Îți amintești când ai auzit prima dată de Radio România Muzical sau, eventual, când ai auzit prima dată postul nostru?

La Conservator cred că a fost prima dată, în timpul facultății am fost contactat de cineva de la Radio în ideea de a scrie niște jingle-uri pentru Radio România Muzical și, evident, atunci am fost mult mai conștient de existența acestui radio. Plus că unii profesori ne recomandau să ascultăm pentru că unele piese de muzică contemporană se dădeau pe post.

Apropo de colaborări cu noi, tu ai fost primul meu invitat în rubrica Orizonturi, care atunci se numea Trei răspunsuri despre tine și chiar am parcurs discuția noastră înainte să intru acum în studio să ne auzim la telefon. A fost un dialog foarte dens. Am aflat foarte multe despre tine atunci. De altfel, scopul declarat al rubricii chiar acesta este, să fie un mic portret al invitatului, dar asta se întâmpla în 2017. Ce evenimente importante în plan personal și în plan profesional au mai avut loc în viața ta în anii care au trecut?

Pare o veșnicie, dar, în același timp, pare și că a fost ieri. Cred că am avut interviul cu tine chiar după ce m-am căsătorit și, la câteva luni după aceea, mi-am terminat doctoratul - ceea ce a fost o mare eliberare. Alte evenimente importante desigur că au fost mutarea în Elveția, în ideea de a începe un al doilea master. Pe-atunci nu bănuiam că o să rămânem, pe-atunci nu bănuiam că o să avem un bebe într-un an distanță de la plecarea din România și, în același timp, nu bănuiam că o să înceapă o pandemie. O turnură deosebit de importantă a fost începerea acestui master în Zürich, care nu mi-a oferit doar informații noi, ci o perspectivă complet nouă asupra a ceea ce înseamnă muzician. Sunt mai mult decât recunoscător pentru tot ceea ce am învățat în România. Eu am studiat atât în Paris, cât și în Birmingham prin bursele ERASMUS și la inițiativa profesorilor din România care aproape că mi-au dat niște șuturi în spate ca să merg să studiez în Vest - și bine au făcut, pentru că nu voiam să plec - și am putut să văd diferite tipuri de sisteme de învățământ, de pedagogie, de influențe stilistice ș.a.m.d. Însă, până la Zürich, nu am avut revelația asta atât de mare și... asta voiam să spun, că în România am învățat foarte mult în plan tehnic; din punct de vedere al tehnicii, toți profesorii cu care am interacționat - în Birmingham sau Paris și chiar și în Elveția - au fost mai mult decât mulțumiți. Un profesor din Birmingham spunea chiar "ce ne-am face noi, profesorii de-aici, fără cei din Europa de Est, care vin și ridică nivelul tehnicii?!".Și asta, cumva, mie atunci mi-a oferit un fel de mândrie națională care m-a făcut să fiu orb pe-atunci la anumite calități pe care le aveau instituțiile și sistemele de predare de acolo. Și în Elveția, aici, s-au văzut cel mai mult, și-acestea se referă la lucrurile care poate contează mai mult decât tehnica, lucruri precum interacționarea cu un public viu, de astăzi, conștientizarea uneltelor, tehnicilor, calităților pe care trebuie să le ai într-o lume interconectată. Nu poți să fii compozitorul care își petrece 10 ore, cum petreceam eu, în birou și să te-aștepți ca toată lumea să vină să-ți cânte muzica doar pentru că e minunată. E insuficient! Și, mai mult decât atât, eu am început să studiez muzica de film. Or, aici totul ține de colaborare, de tehnici de comunicare, de prezentare a muzicii tale, de a te adresa unui non-muzician, să-i spui cum poți tu prin muzica ta să ajuți acel proiect, să-l faci mai bun. Lucrurile astea nu le-am învățat în România și nici nu aveam cum pentru că nu ăsta era obiectivul. Și de-asta spun că m-a ajutat atât în plan profesional din prisma compozitorului de muzică de film, teatru și jocuri video această dimensiune pe care vreau să o dezvolt, cât și în planul secundar - să-i spunem secundar, că nu e neapărat secundar, e personal - văzând un înalt nivel profesional al profesorilor; faptul că știau câte 4-5 limbi străine fiecare dintre ei, că insistau asupra faptului că studentul nu este un ucenic, ci un adversar, cineva pe care dorește să-l înalțe la același nivel cumva... lucruri pe care nu le-am văzut în România decât la anumiți profesori, mentori pe care am avut norocul să-i am, nu la toți. Dar aici, cumva, era o chestie unitară, un brainstorming constant. Nu vedeai student care să lipsească din motive... cum era la noi, că nu aveam chef sau credeam că ne plictisim. Nu exista presiunea absențelor, studenții veneau știind că e în interesul lor, nu primeam note, nu aveam stresul testului, ceea ce iarăși era foarte straniu pentru mine, care am fost mereu competitiv. Au fost atât de multe schimbări și a trebuit să ies din zona mea de confort... pentru că eu puteam să scriu repede ceva pentru orchestră și gata și profesorii mă întrebau "dar de ce orchestră pentru proiectul ăsta?" Și eu rămâneam... doar pentru că eram eu confortabil?

Pare că te-ai racordat la un prezent și la niște tehnici probabil antreprenoriale de comunicare, așa cum ai spus, și, da, într-adevăr, pare o schimbare de perspectivă. Cum arată, din perspectiva ta de muzician, peisajul radiofonic în Elveția, în zona în care sunteți voi, în Zürich?

Din câte am observat, este un mediu destul de accesat. Numai prin faptul că eu, la Universitate, am avut un proiect în care trebuia să colaborez cu niște colegi să realizăm o piesă de teatru radiofonic - aici există o tradiție destul de îndelungată în direcția asta - și a fost o plăcere să o realizez, ba chiar au și venit oameni din conducerea anumitor posturi de radio importante să ne asculte proiectele. Și, probabil, pe câțiva dintre colegi chiar i-au și contactat în caz de vor să colaboreze cu ei. Deci, din punctul ăsta de vedere, cred că e un mediu mult mai puternic și mult mai mulți oameni accesează radioul decât am observat că o fac cei din România.

Ai menționat puțin mai devreme și o colaborare cu noi, cu Radio România Muzical. Ai compus pentru noi niște semnale de post foarte frumoase și eram curioasă să știu cum a decurs procesul de scriere, pentru că este vorba de niște muzici foarte speciale, care ar trebui să aibă un mesaj foarte clar, foarte concis. Și deși poate părea ușor, mie mi se pare ceva foarte dificil să spui în câteva secunde ceea ce ți-ai propus. Cum a decurs la tine procesul?

Sunt total de acord că e extrem de dificil și-mi amintesc că eram anul IV-a când cineva de la radio m-a contactat și m-a rugat să scriu câteva jingle-uri, și-i spuneam profesorului meu, Dan Dediu... "Domn' profesor, am stat zile întregi să reușesc să scot esența a ceea ce vreau să spun în doar câteva secunde!" Și a recunoscut și dumnealui că e destul de dificil. Și cred că acel exercițiu de acum câțiva ani a fost extrem de util și pentru acum, când sunt în muzica de film și pentru oportunitatea asta pe care mi-a oferit-o doamna Comandașu, când m-a rugat să scriu jingle-urile. Tema principală recunosc că a venit atunci când îl plimbam pe fiul meu pe-afară, în jurul blocului, m-am înregistrat audio și după aceea am lucrat la ea. A fost un proces de ping pong de idei, a trebuit să confirm cu doamna Cristina Comandașu să văd dacă e direcția pe care o dorește. Mai întâi am făcut o machetă pentru pian, am arătat în mare direcția în care merg și dumneaei i-a plăcut și am mers mai departe. Cam ăsta a fost procesul.

Tot Cristina Comandașu, care este redactorul șef al postului nostru, a fost cea care te-a susținut și la Premiile ICMA, unde ai fost declarat "Compozitorul anului", pentru că dumneaei este membră în juriul acestei competiții.

Aș vrea să încheiem și să te rog, dacă ai inspirație, să le transmiți un mesaj scurt ascultătorilor noștri cu ocazia împinirii a 25 de ani de existență ai postului nostru, Radio România Muzical.

Cred că atât pot spune: În urma acestor ultime săptămâni, când atât de multe s-au întâmplat, printre care și bucuria aceasta că mi s-a acordat onoarea de a fi ales de către juriul ICMA, am realizat cât de importantă este comunicarea dintre noi, artiștii, compozitorii, dirijorii, interpreții și publicul. Și una din căi este, desigur, Radio România Muzical!  Mi-am amintit, în liceu, cât de refractari eram față de muzica nouă pe care acum o scriu cu drag, pentru că nu o înțelegeam, nu aveam resursele necesare și nu aveam idee de posibilitatea că muzica are și alte funcții pe lângă cea estetică, că muzica poate fi bună sau rea, nu doar frumoasă sau urâtă. Și cred că Radio România Muzical, prin emisiunile pe care le are, prin interviurile pe care le oferă - există o diversitate destul de mare în ce se oferă - cred că accesând din când în când aceste emisiuni, ți se deschid anumite portițe, ți se extinde această paletă de receptare a muzicii și poți să guști mai mult. E ca atunci când ești refractar la un anumit tip de mâncare și doar cumva gustând puțin câte puțin ajungi chiar să-ți placă.