Arhivă : Cronici
Înapoi
Concert Chick Corea si John McLaughlin
Publicat: duminică, 26 Octombrie
2008
, ora 14.51
26 octombrie, ora 20.00, Sala Palatului
Primul lucru care m-a surprins ajungand la Sala Palatului, locul unde s-a desfasurat ultimul act al Festivalului Masters of Jazz, a fost numarul mare de spectatori. O sala plina , cum nu am mai vazut de mult la un concert de jazz. Multi tineri, chiar foarte multi.
Au venit ei oare doar pentru Chick Corea sau John McLaughlin? Pentru faima lor? Sau stiau mai mult decat ca cei doi sunt adevarate legende ale jazzului, ca muzica lor este una extrem de elaborata?
Portile lumii celor doi, Corea - McLaughlin, s-au deschis ceva mai tarziu decat se astepta publicul: o piesa de atmosfera menita sa conduca intr-un alt univers si totodata, de a se "acorda" cei doi.
De acolo a inceput "explorarea": sunete care aparent veneau din zone diferite dar care isi aveau locul lor bine stabilit, ritm care a sustinut idei, dialoguri dintre saxofon si chitara sau dintre bas si pian. Am avut impresia ca ma aflu in fata unui tablou de Klimt in care firecare puct de culoare contribuie la intreg si nu poti descoperi intregul decat daca te indepartezi. In cazul nostru pasii inapoi au fost timpul scurs in pauza de 20 de minute.
Intoarcerea in lumea Corea - McLaughlin a fost bucuria descoperirii nuantelor si mai ales a personalitatii celor doi, care departe de a fi fost vedetele acestui concert, s-au aflat de cele mai multe ori cu un pas inapoi pentru a-i plasa in lumina reflectoarelor pe celilalti trei membri ai trupei. Nu a fost doar un simplu gest de generozitate sau modestie din partea lui Chick Corea sau John McLaughlin. Fiecare dintre cei trei si-au demostrat valoarea: basistul Christian McBride, ale carui comentarii sonore nu puteau sa treaca neobservate, saxofonistul Kenny Garrett, cel care aducea aminte in improvizatiile lui de stilul Miles Davis si nu in ultimul rand bateristul Vinnie Colaiuta care a dat celor din sala o alta imagine a acestui instrument de percutie... bateria in mainile lui a devenit o intreaga orchestra.
Un concert pentru iubitorii jazzului? Nu doar pentru ei . Pentru toti iubitorii de muzica de calitate si mai ales pentru toti aceia care cred ca luma ideilor poate fi exprimata in diverse feluri. De data aceasta sunetele au fost acelea care au conturat-o iar dialogul a fost purtat de cei mai buni: John McLaughlin, Chriatian McBride, Kenny Garrett, Vinnie Colaiuta si... Chick Corea.
Primul lucru care m-a surprins ajungand la Sala Palatului, locul unde s-a desfasurat ultimul act al Festivalului Masters of Jazz, a fost numarul mare de spectatori. O sala plina , cum nu am mai vazut de mult la un concert de jazz. Multi tineri, chiar foarte multi.
Au venit ei oare doar pentru Chick Corea sau John McLaughlin? Pentru faima lor? Sau stiau mai mult decat ca cei doi sunt adevarate legende ale jazzului, ca muzica lor este una extrem de elaborata?
Portile lumii celor doi, Corea - McLaughlin, s-au deschis ceva mai tarziu decat se astepta publicul: o piesa de atmosfera menita sa conduca intr-un alt univers si totodata, de a se "acorda" cei doi.
De acolo a inceput "explorarea": sunete care aparent veneau din zone diferite dar care isi aveau locul lor bine stabilit, ritm care a sustinut idei, dialoguri dintre saxofon si chitara sau dintre bas si pian. Am avut impresia ca ma aflu in fata unui tablou de Klimt in care firecare puct de culoare contribuie la intreg si nu poti descoperi intregul decat daca te indepartezi. In cazul nostru pasii inapoi au fost timpul scurs in pauza de 20 de minute.
Intoarcerea in lumea Corea - McLaughlin a fost bucuria descoperirii nuantelor si mai ales a personalitatii celor doi, care departe de a fi fost vedetele acestui concert, s-au aflat de cele mai multe ori cu un pas inapoi pentru a-i plasa in lumina reflectoarelor pe celilalti trei membri ai trupei. Nu a fost doar un simplu gest de generozitate sau modestie din partea lui Chick Corea sau John McLaughlin. Fiecare dintre cei trei si-au demostrat valoarea: basistul Christian McBride, ale carui comentarii sonore nu puteau sa treaca neobservate, saxofonistul Kenny Garrett, cel care aducea aminte in improvizatiile lui de stilul Miles Davis si nu in ultimul rand bateristul Vinnie Colaiuta care a dat celor din sala o alta imagine a acestui instrument de percutie... bateria in mainile lui a devenit o intreaga orchestra.
Un concert pentru iubitorii jazzului? Nu doar pentru ei . Pentru toti iubitorii de muzica de calitate si mai ales pentru toti aceia care cred ca luma ideilor poate fi exprimata in diverse feluri. De data aceasta sunetele au fost acelea care au conturat-o iar dialogul a fost purtat de cei mai buni: John McLaughlin, Chriatian McBride, Kenny Garrett, Vinnie Colaiuta si... Chick Corea.