar deosebiți: tenorul Marius Manea, într-o revenire de formă apreciabilă, excelenta soprană Dragana Radakovic, din Serbia, foarte bună soprana Laura Dumitru Eftimie, chiar deosebită, tenorul Alfredo Pascu, în mare formă, alături de Ștefan Ignat sau de Elena Rotari. Un program divers, din opere, foarte accesibil și bine cântat, cu orchestra care s-a străduit să fie la înălțime.

A urmat în foaier balul, au fost și rochii de seară și smoking-uri, deci festivalul s-a încheiat într-o atmosferă extrem de plăcută. Festivalul a însemnat evenimente care au fost programate aproape timp de o lună și care s-au bucurat de un mare succes la public, sălile fiind în general, pline, așa încât se poate spune că a fost un festival de succes și oricum adresat unui public care iată, începe să guste din nou și baletul și opera și opereta, deci să se reapropie de genurile pe care le propune Opera din Constanța.


Anca Florea