Stimate maestre, mă bucur că ne întâlnim din nou în planul ideilor muzicale. Avem din nou ocazia să ascultăm o creație a dumneavoastră în cadrul Festivalul Internațional George Enescu. Știu că iubiți muzica lui George Enescu și aș dori să-mi spuneți, cum s-a concretizat a dumneavoastră cu lucrările enesciene, atât din punct de vedere al compozitorului, cât și al muzicologului.

Întotdeauna am fost pasionat de manuscrisele enesciene, mai ales de manuscrisele problematice, manuscrisele poate neterminate, neorchestrate de Enescu și am făcut demersuri pentru a pune în valoare niște pagini semnificative din această creație, cum ar fi, de exemplu, Capriciu român pentru vioară și orchestră din care aveam schițe foarte amănunțite ale lui Enescu, dar nu aveam orchestrație decât parțial la partea întâi. Acum, lucrarea are o circulație internațională, este editată la editura Muzicală și în festivalul Enescu, am înțeles, se va cânta de două ori, de formații de mare prestigiu, Filarmonica din Londra și Ansamblul Dissonace. Împreună cu Pascal Bentoiu, care mi-era un prieten foarte apropiat, am discutat și am rezolvat am discutat o serie de lucruri, Pascal Bentoiu a reușit să termine, să finalizeze orchestra de la Simfoniile IV și V de Enescu, care sunt foarte importante și ele și Simfonia a IV-a se cântă și în festival, dirijate de Daniele Gatti și este editată la editura Muzicală. Deci, acestea ar fi câteva din noutăți, dar sunt mult mai multe și este multă muzică de cameră etc.

Cred că ați investit mai mulți ani în finalizarea acestor schițe.

Da. Se va cânta în Festivalul Enescu, oratoriul Strigoii. Există manuscrisul la Biblioteca Academiei, mi l-a dat Romeo Drăghici, primul director al Muzeului Enescu și am realizat foarte greu o clarificare a acestui manuscris, care a fost orchestrat pe urmă de prietenul meu, Sabin Pautza și Gabriel Bebeșelea a realizat un CD în Germania și la Festivalul Enescu se va cânta în primă audiție și în România.

De exemplu, în cât timp ați reușit să finalizați Caprice roumaine?

A durat destul de mult, pentru că finalul era destul de descoperit, avea o schiță destul de precară, la care m-am chinuit destul de mult. Am relaizat primele trei părți destul de ușor. În schimb, la final, am stat destul de mult și am și ezitat destul de mult, pentru că a trebuit să fac niște legături care nu existau în partitură etc și prietenul meu, Larry Foster, care este un mare enescian și el, spunea în glumă: “partitura aceasta este scrisă de tine, nu este scrisă de Enescu”. Bineînețeles că este scrisă de Enescu și tot ce este acolo este mâna lui Enescu. Am reușit până la urmă să descâlcesc din manuscris ceea ce era de rezolvat.

Uitându-mă peste discrografia dumneavoastră, am văzut că au fost, în mod deosebit, promovate primele patru simfonii pe care le-ați compus, fiecare cu câte un titlu interesant, apoi ați continuat să compuneți acest gen, mai ales după anul 2000, când ați mai scris câteva, dar cum a apărut Simfonia aforistică, pe care o vom asculta acum în Festivalul Enescu și când ați compus-o?

Simfonia aforistică a fost scrisă în 2017, terminată în luna aprilie. Este într-o singură parte. După cum spune și titlul este afortistică, adică destul de redusă ca durată, durează 12-13 minute. E primă audiție. Deci, încă nu am auzit-o. Aștept repetițiile de la Filarmonica din Cluj, care se vor desfășura în curând. Este, dacă vrei, încheierea unui ciclu simfonic. A început cu Simfonia Brevis. Deci, brevis înseamnă scurt în latină și aforistica, care este o replică la brevis și cu asta am încheiat ciclul simfoniilor, care, dacă ar fi să le numerotez, ar fi cel puțin șase, dacă nu mai multe. După Simfonia a IV-a a fost Simfonia Memorial și această simfonie afortistică. Este într-o singură parte, o formă de sonată amplificată.

Deci, are oarecum, preceptele unei simfonii sau este o creație cu totul ieșită din comun?

Nu. Este din punct de vedere formal, este o formă de sonată foarte clară, foarte bine conturată, cu temele contrastante, cum scrie la carte și din punct de vedere al limbajului este limbajul meu modal, fost serial, dar foarte organizat, care este limbajul de sinteză din ultimele lucrări. Cam despre asta ar fi vorba.

Ce ar trebui să urmească sau să descopere un ascultător în această simfonie aforistică. La ce trebuie să se gândească?

Cred că, primul lucru ar fi de observat și este ușor de observat ar fi pregnanța acelor două teme principale ale lucrării și, bineînțeles, evoluția lor în timp. Deci, cam despre asta ar fi vorba și există și o tentă subiacentă, care nu este neapărat folclorică, dar are niște rezonanțe modale, care, zic eu, sunt specific românești. Deci, și acest lucru poate apropia ascultătorul de muzică. Bineînțeles, ascuștătorul avizat care ascultă muzică contemporană în mod frecvent.