Am onoarea și plăcerea să stau de vorbă cu doamna Mihaela Doboș, primul director al Postului Radio România Muzical și inițiatoarea acestui proiect. Vă mulțumesc pentru acest dialog, doamnă.

Mulțumesc și eu, Gabriel Marica.

Aniversăm anul acesta 25 de ani de la lansarea Postului Radio România Muzical și cred că este o ocazie foarte bună să ne aducem aminte despre momentele de început ale acestei idei devenit realitate perenă. Cum s-a născut Radio România Muzical și ce v-a motivat să porniți pe acest drum plin de provocări?

Aș vrea să fac o corectură, însă. Nu am fost inițiatoarea proiectului, ci am fost, ca să-l citez pe regretatul compozitor Liviu Dănceanu, "în fruntea unui grup de desant al Radiodifuziunii, sătul de atâtea răni și mânați de nebunii inocente", apărut în România literară din 28 mai-3 iunie 2003. Un grup, așadar. Și acum vine și răspunsul la întrebare. Eram redactorul șef al Redacției Muzicale, discutam mereu cu câțiva dintre colegii și prietenii mei, Olga Grigorescu, Iosif Sava, Gruia Stoia, Olga Dăescu, Veronica Zbarcea despre înființarea unui post exclusiv de muzică clasică. De altfel, încă din anii de dinaintea Revoluției visam la așa ceva, dar evident era imposibil atunci. Momentul decembrie 1989 ne-a dat aripi, studiam grilele unor posturi de profil de la radiodifuziunile din Franța, Germania, Belgia și bineînțeles, toți făceam lobby. Până într-o zi, când Eugen Preda, era împuternicit pentru Radiodifuziune, m-a chemat la el și mi-a cerut să gândesc o grilă de program pentru un post de muzică clasică, 24 de ore din 24. Îți dai seama, ce bucurie a fost, mai ales că în acea perioadă și colegii de la Redacția Sport făceau presiuni pentru un post special destinat domeniului lor. Am fost cuprinși de febra creației, ne-am adunat din nou în biroul meu, mai puțin Iosif Sava, care, aflasem, pregătea un asemenea post pentru Media Pro, unde era deja angajat și organizase concursuri, pentru care chemase în secret și colegi din Radio. Dar nu Eugen Preda a fost semnatarul actului de naștere al Radio România Muzical, ci prof. univ. dr. și filozof, Tudor Cătineanu, o personalitate marcantă a culturii române devenit președinte-director general al Radiodifuziunii.

M-ai întrebat și ce m-a motivat, ce m-a îndemnat să pornesc pe un asemenea drum plin de provocări. Și dragostea pentru muzică, dar în primul rând, credința că Radioul, ca post public are sarcina de a răspunde așteptărilor unui eșantion larg de ascultători văduvit de accesul la valorile universale ale muzicii culte în perioada lui Ceaușescu. În fond, melomanii, la nivelul națiunii trebuie priviți ca o minoritate și ca orice minoritate cu drepturi recunoscute în România trebuie să beneficieze și ei de acces la valorile care îi definesc. Aceasta ar fi pe scurt motivația. Intuiam că va fi greu, dar de multe ori mi s-a părut aproape imposibil să ies la lumină. Nu regret nimic însă din ceea ce am făcut pentru a depăși fiecare obstacol in parte. A meritat, spun eu.

Și astăzi, Radio România Muzical este singurul post care difuzează preponderent muzică clasică în peisajul media de la noi. Pentru ca să prețuim prezentul și să construim viitorul, cred că e bine să ne cunoaștem trecutul. Cum au fost începuturile Radio România Muzical? Eu personal îmi aduc aminte de o perioadă plină de provocări. Pentru dumneavoastră, care erați în linia întâi, să spunem așa, cum a fost acea perioadă?

Radio România Muzical a fost așa cum știi, înființat sau poate nu știți toți, a fost înființat prin Ordinul nr. 27 din 16 ianuarie 1996, al președintelui Consiliului de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune, urmare a Hotărârii Consiliului de Administrație din 6 ianuarie a aceluiași an privind reorganizarea activității programelor radioului public. Noua structură avea la bază patru canale naționale, Actualități, Cultural, Tineret și Muzical și sectoare de producție radiofonică, adică redacțiile. Aflate în raport de complementaritate, cele patru structuri, printr-o strictă specializare puneau în ecuație diversitatea gusturilor potențialilor ascultători cu dorința instituției noastre de a oferi diferitelor categorii identificate prin eșantioane semnificative, programe cu destinație precisă, unitare tematic. Radio România Muzical se adresa direct iubitorilor muzicii clasice și jazz-ului.

În aprilie 1996, în urma concursului am câștigat postul de director. România Muzical era definit ca urmând să aibă rețea națională în bandă vest, emisie 24 de ore din 24 stereo. Data de debut pentru toate cele patru structuri, Actualități, Cultural, Tineret și Muzical era prevăzută la 1 noiembrie 1996. Din aprilie până în noiembrie, șase luni, timp infim pentru organizarea concursurilor personalului din scheme, definitivarea grilei de program, pregătirea semnalelor de post și ale emisiunilor, obținerea licenței de emisie de la CNA, asigurarea bazei tehnice pentru funcționare, rețea de emițători, frecvențe, cabină de emisie stereo și multe altele. Grija mea a fost și aceea de a păstra în echilibru forțele care treceau de la Redacția Muzicală prin concurs, cu cele rămase la Redacția Muzicală. În ambele zone aveam nevoie de oameni de calitate. Pentru România Muzical, timpul s-a extins nepermis de mult, însă nimic din datele tehnice nu era finalizat. Sunt și acum sigură că dacă nu aș fi adus la microfonul radioului personalități ca Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Horia Roman Patapievici, Ana Blandiana, Dan Grigore, Vasile Grigore, Valeriu Râpeanu, George Bălăiță, Răzvan Theodorescu, Prea Fericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, părintele Ion Robu, Arhiepiscopul Bisericii Catolice, Nicolae Cajal, președintele Federației Comunităților Evreiești din România, mulți dintre ei dispăruți, dar care atunci, prin cuvântul lor au susținut necesitatea înființării unui post de muzică clasică, România Muzical s-ar fi dizolvat înainte să înceapă să emită.

Tot timpul îmi venea în minte zicala: până la Dumnezeu te mănâncă sfinții. Așa a fost și în cazul nostru. Până la președintele instituției, Tudor Cătineanu, ne blocau adjuncții. Cu greu am obținut, abia la 21 februarie 1997, frecvența de 72,08 MHz în bandă est însă, luată de la Radio România Actualități și numai pentru București.Din 24 de ore rămaseseră oricum 16, cabină de emisie încă nu aveam, deci, ce să spun, eram departe de a ține pasul cu celelalte trei canale, dar, în plină ofensivă, pentru a găsi mereu alte căi, alte soluții pentru ca România Muzical să existe. Și fiecare clipă, fiecare zi, fiecare lună erau pentru mine o provocare, un consum nervos, cu atât mai mare, cu cât încercam să vă țin pe voi, angajații postului, cât mai departe de culisele perioadei respective.

Așa ați și făcut. Ne-am simțit protejați de dumneavoastră. Aș vrea să ne aducem aminte de acea zi, 24 martie 1997. La ora 8.00, nu-i așa, în acea zi a început să emită Radio România Muzical și dumneavoastră ați fost la microfon.

Într-adevăr, o perioadă premergătoare foarte tensionată. "Anunțat cu surle și trâmbițe cu mai multe luni în urma", cum scria Paul Grigoriu în cuvântul său tipărit în primul pliant al postului, afirmație izvorâtă fără îndoială din campania inițiată de noi și realizată de realizatorii coordonatori ai postului, de a aduce la microfon personalități susținând cu argumente necesitatea unui asemenea program specializat, România Muzical a început să emită în ziua de 24 martie 1997, la ora 8 fix. În sfârșit, un prim pas. Emoțiile din culise ale ultimelor patru zile nu se estompaseră încă. Îți amintești poate, Gabriel Marica, ora 18.00 de joi, 20 martie, erați cu toții la mine în birou pentru a pregăti conferința de presă de a doua zi dimineața, când directorul Direcției Tehnice ne-a anunțat senin că nu intrăm în emisie, neavând licență de la Consiliul Național al Audiovizualului. Convorbiri telefonice cu purtătorul de cuvânt al Radioului, care mi-a reproșat chiar și organizarea conferinței de presă de a doua zi, deși aveam aprobările necesare,apoi cu directorul general adjunct în subordinea căruia ne aflam și, în sfârșit, cu profesorul Tudor Cătineanu, s-au finalizat în stabilirea unei întâlniri matinale, înaintea conferinței, vineri 21 martie, unde avea să anunțăm că nu intrăm în emisie. Nu trebuie să spun în ce stare de spirit se afla micul nostru grup. Tii minte desigur, câteva colege au izbucnit în lacrimi. Deceptia chiar nu poate fi descrisă în cuvinte. A doua zi dimineața însă, președintele instituției profesor Tudor Cătineanu ne-a anunțat că vom intra în emisie. Discuțiile sale cu Consiliul Național al Audiovizualului au dat roade. De la agonie la extaz, deci. Personalul postului alcătuit din editor Luminița Arvunescu, realizatori coordonatori Ligia Ardelean, Olga Dăescu, Ioana Tudor, Liliana Staicu, Anca Romeci, Ileana Ursu, Gabriel Marica, redactor Cristina Radu Sebastian, economistă Mirela Enăchescu, asistentă Violeta Crăciun, dar și bunii colegi din Redacția Muzicală și-au recompus energiile și au început pregătirile finale. Mai aveam la dispoziție doar week-end-ul. Luni, 24 martie începea marea aventură, într-o cabină oarecare. Abia în 26 iunie, cabina destinată Muzicalului a fost gata, cabină care la solicitarea noastră a primit denumirea Theodor Rogalski, muzician, care timp de peste două decenii a fost dirijor al Orchestrei Simfonice Radio și timp de cinci ani, director muzical al Radiodifuziunii.

Ați scris într-un material pe care mi l-ați oferit să-l citesc înaintea acestui interviu, gânduri care mi-au trezit multe dintre trăirile pe care le-am simțit atunci și vreau să vă citez: "un lucru bun se obține printr-o trudă care numai pe cei puternici îi face să nu renunțe". Și dumneavoastră n-ați renunțat, nici atunci, nici după ce Radio România Muzical, iată, a fost lansat cum spuneați, și nu de puține ori a fost amenințat cu desființarea. Puteți să ne spuneți, unde v-ați găsit energia? De ce nu ați renunțat?

Răspund simplu. Pentru că am crezut cu mintea și cu tot sufletul în importanța unui asemenea post pentru cultura română. Convingerea mi-a fost întărită și de autoritatea cuvântului domnului academician Răzvan Theodorescu, care, într-un alt moment, în 2005, când Consiliul Național al Audiovizualului amenința România Muzical cu desființarea, a spus, citez: "Nici un post privat din România nu face serviciul cultural imens, pe care îl face Societatea Română de Radiodifuziune prin România Muzical. Noi - a continuat domnia sa - am privatizat audiovizualul și vorbiți cu unul din oamenii care au participat cel mai timpuriu la această privatizare a audiovizualului românesc, dar există în eter unele bogății care trebuie să rămână ale formei publice de radio și pot să se dea peste cap că nu vor reuși acest lucru".

Este evident, atunci când m-am angajat să conduc proiectul de organizare și funcționare al Postului România Muzical, nu bănuiam nici pe departe că va fi atât de greu. Nu bănuiam spre exemplu că oameni din interiorul Radioului se vor juca cu frecvențele, astăzi una, mâine alta. România Muzical a început cu greu să emită pe 72,08 MHz mono în București pentru a primi formal în septembrie 1998, frecvența de 105,3 MHz, care i se retrage în luna octombrie a aceluiași an pentru 101,3. În decembrie 1999 i se ia și aceasta, iar la 1 decembrie 2000, la insistențele domnului Andrei Dimitriu, Președinte-Director General al Radioului, cu sprijinul direct al prof.dr.ing. Sergiu Stelian Iliescu, președinte al Agenției Naționale pentru Comunicații și Informatică primește frecvența în bandă vest 97,9 MHz București. O pierde și pe aceasta, în 2004, iar instituția, la insistențele unot membri CNA, Răsvan Popescu, Dan Grigore, Gabriela Stoica, Emanuel Valeriu, Șerban Pretor este obligată să aloce o altă frecvență. Așa apare 104,8 MHz. În 2003 însă, în septembrie, în plin scandal pentru legea taxa radio, Societatea Română de Radiodifuziune alocă postului frecvența de 97,6 MHz acoperind o suprafață bună a țării. Sigur că nu poți fideliza ascultătorii, mutându-i de pe o frecvență pe alta, oferindu-le de multe ori un sunet lipsit de acuratețe, confortul sonor fiind foarte important pentru audiția muzicală. Această fluctuație a creat permanent impresia de instabilitate, de neseriozitate în ochii melomanilor. Spuneam mai devreme că nu bănuiam că va fi atât de greu. Cred însă, că și dacă aș fi intuit, tot m-aș fi implicat total și fără rezerve.

Ați spus într-un interviu că și maestrul Pascal Bentoiu v-a sfătuit în acei ani, citez: "să luptați cu dinții și cu ghearele și să nu renunțați pentru nimic în lume la această idee".

Pot să spun că am fost motivată să fac acest lucru în primul rând de voi, profesioniștii Postului și ai Redacției Muzicale, de personalul tehnico-artistic și economic, care lucrați în echipe pentru a oferi ascultătorilor muzica tuturor timpurilor. Sentimentul responsabilității funcționează la mine la cele mai înalte cote. Nu puteam să-i părăsesc pe cei care s-au angajat alături de mine într-o muncă de pionierat cu scopul de a le dărui iubitorilor muzicii, emisiuni de calitate, comentarii pertinente de la mari evenimente naționale și internaționale, ținându-i permanent conectați la actualitatea muzicală a țării și a lumii.

Apoi, ascultătorii, prin aprecierile și cuvintele lor de încurajare.

Bineînțeles, mă gândesc și la intervențiile directe prin cuvânt și fapte ale filozofului și scriitorului Gabriel Liiceanu, ale profesorului și istoricului Adrian Cioroianu, tot aici se înscriu și dr. Radu Dop, scriitorul George Bălăiță, doamna Mona Muscă și doamna Nora Rebreanu sau muzicieni ca Pascal Bentoiu, Liviu Dănceanu, Theodor Grigoriu, Grigore Constantinescu, Alexandru Moroșanu.

Mă gândesc la comisiile de cultură ale Parlamentului României, care ,indiferent de culoarea politică a membrilor, au susținut la unison postul România Muzical, care, citez: "și-a câștigat în timp prin calitatea deosebită a emisiunilor difuzate și prin competența realizatorilor acestor emisiuni un binemeritat prestigiu în rândul ascultătorilor", solicitând Consiliului Național al Audiovizualului suspendarea demersurilor pentru anularea licenței în cauză. Era în anul 2005. La opt ani de la înființare. Mă gândesc de asemenea la doamna Maria Țoghină, atunci în 2005 numită în postul de Președinte Director-General, care, vehement și argumentat, a susținut menținerea și dezvoltarea postului România Muzical ca parte componentă și importantă a unei instituții publice de talia Societății Române de Radiodifuziune.

Aș face încă un mic comentariu, toate aceste personalități nu m-au susținut pe mine, Mihaela Doboș, au susținut Postul România Muzical, care an de an, până în 2005 a fost mereu amenințat cu dispariția. Răspunsul domnului Gabriel Liiceanu când i-am mulțumit că a acceptat să conducă la Grupul de Dialog Social dezbaterea în urma adresei Consiliului Național al Audiovizualului care amenința Radio România Muzical cu retragerea licenței de emisie, mi-a dat certitudinea că România Muzical va trăi cu mine, dar și dincolo de mine. Era o operă trainică. Reușisem să construiesc ceva durabil în timp. Mi-a spus: "nu-mi mulțumiți. Nu o fac pentru dumneavoastră. O fac pentru că este singurul post de radio pe care îl ascult".

Am luptat, Gabriel Marica, într-adevăr, cu ghearele și cu dinții. Am folosit orice oportunitate. Așa am obținut intrarea în emisie la 24 martie, mai târziu extinderea programului la 24 de ore. Deci, am folosit orice oportunitate, oricare neatenție a celor din radio care doreau desființarea Muzicalului, fie și cu unirea cu România Cultural. S-a încercat și acest lucru, după cum știi. Am adus la cunoștința diferitelor personalități din toate mediile, manevrele interne și intențiile Consiliului Național al Audiovizualului.

Dacă atunci în 1997 vă întreba cineva, cum vedeți Radio România Muzical peste 25 de ani, ce ați fi răspuns?

Ce întrebare, Gabriel Marica! Nu știu, cred că aș fi avut un râs amar. Cum puteam să văd viitorul Postului Radio România Muzical, atunci în 1997, pe când totul era neclar, nimic sigur. Și spun asta, că deși Radioul trimisese la CNA dosarul, cu o lună înainte de a intra în emisie( cel puțin așa știam eu), abia pe data de 25 martie, deci la o zi după ce intraserăm, Consiliul Național al Audiovizualului a aprobat, la insistențele profesorului Tudor Cătineanu, pe atunci președinte director general al instituției, cu titlu experimental până la data de 1 mai a aceluiași an, deci circa cinci săptămâni, difuzarea pe frecvența pe 72,08 MHz pe stația București-Herăstrău a programului România Muzical, pentru ca apoi în data de 23 septembrie, tot la solicitarea Radioului, CNA să fie de acord cu prelungirea duratei licenței acordate cu titlu provizoriu Postului România Muzical ce emitea tot numai în București, mono, 16 ore," până la data discutării în Parlament a situației rețelelor naționale publice de radio și televiziune". Așadar, totul era provizoriu; licență provizorie, cabină de emisie proprie nu, ascultătorii deziluzionați de realitate față de promisiunile inițiale( bandă vest stereo 24 de ore din 24, întreg teritoriu național), personalul postului și al Redacției Muzicale care producea pentru noi, cu moralul afectat.

Și totuși, cum îmi promisesem mie să nu cedez cumva și să mă retrag din această bătălie, acoperindu-mi starea de decepție, aș fi spus că văd Postul Radio România Muzical egal cu celelalte posturi naționale ale radioului public din toate punctele de vedere.

Dincolo de aceste provocări, ce momente frumoase trăite alături de Radio România Muzical v-au rămas cele mai dragi?

Mi-aduc aminte câtă bucurie îmi produceau orele petrecute împreună cu voi, realizatorii coordonatori ai postului și cu unii dintre realizatorii Redacției Muzicale de atunci, când lansam un nou proiect și când discuțiile libere, de multe ori în contradictoriu, dar întotdeauna cu rezultate foarte bune, completau și trasau corect căile de abordare.

Frumoase erau și clipele când ne relaxam la zilele onomastice ale fiecăruia dintre noi. Glumele, umorul nu lipseau. Atunci ne încărcam bateriile și porneam din nou la treabă, parcă mai motivați, mai plini de energie.

Mă simțeam foarte bine și în cabinele de lucru și în regia de emisie unde mă duceam destul de des. În fond, realizatori, ilustratori, regizori, șefi de producție, eram un tot. Fiecare cu contribuții specifice, în vederea unei finalități de calitate care să fie agreată și apreciată de ascultători.

Dar un moment concret care mi-a adus certitudinea că în România finalului de secol XX Postul România Muzical trebuie să existe ca un fapt cultural de anvergură și care poate contribui alături de alte domenii, aș spune chiar în primul rând, la descifrarea drumului către libertate a fost ziua de 24 martie 2002. Cinci ani de viață pentru postul România Muzical. Elita intelectualității a fost atunci prezentă la aniversarea din foaierul Sălii Mihail Jora, direct sau prin telefon: scriitori, plasticieni, medici, muzicieni, bancheri, cărora li s-au alăturat politicieni, melomani. A fost o adevărată sărbătoare pe care nu o voi uita.

Mai înainte însă au fost câteva mari evenimente organizate de Radio România Muzical, evenimente care au avut un succes enorm, contribuind astfel la creșterea notorietății postului. În 1999, Festivalul Internațional Frederic Chopin, în 2000 Festivalul Internațional Dinu Lipatti, pentru ambele a fost consilier Carmen Dincă Pârvan, Concertul aniversar Marin Constantin, Concertul comemorativ George Enescu la sfârșit de mileniu. Sigur, am foarte multe amintiri frumoase. Poate într-o zi își vor găsi locul într-un volum.

Cred că putem spune că Radio România Muzical este copilul dumneavoastră de suflet. Cum îl vedeți dumneavoastră astăzi, la 25 de ani?

Astăzi, la un sfert de veac de existență, spun un sfert de veac și nu 25 de ani, pentru că mi se pare Timpul mai larg, copilul meu de suflet a devenit un tânăr puternic, stabil, încrezător în existența sa și în misiunea pe care o are: aceea de a oferi ascultătorilor cea mai bună muzică din toate timpurile și din toate epocile. Tehnologia a venit nesperat în ajutor, suplinind lipsa unei rețele terestre naționale, așa cum au celelalte posturi, Radio România Muzical putând fi recepționat prin diverse alte mijloace, nu numai în țară, ci și în străinătate. Și mai cred că sta egal alături de alte posturi de profil din Europa și din lume. De altfel, încă de la finele anului 1997, reputatul compozitor Theodor Grigoriu scria în România liberă din 18 decembrie, citez: "Un post, cu o grilă de programe îngrijit concepută și uneori chiar mai interesantă decât a multor canale occidentale, cu veche experiență. România Muzical se prezintă ca o forță matură, datorită programelor, dar și pasiunii redactorilor săi".

Iar în anii care au trecut de atunci, postul a crescut. Este viu, este mobil, este mereu implicat în evenimente artistice interne și internaționale, este la rândul său, producător de evenimente de calitate .Și este mai ales, al tuturor generațiilor, încercând, ca într-o manieră originală, lipsită de rigiditate, să educe. Este, fără îndoială, meritul dumneavoastră, al realizatorilor, redactorilor și al celor două doamne care au preluat conducerea în 2007 după plecarea mea, Liliana Staicu și Cristina Comandașu.

Ce așteptări aveți de la Radio România Muzical pentru viitor?

O, așteptările mele sunt foarte mari. Întotdeauna am aspirat către ce este cel mai bun.

Cred că trebuie să nu abdice niciodată de la ce înseamnă calitate și implicit, valoare.

Cred că personalul de creație al Radio România Muzical din generațiile actuale, cât și cele care vor veni trebuie să aibă permanent în minte faptul că România Muzical este un instrument din care izvorăsc liniștitoare și profunde sonorități, dar înainte de toate, este un instrument al stării de normalitate pentru o societate aflată într-o avidă căutare de sine și de repere adevărate. Are un rol și o răspundere enorme. Cu abilitate și știință, inteligență și cu versatilitate trebuie să găsească acele căi de insinuare în planul emoțional al copiilor și tinerilor pentru a le stârni acestora mai întâi curiozitatea, apoi bucuria de a pătrunde tainele Marii Muzici. Li se vor deschide uși nebănuite. Viziunea lor asupra lumii va căpăta alte dimensiuni, vor trăi implicat, vor contribui la schimbarea în bine a societății ,Și dincolo de dezvoltarea lor pe plan emoțional, muzica dezvoltă și multe alte abilități: atenția distributivă, tot felul de capacități cognitive, memoria. Iată dar suficiente motive pentru ca Radio România Muzical să devină un port- stindard într-o bătălie ce cred eu, încă poate fi câștigată.

La Mulți Ani, Radio România Muzical!

La Mulți Ani, dragi colegi, foști și actuali slujitori ai Radioului Public.

Doamna Mihaela Doboș, întotdeauna există loc de mai bine, de mai frumos, să încercăm să ne ridicăm la exigențele ascultătorilor și asta ne-ați învățat să gândim, încă de la început. Vă mulțumesc în numele colegilor mei și vă urez La Mulți Ani de ziua Radio România Muzical-25!

Mulțumesc din suflet și cu tot sufletul!