Am ascultat-o pe pianista Raluca Stirbat într-un recital la palatul Khevenhüller din Viena gazduit de si desfasurat sub auspiciile Societatii vieneze pentru teatru muzical. Pianista românca originara din Iasi, formata la Universitatea de muzica din capitala Austriei se numara printre putinii interpreti si putinele interprete care abordeaza în prezent muzica lui George Enescu într-un context international si care porneste în acest demers cu atuuri evidente precum îndrazneala si inteligenta.

Programul a fost deschis cu o introducere contemplativa, pentru care pianista a ales Pavana din Suita a 2-a pentru pian de George Enescu, urmata de Bourée - un dans baroc francez, stilizat, cu ecouri ritmice din jocuri populare românesti în transpunerea imaginata de G. Enescu. Dar miezul recitalului, centrul de greutate al serii, l-au constituit doua sonate care cer interpretului nu doar o tehnica pianistica, ci si un nivel de întelegere muzicala superioare, si anume Sonata în fa diez minor op. 24 Nr. 1 de George Enescu si Sonata în si minor de Franz Liszt.

Raluca Stirbat s-a angajat asadar într-un dialog elevat cu muzica si cu repertoriul pianului. A ales totodata lucrari prin care interpretarea a dobândit profil. Structural pianista are mult temperament si forta, este capabila de izbucniri aproape expresioniste, as spune, si nu se teme sa interpreteze pasaje din Enescu cu spectaculozitate si patima. Ceea ce mi se pare caracteristic în interpretarile ei este tocmai emotia, impulsivitatea, care nu lasa sa se întrevada întotdeauna un concept riguros, ci o inteligenta ferma si un mod de a conduce expresia oarecum spontan. Pentru cei care doresc în interpretarile muzicii lui Enescu mai multa cerebralitate pot surprinde curajul unei interpretari personale. Dar Raluca Stirbat stie si poate sa convinga, iar în partea finala a Sonatei în fa diez minor, în meditativul Andante molto espressivo a fost elocventa prin colorit si dozaje.