Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu dirijorul Răzvan Rădos

Publicat: marți, 31 Mai 2022 , ora 14.57
"Zâmbet și soare" se intitulează concertul Corului de copii Radio ce va avea loc miercuri, 1 iunie, de la ora 17.00, pe scena Sălii Radio. Iar sâmbătă, 4 iunie, de la ora 19.00, ansamblul coral va putea fi urmărit în cadrul concertului derulat, tot pe scena Radioului, ca parte a Festivalului Internațional de orgă "Cantus ecclesiae".

Mai multe detalii aflăm de la Răzvan Rădos, dirijorul Corului de copii:

O săptămână plină pentru Corul de Copii Radio pe care îl conduceți, cu două concerte. Să vorbim mai întâi despre cel de miercuri, dedicat Zilei Copilului, intitulat Zâmbet și soare. Care este conceptul și cum ați ales programul?

Miercuri, la ora 17.00, la Sala Radio, membrii Corului de Copii Radio vor aduce pe scenă toate melodiile pe care ei le îndrăgesc și pe care le consideră potrivite pentru un public foarte tânăr, pentru că așa cum ați spus, evenimentul din data de 1 este dedicat copilăriei și îi așteptăm în sală pe copiii de toate vârstele, pentru a se bucura, atât de muzică românească, vestitul Alexandru Pașcanu, cu ale lui cântecele dedicate corurilor pentru copii sau Ion Dumitrescu, cu minunatul Taraf Kids, dar și muzică din producții Disney sau din marile producții cinematografice ale genului musical, cum ar fi aranjamente de Bob Chilcott, Alan Menken, cu vestita Beauty and the Beast și Richard Rogers cu un Medley din The Sound of Music. Credem noi că programul muzical este foarte interesant, dar asta nu este tot, pentru că pe scenă vor fi acorii Ana Maria Ivan și Vlad Benescu. Noi am mai avut o colaborare cu ei în acest an în cadrul târgului Gaudeamus și Vlad Benescu a făcut senzație pentru că poate să meargă pe monociclu și să jongleze pe scenă. În același timp o să vă spun și că îi avem ca invitați la vribrafon pe Alexandru Anastasiu și la chitară bas pe Liviu Ofițeru, iar la pian, ca de obicei, va fi colega noastră, Magdalena Faur.


Rolul Anei Maria Ivan, care va fi?

Ana Maria Ivan, împreună cu Vlad Benescu prezintă cumva acest concert, presărând niște momente, aș spune nu doar umoristice, pentru că sunt și momente de o mare profunzime, al căror rol este să-i încurajeze pe cei mici să caute aventura și să se bucure cât mai mult de fiecare experiență.


Cel de-al doilea concert din această săptămână va avea loc sâmbătă și face parte din agenda Festivalului Internațional de Orgă Cantus Ecclesiae. Partener de scenă vă va fi organistul Paolo Oreni. Care este tematica acestui concert și ce anume veți interpreta?

Tematica este improvizația, pentru că acest concert are un mod de desfășurare cu totul special și pentru noi. Corul de Copii Radio îi va propune organistului Paolo Oreni cântece, melodii, teme, motive, pe care el le va prelua apoi la orgă și le va dezvolta în felul în care îi permite instrumentul și credem noi și dincolo de ceea ce știm că poate să facă un organist, pentru că Paolo Oreni este iată, dublu specializat, atât un organist foarte cunoscut, cât și un foarte bun improvizator. Acum și noi așteptăm cu nerăbdare întâlnirea cu Paolo Oreni, care se va petrece în aceste zile, pentru că am pregătit pentru el câteva melodii speciale. Gândiți-vă, Corul de Copii va cânta pe scenă, atât muzică bizantină, cât și muzică gregoriană, dar și muzică modernă, iar organistul invitat va trebui să transforme toate aceste melodii în șuvoaie pe care să le trimită către sală prin tuburile orgii. Recunosc că suntem cu toții incitați și puțini curioși de ceea ce o să se întâmple pe scenă în seara zilei de 4 iunie.


După vacanță, care va fi primul concert al Corului de Copii Radio?

Din cât pot să spun eu acum, sigur vom urca pe scenă în apropierea sărbătorilor de iarnă, deși există proiecte care ar trebui să se desfășoare încă din luna septembrie, pe care noi deja începem să le pregătim. Dar cu siguranță vom invita publicul în sală, la începutul lunii decembrie cu tradiționalul eveniment de Crăciun.

Interviu realizat de Florica Jalbă