În fiecare vară, în oraşul bavarez Bayreuth se adună toţi cei care doresc să asculte operele lui Richard Wagner în interpretări de referinţă, în condiţii scenice excepţionale şi în acustica perfectă şi unică a celebrei Festspielhaus, teatrul construit de însuşi marele compozitor după propriile planuri. Ca să poţi cumpăra un bilet pentru Festivalul Wagner de la Bayreuth, trebuie să aştepţi cam opt până la zece ani. Ca să ajungi să cânţi pe scena de la Festspielhaus este, pentru orice muzician, majora confirmare şi suprema onoare.

În fiecare an, cei care conduc Festivalul - astăzi stră-strănepoatele lui Richard Wagner şi stră-stră-strănepoatele lui Franz Liszt, regizoarea Katharina Wagner şi managerul Eva Wagner Pasquier - oferă publicului o montare nouă a unui titlu wagnerian.

Premiera verii 2012 a fost Olandezul zburător - dirijor Christian Thielemann, regia olandezul Jan Philipp Gloger cu bas-baritonul sud corean Samuel Youn în rolul Olandezului.

În fiecare an, unul sau două titluri dispar de pe afiş astfel încât, în această a 101 stagiune a Festivalului s-au prezentat pentru ultima oară pe scena de la Bayreuth Tristan şi Isolda - dirijor vienezul Peter Schneider, regia elveţianul Christoph Marthaler-, şi Parsifal - dirijor elveţianul Philippe Jordan, regia norvegianul Stefan Herheim.

În acest august 2012 pe afişele de la Bayreuth au fost înscrise doar cinci titluri wagneriene - Olandezul zburător, Tannhäuser, Lohengrin, Tristan şi Isolda şi Parsifal. De câţiva ani, în lucru se află o nouă variantă scenică şi muzicală a tetralogiei Inelul Nibelungului, a cărei premieră este programată pentru ediţia 2013 a festivalului, o ediţie cu totul specială ce va marca împlinirea a 200 de ani de la naşterea şi 130 de ani de la moartea genialului compozitor german. Pentru întreaga lume muzicală, anul 2013 a fost declarat an Richard Wagner.

Am avut şansa să pot călători la Bayreuth şi să fiu prezentă la toate aceste spectacole. Impresiile sunt foarte puternice. Muzical, nu cred că există ceva mai frumos, mai perfect, mai încărcat de emoţie decât ce i-a fost oferit urechii în minunata sală de la Festspielhaus. Ochilor însă… Mă pregătesc să vă vorbesc pe larg, la început de septembrie, într-un serial radiofonic, despre montările scenice pe care le-am văzut.

Orientativ vă spun doar că acţiunea Olandezului zburător se petrece într-o hală în care se ambalează ventilatoare, că întreg corul din Lohengrin are costume de …şobolani, că Tannhäuser se cântă şi se joacă în decorul - instalaţie metalică multicoloră - imaginat de olandezul Joep van Lieshout şi numit Tehnokrat care se presupune că asigură producţia elementelor absolut necesare vieţii fiinţei umane prin recilarea tuturor deşeurilor inclusiv fecale sau corpuri umane şi că Parsifalul lui Stefan Herheim reface pe scenă principalele repere ale istoriei Germaniei pornind din perioada Imperiului, trecând prin dezastrele postbelice şi ajungând în contemporaneitate prin oficierea finală a slujbei Graalului în clădirea modernă a Parlamentului de la Berlin. Despre toate acestea, în curând, pe larg şi cu exemple muzicale.