Arhivă : Cronici Înapoi
Concert la Ateneul Român dirijat de Lawrence Foster
Publicat: joi, 16 Octombrie
2008
, ora 16.04
Atmosfera
din 16 octombrie 2008 de la Ateneu m-a trimis cu gândul la zilele de Festival
"Enescu", momente în care sala geme de atâția auditori
entuziasmați să-i asculte pe acei mari artiști ai momentului,
de ale căror interpretări se pot bucura, altminteri, doar prin
intermediul înregistrărilor. De data aceasta a fost vorba despre
un concert de stagiune la Filarmonica bucureșteană, iar evenimentul
care a făcut din nou sala Ateneului neîncăpătoare a fost
prezența pe scenă a dirijorului Lawrence Foster.
Sunt, de asemenea, convinsă că și programul a reprezentat un punct de atracție, pentru că el a propus o primă parte sumbră, tenebroasă, prin interpretarea Concertului nr. 1 pentru vioară și orchestră de Dmitri Șostakovici, contrabalansată apoi de patru dintre cele mai cunoscute și iubite lucrări ale lui Maurice Ravel - Rapsodia spaniolă, Pavana pentru o infantă defunctă, Alborada del gracioso și Boleroul.
De ce m-am dus la concert
Personal, nu atât opusurile raveliene m-au atras, cât mai ales primul concert pentru vioară de Șostakovici, a cărui prezență pe afișele filarmonicilor din țară este rară. Iar acest lucru nu e întâmplător, deoarece puțini sunt instrumentiștii care se încumetă să studieze această deosebit de solicitantă și dificilă partitură (o adevărată simfonie concertantă!), și încă și mai puțini cei care reușesc performanța de a o interpreta convingător. Violonistul Remus Azoiței, în versiunea solistică a căruia am ascultat concertul seara trecută, dispune, cu siguranță, de mijloacele tehnice necesare abordării concertului de Șostakovici. Totuși, într-o epocă în care nu ducem lipsă de instrumentiși virtuozi, impecabili ca resurse tehnice, apreciem, poate mai mult ca niciodată, viziunea. Modul în care muzicianul înțelege lucrarea, unghiul din care alege să se apropie de ea, iată ceea ce face deosebirea între executant și artist. Remus Azoiței s-a străduit și reușit, în mare măsură, să cânte curat și corect...
Ce a fost cel mai bine
Și, dacă în interpretarea concertului de Șostakovici s-au ivit decalaje între solist și orchestră și destule imprecizii în atacuri din partea întregii orchestre, partea a doua a serii a fost un răsfăț total pentru public, căruia i s-a tăiat respirația în fața minunatei interpretări a celor patru creații raveliene. Lawrence Foster, este, într-adevăr, un maestru! Grija pentru detaliu, precizia, claritatea planurilor sonore, frazările subtile, de bun gust și nuanțele rafinate au fost o constantă în interpretarea celor patru lucrări. Sigur că instrumentiștii Filarmonicii bucureștene reprezintă o elită, însă a trecut ceva timp de când un dirijor le-a exploatat atât de mult resursele muzicale. Am părăsit sala Ateneului fredonînd obsedanta temă a Boleroului, iar primele trei expuneri ale ei, de către Ion Bogdan Ștefănescu la flaut, Emil Vișenescu la clarinet și Laurențiu Darie la fagot încă imi sună în urechi...
Sunt, de asemenea, convinsă că și programul a reprezentat un punct de atracție, pentru că el a propus o primă parte sumbră, tenebroasă, prin interpretarea Concertului nr. 1 pentru vioară și orchestră de Dmitri Șostakovici, contrabalansată apoi de patru dintre cele mai cunoscute și iubite lucrări ale lui Maurice Ravel - Rapsodia spaniolă, Pavana pentru o infantă defunctă, Alborada del gracioso și Boleroul.
De ce m-am dus la concert
Personal, nu atât opusurile raveliene m-au atras, cât mai ales primul concert pentru vioară de Șostakovici, a cărui prezență pe afișele filarmonicilor din țară este rară. Iar acest lucru nu e întâmplător, deoarece puțini sunt instrumentiștii care se încumetă să studieze această deosebit de solicitantă și dificilă partitură (o adevărată simfonie concertantă!), și încă și mai puțini cei care reușesc performanța de a o interpreta convingător. Violonistul Remus Azoiței, în versiunea solistică a căruia am ascultat concertul seara trecută, dispune, cu siguranță, de mijloacele tehnice necesare abordării concertului de Șostakovici. Totuși, într-o epocă în care nu ducem lipsă de instrumentiși virtuozi, impecabili ca resurse tehnice, apreciem, poate mai mult ca niciodată, viziunea. Modul în care muzicianul înțelege lucrarea, unghiul din care alege să se apropie de ea, iată ceea ce face deosebirea între executant și artist. Remus Azoiței s-a străduit și reușit, în mare măsură, să cânte curat și corect...
Ce a fost cel mai bine
Și, dacă în interpretarea concertului de Șostakovici s-au ivit decalaje între solist și orchestră și destule imprecizii în atacuri din partea întregii orchestre, partea a doua a serii a fost un răsfăț total pentru public, căruia i s-a tăiat respirația în fața minunatei interpretări a celor patru creații raveliene. Lawrence Foster, este, într-adevăr, un maestru! Grija pentru detaliu, precizia, claritatea planurilor sonore, frazările subtile, de bun gust și nuanțele rafinate au fost o constantă în interpretarea celor patru lucrări. Sigur că instrumentiștii Filarmonicii bucureștene reprezintă o elită, însă a trecut ceva timp de când un dirijor le-a exploatat atât de mult resursele muzicale. Am părăsit sala Ateneului fredonînd obsedanta temă a Boleroului, iar primele trei expuneri ale ei, de către Ion Bogdan Ștefănescu la flaut, Emil Vișenescu la clarinet și Laurențiu Darie la fagot încă imi sună în urechi...