Columbianul Andres Orozco Estrada și-a construit rapid o carieră de succes și în Europa și în Statele Unite, iar venirea la București adaugă un nou reper geografic pe harta aparițiilor sale dirijorale. În 2 și 3 septembrie 2021 se află la conducerea orchestrei Filarmonica della Scala, pe scena Sălii Mari a Palatului.

Știm că prezența în Festivalul Enescu este o "premieră" pentru dumneavoastră! Dar ați avut până acum ocazia de a dirija pagini de George Enescu?

Am dirijat de câteva ori faimoasa lui Rapsodie Română - cea mai cunoscută dintre ele; mi-a plăcut foarte mult lucrarea, dar trebuie să recunosc că în afară de aceasta nu am mai cântat altceva. A existat o vreme (acum câțiva ani) în care am fost foarte curios și am început unele căutări: am găsit atunci câteva creații care m-au interesat, dar nu am avut ocazia de a programa vreuna dintre ele. Acum însă a venit timpul să se întâmple asta și aștept cu nerăbdare acest moment.

Presupun că era vorba despre Rapsodia I... Vă mai amintiți unde ați dirijat-o?

Da, Rapsodia I era. Am cântat-o de trei ori: întâi la Viena, acum mulți ani, cu vechea mea orchestră - Tonkünstler (cea al cărei director muzical am fost), apoi la Londra - cu London Philharmonic și categoric încă într-un loc, cred că în Columbia sau la Graz - nu îmi mai amintesc exact unde, dar știu sigur că am cântat-o de trei ori! Am constatat că această muzică este foarte interesantă, unică în felul ei: este un amestec de elemente foarte diferite, căci dincolo de melodiile care amintesc de folclor regăsești și sugestii ale unor culori muzicale franceze și de aceea eu am pus această lucrare în programe în care mai erau partituri franceze - de exemplu "La Valse" de Ravel - sau altă dată am pus-o alături de un opus de Martinu (care are și el trimiterile sale stilistice specifice).

Aici veți dirija Suita I pentru orchestră…

Da. A solicita fiecărui ansamblu invitat să vină cu o lucrare de Enescu în cadrul festivalului mi se pare o idee foarte bună; pentru mine a fost o opțiune ceva mai complicată, pentru că o mare parte dintre titluri erau deja alese de către alții - mă tentase la un moment dat una dintre lucrările care solicită și cor dar până la urmă am renunțat să mă implic încă într-o colaborare și cu un ansamblu românesc, nu numai cu orchestra Filarmonica della Scala. Căutând apoi printre partiturile strict orchestrale disponibile, aceasta mi-a plăcut în mod deosebit căci am găsit aici și culorile tipic enesciene și unele aluzii folclorice, dar și ceva cu totul diferit, de la modalitatea specială de tratare orchestrală a liniei melodice din prima parte (Preludiul la unison) până la final. Aștept cu nerăbdare reacția ansamblului față de această lucrare!

Cum a început colaborarea dumneavoastră cu Filarmonica della Scala?

Întâmplător, acum mulți ani, când am dirijat pentru prima data acest colectiv am făcut Simfonia a IX-a de Dvorak - o lucrare pe care o vom interpreta și în Festival la București. Apoi, acum vreo doi ani, am efectuat împreună și un turneu în Germania.

S-ar putea spune că venind dintr-o zonă a Americii Latine "rezonați" firesc cu filonul acesta latin al unei orchestre italiene?

Se poate vorbi poate și despre un spirit latin care creează o conexiune, dar - mult mai mult - despre o bogăție culturală a Italiei, despre acea muzică pe care am primit-o cu toții, în care am crescut și ne-am format, pe care o știm dintotdeauna, pe care am fredonat-o (așa cum în Austria toată lumea îi amintește pe Haydn și pe Mozart în Italia ne gândim la atât de multe nume, poate în primul rând creatori și creații de operă, dar nu numai din acest domeniu). Există apoi un mod de a conferi mereu prospețime muzicii - și sper că asta se va simți și cu acest prilej - un fel de a cânta cu tot sufletul, căci latinii sunt mereu plini de viață! Probabil că aceste elemente definesc cel mai bine conexiunile dintre columbieni și italieni!

Cei doi soliști pe care îi dirijați la București vin din spații culturale diferite; v-ați mai întâlnit în concerte?

Da, îi cunosc pe amândoi. În Concertul pentru violoncel de Dvorak va fi solist Daniel Müller Schott și chiar dacă nu am mai cântat împreună această partitură am mai colaborat în alte pagini concertante și îl consider un instrumentist excelent, cu niște atribute tehnice remarcabile - un veritabil "virtuoso", dar și cu multe alte calități - o mare varietate de culori, multă sensibilitate… îmi place foarte mult și îl consider o persoană deosebită; de aceea este o adevărată încântare să colaborezi cu el. Celălalt este violonistul Julian Rachlin - de asemeni un interpret minunat; este însă un cu totul alt personaj! Vom cânta împreună Concertul în Sol major de Mozart: el reprezintă un amestec cultural foarte interesant fiind un austriac cu rădăcini evreiești din zona Baltică a fostei Uniuni Sovietice, dar eu îl simt foarte apropiat de mine chiar prin acest spirit să îi spunem… Latino (desigur, nu este de acolo!) dar degajă foarte multă energie și emoție, este foarte spontan - ceea ce mie îmi place foarte mult! Este o mare bucurie pentru mine să am ocazia de a cânta în acest context la București cu acești doi mari soliști, foarte diferiți ca tipologie artistică unul față de celălalt: o bucurie, o plăcere și o onoare!