Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Christian Badea

Publicat: joi, 8 Decembrie 2022 , ora 8.58

Eram violonist. Am cântat concertul de Beethoven la Ateneu, după aceea am făcut un concurs la Conservator, pe vremea când era rector Victor Giuleanu și în urma acestui concurs mi s-a dat o bursă. Cu bursa aceea am plecat ca violonist, în decursul a doi-trei ani m-am "reciclat" ca dirijor, după aceea am plecat în Statele Unite, deci restul este istorie, dar a început aici. Ce am primit de la București pentru mine a fost esențial. Eu nu m-am descoperit muzician la Bruxelles sau la Juillard.

Eu am ajuns din nou în România după 32 de ani de pauză: era în 2006, după ce Nicolae Costin, care era director la Orchestrele Radio m-a tot îndemnat să vin iar eu am zis - nu acuma, poate mai târziu. Până la urmă am venit. Am fost peste tot în lume și am lucrat cu foarte, foarte mari artiști. Foarte mari artiști care erau foarte dedicați, în primul rând, talente, genii ș.a.m.d., care au avut o evoluție remarcabilă și care au avut întrebări și de multe ori s-au îndoit de anumite lucruri pe care le făceau, dar acesta era drumul lor. Totuși, trebuie să ai mare, mare respect pentru acești oameni. Aceasta este atitudinea mea, să respecți omul care stă în fața unei foi de hârtie albe, cu portative și care din acestea creează o lume, fiindcă este foarte, foarte greu... Și aici, în momentul acela te conectezi cu ceva care este foarte, foarte greu de definit, ceva de geniu...

Am avut mare, mare noroc că de la început și multă vreme am lucrat cu cei mai buni cântăreți, cu foarte buni regizori, am lucrat cu orchestrei excepționale, Viena, la MET, Covent Garden ș.a.m.d. Pot spune că am fost destul de răsfățat!


Interviu realizat de Anca Ioana Andriescu