Am constatat luni, 17 septembrie, că nici măcar în Germania muzica nouă, modernă, nu atrage prea mult public. Sau cel puţin nu la Bonn, la festivalul Beethoven, eveniment în cadrul căruia s-au prezentat luni seară o lucrare în primă audiţie, aparţinând compozitorului italian Salvatore Sciarrino şi extraordinarul şi mult prea rar cântatul Concert pentru vioară şi orchestră de György Ligeti. În partea a doua Orchestra de Cameră din München a cântat cea de-a şaptea Simfonie beethoveniană. A fost, dacă vreţi, un drum înspre trecut, început cu o creaţie născută în 2012 - "L'ideale lucente e le pagine rubate" - "Idealul strălucitor şi paginile furate", o comandă a Orchestrei de Cameră bavareze şi a festivalului Beethoven, susţinută de Fundaţia Ernst von Siemens. Am făcut apoi un pas, doi, înapoi către 1993 - anul în care avea loc înregistrarea versiunii finale a Concertului pentru vioară de Ligeti, un opus dedicat violonistului Sascha Gavriloff şi interpretat pentru prima dată de acesta în compania Ansamblului InterContemporain condus de Pierre Boulez. Seara s-a încheiat cu un salt uriaş pe spate către 1813 - momentul primei audiţii a Simfoniei a VII-a de Beethoven.

Pentru mine punctele de atracţie ale concertului au fost opusul lui Ligeti şi interpretarea acestuia de către violonista Patricia Kopatchinskaja, în cântatul căreia se simte şi experienţa ei de compozitoare. Kopatchinskaja cântă foarte cerebral şi în acelaşi timp visceral! Iată o combinaţie pe care nu o poţi întâlni decît rar în lumea muzicii. În muzicienii din Orchestra de Cameră din Munchen, dirijaţi de Alexander Liebreich, artista şi-a găsit parteneri pe măsură.

Nu este întâmplător faptul că această capodoperă a lui György Ligeti este atât de rar cântată - Concertul pentru vioară şi orchestră este o creaţie fantastică, ce abundă în cele mai diverse stări şi tehnici, însă pe parcursul celor 5 părţi ale sale sunt convinsă că poate istovi un muzician care nu vede în acest fel de efort un mod de a se re-energiza şi poate chiar re-inventa...

Patricia Kopatchinskaja cântă, aşa cum o fac toţi din "liga" ei, pe un instrument foarte valoros: o vioară Giovanni Francisco Pressenda ce datează din 1834 şi care are un sunet splendid: strălucitor în registrul acut şi cald ca o violă în cel mediu şi grav. Dar oricât de vechi şi de scump ar fi instrumentul în sine, Patricia Kopatchinskaja este cea care îl face să vibreze.

În pauza concertului am primit un autograf de la artista născută la Chişinău pe cel mai recent disc al său, realizat în colaborare cu Orchestra Radio din Frankfurt, Ansamblul Modern şi Peter Eötvös. Materialul discografic apărut la casa de discuri Naïve - ce conţine Concertul nr. 2 pentru vioară de Bartok, "Seven" de Peter Eötvös şi Concertul pentru vioară de Ligeti - va fi disponibil pe piaţă la sfârşitul lunii octombrie.