Arhivă : Cronici Înapoi
Opereta, Zarzuela, Musicalul
Publicat: vineri, 21 Noiembrie
2008
, ora 14.02
Vineri,
21 noiembrie 2008, s-a lansat în cadrul Festivalului Internațional
de Artele Spectacolului "Viața e frumoasă", la Teatrul
Național de Operetă, volumul "Opereta, Zarzuela, Musicalul"
semnat de Ana Buga, Cristina Sârbu și Octavia Galescu.
Colega noastră, Octavia Galescu, în prezent realizator la secția de schimburi muzicale cu străinătatea din cadrul Radio România Muzical, dar cu o bogată experiență câștigată la secția de operă a Redacției muzicale, ne-a pus la dispoziție câteva dintre gândurile ei despre carte.
Ce veți descoperi răsfoind acest ghid scris pe parcursul a cinci ani? Cu siguranță pasiunea celor trei autoare - Ana Buga, Cristina Sârbu și Octavia Galescu - pentru "Opereta, Zarzuela, Musicalul". Volumul (alcătuit din 615 pagini) include opt capitole în care se regăsesc creatori reprezentativi ai școlilor muzicale de gen din diverse spații geografice care au contribuit la nașterea și evoluția operetei, zarzuelei și musicalului de la începuturi până în prezent.
Configurația cărții se sprijină pe creațiile a 119 compozitori de operetă, zarzuelă și musical însoțite de comentarii ale lucrărilor, de rezumatul acțiunii, de date privind premierele și de numele interpreților primelor spectacole, alături de discografii selective și ecranizări cunoscute. În această formulă de prezentare, prin bogăția informației, și datorită includerii capitolelor care tratează zarzuela și musicalul, cartea este o premieră în România. O atenție specială a fost acordată capitolului consacrat creației românești în care figurează nume de la cele ale compozitorilor înaintași (A. Flechtenmacher, I. Brăianu, C. Dimitrescu, C. Porumbescu) urmate de cele ale clasicilor (I. H. Darclée, F. Barbu, G. Dendrino, E. Roman), până la cele ale tinerilor creatori de musical (Mircea Tiberian, Roman Vlad).
Volumul se remarcă prin evidente valențe educative și culturale atât datorită tratării celor mai valoroase lucrări de teatru muzical (multe dintre ele având subiecte inspirate din literatura universală precum legende antice grecești, Cervantes, Shakespeare, O. Wilde, V. Alecsandri, M. Sebastian, T. Mușatescu...) cât și prin maniera de prezentare într-un limbaj foarte accesibil.
Cartea Opereta, Zarzuela, Musicalul', prin conținut și formă contribuie într-un mod atractiv la procesul educațional din perspectiva cunoștiințelor de cultură generală și muzicală. Autoarele se adresează elevilor, studenților, specialiștilor și melomanilor de toate vârstele propunându-și să contribuie la dezvoltarea gustului estetic astfel încât cei interesați să aibă priceperea de a face distincția între adevăratele valori ale artei muzicale și nonvalorile care invadează permanent spațiile așa zis culturale.
Publicarea acestui volum a fost posibilă prin sprijinul acordat de directorul Teatrului Național de Operetă «Ion Dacian» din București, d-nul Răzvan Ioan Dincă, și de editura Bunavestire din Blaj.
Dincolo de documentare și informare ghidul Opereta, Zarzuela, Musicalul' poate fi și o lectură plăcută și instructivă. Chiar este, vă asigurăm!