Muzicianul va conduce concertele din 23 și 24 iunie de la Ateneul Român.

Începeți cu celebrul Concert nr.2 pentru pian și orchestră de Rahmaninov. Din punct de vedere interpretativ, cum vedeți dumneavoastră această lucrare? Cât de ofertantă este pentru un dirijor?

Având în vedere că este una dintre cele mai importante lucrări nu doar ale lui Rahmaninov, dar din întreg repertoriul clasic, și este ceea ce putem numi crowd pleaser, adică ceea ce aduce publicul în sălile de concert, totdeauna e o satisfacție extraordinară să faci acest concert.

Trebuie menționat că Simon Trpceski, solistul acestui concert, este recunoscut pentru interpretările sale în Rahmaninov; are nenumărate înregistrări, a fost prezent și în BBC PROMS cu acest concert. E o bucurie să aducem în fața publicului bucureștean o interpretare care, cu siguranță, va rămâne în memoria spectatorilor.

Ce ar trebui să știm despre Aurore pentru orchestră și cor de femei de George Enescu, înaintea concertului?

Este o piesă pe care Enescu a compus-o concomitent cu perioada în care Debussy scria Nocturnele. De aceea, le-am pus împreună. Nu doar atât, dar a fost un moment în cariera componistică din începuturile lui Enescu în care a testat puțin impresionismul și a folosit o poezie a lui Leconte de Lisle, o poezie parnasiană în care descrie atmosferic India.

Practic, este o muzică senzorială pe care Enescu n-a mai încercat-o până atunci. De aceea, eu o consider o lucrare importantă în ceea ce privește dezvoltarea lui Enescu.

Foarte intersant e că acest experiment impresionist al lui Enescu s-a desfășurat exact între anii în care Debussy finaliza orchestrația la Nocturnele sale. Din punct de vedere stilistic, cele două lucrări sunt foarte asemănătoare, chiar și prin prisma faptului că ambele sunt pentru cor de femei și orchestră. Deci, practic, această atmosferă foarte eterică și foarte senzorială e prezentă în cele două lucrări, ele putând fi considerate astfel lucrări cuplu. Acesta este raționamentul pentru care le-am pus împreună și am dorit ca publicul să le audieze prin comparație. Noi vorbim de un Enescu care avea 17 ani pe când a compus această lucrare, L'Aurore.

Ceea ce m-a fascinat pe mine la această piesă e că sâmburii pe care i-a sădit în această lucrare se regăsesc ulterior inclusiv în Oedipe, în modul de a trata vocile. Și nu doar atât, dar tot ceea ce e descriptiv în lucrările sale ulterioare se trage, dintr-un anumit considerent, chiar din acest tip de compoziție. De aceea, eu consider că e o compoziție importantă și ar fi foarte bine dacă s-ar auzi mai des.

Proiectul pe care mi l-am închipuit alături de Filarmonica "George Enescu" în această stagiune a fost acela de a aduce publicului bucureștean compoziții ale perioadei incipiente a lui George Enescu și compozitorii care l-au impresionat sau care și-au lăsat o amprentă asupra acestuia în perioadele respective de compoziție. Și-atunci, întotdeauna am încercat în concertele pe care le-am realizat în această stagiune la Ateneu, să recreez cumva harta stadiului embrionar componistic al lui George Enescu.

Credit foto: Ionuț Macri