În acest an, primăvara a sosit mai devreme decât de obicei, cel puţin pe tărâm muzical: organizată sub egida Ambasadei Spaniei şi a Institutului Cervantes din Bucureşti, prima ediţie a Festivalului Flamenco Clasic şi noile genuri a continuat în seara de 23 februarie 2010 la Sala Radio, printr-un recital de flamenco-jazz oferit de membrii Trio-ului spaniol condus de pianistul Sergio Monroy; seara muzicală a însemnat un nou prilej prin care organizatorii au subliniat faptul că Spania va deţine Preşedenţia Uniunii Europene până la sfârşitul lunii iunie.

Din fuziunea jazz-ului cu tradiţionalul flamenco spaniol a rezultat un stil original, marca Trio Sergio Monroy, în care se regăsesc deopotrivă elemente minimaliste – frecvent întâlnite în muzica de astăzi a Europei Occidentale – şi trăsături specifice culturii din Peninsula Iberică, de tipul celebrei Cadenţe Malagueña. În compoziţiile proprii ce au alcătuit programul grupului, pasajele armonice susţinute de Sergio Monroy – modale şi diatonice, rareori „tulburate” de acorduri alterate – mi-au amintit într-o oarecare măsură de muzica pianistului italian Ludovico Einaudi, în timp ce ostinato-urile ritmice şi accentele metrice asimetrice le-au revenit basistului Alejandro Benitez şi percuţionistului Isra Katumba.

De la sonorităţi imitând mandolina până la cele amintind chitara – instrument practic „sinonim” cu genul flamenco – „Trio Sergio Monroy” a arătat că între un tumultos „perpetuum mobile” şi o atmosferă calmă, restabilită prin intermediul solo-urilor instrumentale – nu este o distanţă prea mare: fără a recurge la exaltările asociate de obicei temperamentului latin, ansamblul spaniol a reuşit să încadreze într-un echilibru perfect contrastul, diversitatea şi bucuria de a face muzică.