Arhivă : Interviuri Înapoi
AUDIO. Interviu cu Răzvan Rădos, dirijorul Corului de Copii Radio
Sâmbătă, 7 mai, Corul de Copii Radio susține un concert intitulat Prayer. Pe scena Sălii Radio, ansamblul dirijat de Răzvan Rădos va interpreta lucrări semnate de Johann Sebastian Bach, Dragoș Alexandrescu sau Gabriel Faure, printre alții, alături de pianista Magdalena Faur.
Programul l-am ales făcând o mică incursiune prin repertoriul nostru - am mai participat în trecut la evenimente care cereau un repertoriul format din muzică sacră - și adăugând câteva lucrări care credem noi că o să placă publicului, pentru că programul concertului propune o călătorie foarte mare: din Germania secolului XVIII, până la muzica lui Leonard Cohen sau romantismul francez. Credem că diversitatea asta, toată unită sub această umbrelă frumoasă a muzicii creștine, o să fie un bun moment pentru public să guste această muzică.
În pandemie, și copiii și noi, cei care-i instruim, am fost puși în situația să ne folosim imaginația ca să găsim cât mai multă frumusețe în jurul nostru ca să rezistăm și din punct de vedere psihologic, și muzical, și ne-am dat seama că această frumusețe și tot acest bine pe care-l căutăm tocmai ca să reușim să fim noi ok din toate punctele de vedere poate fi gândit, poate fi văzut și ca divinitate. Și-atunci, ne-am gândit că muzica aceasta care exprimă căutarea omului în speranța de a găsi divinitatea poate fi adusă pe scenă și că publicul o să se bucure alături de noi, fiind și el după pandemie.
Toate aceste salturi sunt, cumva, împăcate prin niște înregistrări care intră între lucrări și care fac această trecere sau care reușesc să păstreze această stare de meditație. Altfel, ar fi fost foarte greu să facem salturi atât de mari prin diferite epoci, diferite stiluri. Dar, iată, beneficiem de ajutorul colegilor noștri de la sunet - îl menționez aici pe domnul Dan Corjos, care ne-a ajutat să facem un întreg suport multimedia care va puncta momentele concertului.
Să ne vorbiți puțin despre invitații serii.
Este vorba despre trei voci minunate; toate activează aici, în Radio - trei soprane: Ramona Mardare, Codruța Poșchină și Georgiana Simonov, care vor construi un moment foarte frumos. E vorba despre Ave Maria de Franz Biebl. Și, totodată, doi instrumentiști de mare calibru: Eduard Antal - organistul Catedralei Sf. Iosif și Alexandru Anastasiu - nume binecunoscut în Radio, care, la timpani și la orgă vor construi alături de noi un impresionant, credem noi, manifest pentru pace.