Violonistul Dmitry Sitkovetsky va interpreta astăzi, 9 septembrie, de la ora 16.30, la Ateneul Român, Capriciul român pentru vioară și orchestră de George Enescu, în compania Orchestrei Filarmonicii Regale din Londra.

Bine aţi revenit! Prima prezenţă în cadrul Festivalului Internaţional "George Enescu" a fost cea din 2003. Cum vedeţi seria acum?

S-a schimbat foarte mult în bine şi pe mai multe planuri. În 2003 am venit ca preşedinte al juriului Concursului Internaţional "George Enescu" şi am susţinut un recital în această sală superbă a Atenului Român. Atunci, aşa cum ştiţi, Festivalul şi Concursul se desfăşurau în acelaşi timp, lucru care acum ar fi imposibil pentru că Festivalul a crescut atât de mult. De atunci, am fost prezent în Festival de mai multe ori, iar în mai - în ultima parte a concursului amânată din cauza pandemiei - am fost din nou preşedinte al juriului şi am susţinut şi un recital. Aşadar, sunt foarte ataşat de Bucureşti. Cred că în ultimii 20 de ani lumea a devenit impresionată şi conştientă de muzica lui Enescu, dar şi de Festival care s-a transformat într-un loc de întâlnire pentru noi. Ca muzician, dacă eşti la Bucureşti în septembrie te întâlneşti cu prieteni vechi, îţi faci noi cunoştinţe. Aseară, de exemplu, am ajuns ceva mai târziu şi nu am fost în sală la concertul Juliei Fischer, dar am fost la concertul unei colege pe care nu am ascultat-o live niciodată - Patricia Kopatchinskaja, ocazie cu care am şi cunoscut-o. Mihai Constantinescu şi echipa sa, bineînţeles cu sprijinul guvernului, au stabilit legături personale cu toţi artiştii, iar noi venim pentru muzica lui Enescu, dar şi pentru că avem o relaţie specială cu dumnealui. Astfel văd eu dezvoltarea Bucureştiului pe plan muzical, dar şi cea a Festivalului.

Cum apreciaţi lucrarea lui Enescu, pe care o prezentaţi în această seară?

Sunt ataşat de acest Capriciu şi încerc să îl interpretez cât mai des în afara României pentru că este o lucrare extraordinară, deşi Enescu nu a avut şansa să o încheie. A tot lucrat la ea în timp şi sunt de părere că studentul său, profesorul Cornel Ţăranu a depus o muncă nemaipomenită în a o orchestra. Păstrează spiritul lui Enescu, caracterul lui şi tot ce e mai bun din muzica românească şi lăutărească. Pentru mine, este o oportunitate de a evolua din nou alături de Orchestra Filarmonică Regală din Londra, un ansamblu minunat, şi de noul lor director muzical - Vasily Petrenko. Este o experienţă pozitivă.

Pentru cei care îşi amintesc interpretarea din 2013... va fi cu totul diferită de data aceasta?

Nu, pentru că sunt acelaşi interpret, doar cu 8 ani mai în vârstă. Am avut şansa să reiau partitura şi, cum spuneam, cu un dirijor diferit, dar cântăm şi într-o altă sală. În 2013, la Sala Palatului, acum, la Ateneul Român. Vor fi diferenţe, dar doar detalii, nu asupra caraterului general al lucrării. E un răspuns pe care îl pot da doar după ce ascult înregistrarea... atunci voi vedea şi cum au trecut aceşti 8 ani, dacă a fost sau nu un proces bun. Am lucrat, însă, foarte mult la acest Capriciu; să mi-l amintesc şi într-un fel a fost o competiţie cu un eu mai tânăr cu 8 ani.

Este o piesă potrivită mai degrabă pentru sala Ateneului Român?

Eu aşa cred. Pentru că la Sala Palatului e mai dificil să obţii o atmosferă intimă. Sunt momente de o profunzime fantastică... partea a III-a este extraordinară, ca o rugăciune sau mai degrabă o spovedanie, sunt momente în care improvizaţia este importantă... trebuie să fie o anumită linişte. De asemenea, dialogul dintre solist şi orchestră, prin dirijor, este important. La fel, în prima parte, până la prima notă pe care o cânt, sunt atât de multe armonice... se creează o atmosferă eterică, parcă este o altă lume. De aceea cred că Ateneul este un spaţiu mai potrivit pentru Capriciul lui Enescu.

Aveţi un mesaj pentru publicul Festivalului Internaţional "George Enescu"?

Iubesc acest public, unul dintre cele mai bune din Europa. Sunt oameni care au cunoştinţe muzicale, serioşi şi în acelaşi timp, captivanţi. Deşi trebuie să poarte măşti, ceea ce este supărător dar necesar, inimile lor sunt apropiate de interpreţi. Cred că le-a lipsit muzica live şi că au nevoie de acest contact cu interpreţii. Întâlnirea cu publicul trebuie preţuită şi sper să ţinem minte acest lucru de acum încolo. În special tinerii muzicieni, pentru că ei au avut cel mai mult de suferit. Carierele şi vieţile lor au fost afectate de pandemie. Noi avem realizări... a fost un şoc şi pentru noi, dar ne-am adaptat. Cred că în ultimul an şi jumătate ne-am dat seama cât de multă nevoie avem unii de ceilalţi, de contactul uman, de schimbul de energie, emoţii şi sentimente. E ceva care nu poate fi realizat în nicio altă formă.