Arhivă : Cronici Înapoi

De la ucenicie la măiestrie în practica dirijorală

Publicat: luni, 29 Martie 2010 , ora 15.57

Sala de operă a Universității Naționale de Muzică din București a găzduit, în 26 martie 2010, festivitatea de premiere a tinerilor dirijori incluși în programul De la ucenicie la măiestrie în practica dirijorală. Aflat în cel de-al doilea an de desfășurare, programul reprezintă pentru cei 30 de studenți participanți o șansă de a se afla în contact direct cu formații muzicale profesioniste.

Coordonată de conf. univ. dr. Lucia Costinescu - manager de proiect și de Rectorul Universității de Muzică, prof. univ. dr. Dan Dediu - coordonator de specialitate, inițiativa este susținută de fonduri structurale europene în valoare de 250.000 euro. Studenții au ocazia să facă practică intensivă de vară și întâlniri săptămânale cu tutorii acestora, printre care se numără dirijori precum Horia Andreescu, Cristian Brâncuși, Stelian Olariu sau Voicu Popescu.

Până în momentul de față, instituțiile partenere în proiect sunt Societatea Română de Radiodifuziune, Opera Națională București și Filarmonicile din Târgoviște, Pitești și Ploiești. La finalul festivității, câștigătorul premiului I al concursului desfășurat în luna februarie în cadrul programului De la ucenicie la măiestrie în practica dirijorală, Andrei Racu, a dirijat o formație camerală alcătuită din elevi ai liceului de muzică "Dinu Lipatti".

Am stat de vorbă, cu această ocazie, cu domnul Dan Dediu (foto), rectorul Universității de Muzică și coordonator al programului.


Care sunt principalele coordonate ale acestui proiect?

Proiectul se adresează tinerilor dirijori de orchestră și cor, care nu au ocazia să dirijeze orchestre și coruri în studenție. Noi am încercat să creăm un cadru prin care, cu ajutorul unor instituții de concerte din București și din afara lui, să realizăm parteneriate de practică și să plasăm acești studenți pentru a face practică în filarmonici.

Am invitat pentru discuții Filarmonicile din Târgoviște, Pitești și Ploiești, domnii directori au fost foarte încântați și am reușit să încheiem parteneriate de practică și chiar să desfășurăm concerte în aceste instituții. Pe de altă parte, avem parteneriat și cu Societatea Română de Radiodifuziune și cu Opera Națională Română. Trebuie spus că acest proiect este posibil datorită fondurilor structurale europene și a axei POSDRU, prin care noi am reușit să derulăm mai multe manifestări și să creștem nivelul calității studenților de la dirijat.

Este știut faptul că, în momentul în care ai orchestra sau corul la îndemână, altfel reușești să înțelegi ceea ce faci. Este diferența dintre teorie și practică - un dirijor este un practician și chiar pornind de la fundamentele teoretice, el trebuie să le aplice și să le evidențieze în funcție de context, de oamenii în fața cărora se află și, evident, punându-și la bătaie întreaga capacitate de a conduce aceste organisme extrem de complexe care sunt orchestra și corul.


Care sunt următorii pași pe care îi veți face în acest sens?

Vor continua plasamentele de practică, cu alte generații de studenți de la dirijat. Unii dintre ei au terminat studiile și își caută de lucru la corurile și filarmonicile din țară, cei mai tineri din proiect sunt acum deja studenți la master. Aceste generații se călesc, se forjează în cadrul acestui proiect și noi vrem să continuăm, să menținem parteneriatele cu instituțiile menționate și chiar să formăm un consorțiu: în calitate de Universitate Națională de Muzică, noi suntem cei care livrăm pe piața muncii acești studenți, și nu numai de la dirijat. Este vorba și de studenții de la interpretare muzicală, de la canto și așa mai departe. Asemenea parteneriate nu pot fi decât benefice, atât pentru noi cât și pentru instituțiile care receptează acești studenți după terminarea studiilor.


Andreea Chiselev