Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu muzicologul Cristina Sârbu, inițiatoarea proiectului Clasic e fantastic. Și marii muzicieni au fost copii

Publicat: vineri, 3 Iunie 2022 , ora 17.30


Doamnă Cristina Sârbu, v-aș ruga să le spuneți ascultătorilor Radio România Muzical cu ce gânduri încheiați cea de-a XI-a stagiune și cum a primit publicul concertele și spectacolele acestei stagiuni?

Sincer, gândul cu care închei această stagiune este unul de recunoștință față de Centrul Național de Artă "Tinerimea română" care, pur și simplu, a salvat stagiunea care, din punct de vedere financiar, este la pământ, oferind proiectului patru repetiții cu public cu Orchestra Română de Tineret dirijată de maeștrii Cristian Mandeal, Gabriel Bebeșelea sau Cristian Măcelaru. Au fost patru dimineți extraordinare! Am putut să acopăr patru spectacole din patru luni. A fost grea revenirea după pandemie în sala de concert pentru că înainte sălile erau pline cu grupuri școlare; ajunsesem la performanța ca școlile să fie interesate de proiect. A durat 8, 9, 10, 11 ani, dar uite că reușisem! Am învățători care și-au adus a treia generație la aceste concerte și le mulțumesc. După pandemie, această deplasare de grup s-a sfârșit. E clar de ce. Și-atunci, sala a ajuns să fie disponibilă pentru cei care nu au avut până atunci acces la aceste concerte, pentru familii. Familiile sunt 2-3 persoane, grupurile - 60. Deci, la început nu a fost chiar atât de plin. Dar, pe parcursul stagiunii, s-a prins curaj. Se pare că nevoia de astfel de concerte este foarte mare, oferta era din ce în ce mai bună - aceste concerte-repetiții generale cu public au atras fantastic - și iată că reușim să terminăm a XI-a stagiune foarte bine. Sunt mulțumită.


Pe lângă concertele și spectacolele educative pe care Asociația "Clasic e fantastic" le organizează în fiecare an pe scenele Ateneului Român și Teatrului Odeon, în biblioteca virtuală de pe site-ul clasicefantastic.ro regăsim volumele scrise ale spectacolelor "Clasic e fantastic - copilăria marilor muzicieni". Ce titluri noi a adus cea de-a XI-a stagiune?

În colecția de carte toate titlurile sunt noi pentru că am început să scriem aceste volume tot în pandemie, atunci când nu puteam face absolut nimic, când totul era închis și trebuia să stai în casă. Am antrenat câțiva colaboratori și am transformat piesele de teatru în cărți. Nu a fost ușor... cineva spunea "mare lucru, textele deja există!" Nu există, pentru că un spectacol de teatru interactiv și cu muzică să spunem că are 10-15 pagini, pe când o carte merge la 40-50. Și-atunci, procesul de redocumentare, de regândire, de refacere a întregului întreg nu a fost simplu, dar nici n-a fost complicat pentru că aveam timp, ne puteam concentra pe el și, mai ales, ne plăcea foarte mult.

Primul volum a fost în anul Beethoven și a fost Copilăria lui Beethoven, bineînțeles - o încercare, un eseu adevărat pentru că textul a fost ilustrat cu desene de copii. Am avut elevii de la Școala "Trei ierarhi". Volumul este foarte interesant și foarte plăcut. Acum, când am început să lucrăm cu ilustratori de carte profesioniști, am simțit nevoia să refacem și acest Beethoven, ca să-l punem în serie la nivelul celorlalte. Dar acel Beethoven de început rămâne un eveniment.

Vorbeam de ilustratori, am lucrat cu Carla Duschka, cu Annabella Orosz și cu Ana-Maria Lemnaru. Acum, din seria de 13, mai avem de terminat Johann Strauss și povestea Dunării albastre și noul Beethoven.

Deci, toate celelalte copilării, de la Bach, Vivaldi, Rossini, Chopin, Enescu, Gershwin, Ceaikovski ș.a.m.d., toate sunt deja la dispoziția celor interesați, liber la descărcare în biblioteca virtuală de pe clasicefantastic.ro

Interviu realizat de Ioana Țintea