Pianista Raluca Știrbăț împreună cu violoncelistul Rudolf Leopold lansează albumul discografic "George Enescu - integrala lucrărilor pentru violoncel și pian", apărut la casa de discuri Paladino Music din Viena. 

După integrala creației enesciene pentru pian solo, Raluca Știrbăț, lansați un nou album ce cuprinde integrala lucrărilor pentru violoncel și pian de George Enescu, imprimat împreună cu violoncelistul Rudolf Leopold. Pornind de la premisa că întreaga creație enesciană merită să fie auzită repetat și bine cunoscută, care sunt considerentele care au stat la baza alegerii formulei violoncel-pian, de această dată?

Această integrală pentru violoncel și pian a apărut în viața și-n repertoriul meu într-un mod absolut firesc, ca urmare a preocupărilor mele și a pasiunii mele pentru Enescu. Pe violoncelistul austriac Rudolf Leopold îl cunosc deja de mulți ani. Noi am cântat foarte mult împreună și mă bucur că el este unul dintre cei mai complecși și rafinați muzicieni cu care am avut ocazia să colaborez. Mă bucur că am reușit să-l "virusez" cu George Enescu, cu muzica lui Enescu. Cred că în 2005 am cântat prima dată împreună cu el Cvintetul cu pian de Enescu și atunci mi-a spus că a descoperit un compozitor uriaș. Această colaborare în ceea ce privește sonatele și cele două piese de tinerețe pentru violoncel și pian s-a născut foarte firesc. Ne-a trebuit ceva timp să asimilăm acest program, ca el să se așeze, pentru că muzica lui Enescu e ca o plantă, ca o floare pe care nu poți s-o îneci, oricât de mult ai studia într-un interval scurt de timp. Este o muzică ce își cere timpul ei. Da, m-am bucurat foarte mult nu doar că am cântat acest repertoriu în repetate rânduri cu el în concerte, dar că acum l-am și înregistrat. De fapt, înregistrarea noi am făcut-o anul trecut, în luna iunie, dar din motive evidente pentru toată lumea am ales să amânăm lansarea acestui disc. Și iată că s-a potrivit bine! Anul acesta îl sărbătorim pe Enescu la cea de-a 140-a aniversare. Discul va fi lansat chiar de ziua lui Enescu, pe 19 august, la Mihăileni. Cam asta e povestea, pe scurt.

Să privim acum spre conținutul discului. Vorbim despre Nocturnă și Saltarello, alături de cele două Sonate pentru violoncel și pian - o muzică ce însumează o durată de o oră, 18 minute și 26 de secunde. Legându-ne de acest aspect, care a fost procesul muncii efective până la prezentarea variantei finale aflate pe disc?

Discul conține, desigur, cele două sonate mari - pentru pian și violoncel, îndrăznesc să spun, așa cum le notează original George Enescu, în bună tradiție vieneză, așa cum își notau sonatele și Beethoven sau Brahms. Deci, cele două Sonate op.26 care, deși poartă același număr de opus, ele sunt scrise, cred, la 3-4 decenii diferență (prima sonată, la 18 ani, iar cea de-a doua, la maturitate) și cele două piese de tinerețe - Nocturna și Saltarello, care a fost descoperită și ea destul de târziu, în anii '90, într-o colecție privată, în America … dar și acel Allegro în fa minor, cu subtitlul "Torso pentru violoncel și pian"; torso pentru că Enescu, din păcate, a renunțat la continuarea sonatei în această variantă. Și spun "din păcate" gândindu-mă mai ales la acel fugato din dezvoltarea lucrării, care este absolut excepțional. Lucrara a fost redescoperită în anii '80 de muzicologul Hans Peter Turk, de la Cluj, care a și întregit-o cu o coda. Pentru această variantă discografică, noi am ales o coda compusă chiar de Rudolf Leopold, care este și compozitor, a făcut și niște transcripții excepționale de muzică de cameră.

Ce-aș mai dori să spun e un aspect interesant, și anume, toate aceste patru lucrări relevă niște legături foarte interesante cu Viena și cu tradiția muzicală vieneză. Cele două piese de tinerețe și prima sonată în fa minor, chiar dacă sunt scrise la Paris, ele sună ca și cum Enescu nu ar fi părăsit niciodată Viena. Îi auzim printre rânduri pe idolii săi - pe Beethoven, pe Brahms, dar chiar și Schubert sau Mendelssohn. Sonata a doua, cea de maturitate, are o legătură și mai strânsă cu Viena pentru că în 1935 Enescu trecea printr-o perioadă foarte complicată din viața sa. Maruca, pe atunci încă nu soția sa, avusese o cădere nervoasă și se afla în tratament la, celebrul în epocă, Sanatoriu Westend din Purkesdorf, Enescu petrecându-și foarte mult timp alături de ea, între Paris și București. E o perioadă în care, de altfel, și-a anulat și amânat foarte multe concerte. Astfel, părți mari, părți consistente din sonată au fost scrise chiar la Purkersdorf, lângă Viena.

În ce context la avea loc lansarea discului?

Discul va fi lansat joi, 19 august, în cadrul evenimentului "Concerte pe Siret", care va avea loc între 18 și 21 august în Mihăileni, la conacul Miclescu de la Călinești și conacul Moruzi de la Vârful Câmpului. Este un proiect foarte ambițios al Fundației Pro Patrimonio și o superbă inițiativă a arhitectului Șerban Sturdza, care este motorul acestei acțiuni foarte buclucașe, aș putea spune, pentru că este prima ediție, dar noi sperăm să se extindă și să se dezvolte.

Vom avea o deschidere în data de 18 august, la Casa Enescu din Mihăileni, cu Cvartetul Outis din București, care va interpreta cel de-al doilea cvartet de coarde de Enescu. Și, în aceeași seară, premiera filmului regizat de Francisc Mraz - Renașterea și salvarea casei lui Enescu de la Mihăileni. Apoi, pe 19 august, de la ora 18,00, un concert care mie îmi este foarte drag, anume concertul tinerilor soliști - marea lor majoritate, pianiști, elevi ai Colegiului de Artă "Octav Băncilă" din Iași, dar și studenți de la Conservatorul din Iași, și o tânără violoncelistă de la Academia Sibelius din Helsinki. După care, în a doua parte a serii, voi cânta eu alături de oaspeți de la Viena, Rudolf Leopold, desigur, împreună cu care vom prezenta discul, și soprana Simina Ivan. În data de 20, vom avea și fanfara Șukar, fostă 10 prăjini, în bătătura casei lui Enescu și, cum spuneam, de asemenea, concertele de la Vârful Câmpului și Conacul Miclescu.

Este un proiect ambițios, este un proiect frumos, care încearcă să revitalizeze această zonă a Moldovei de nord, a Bucovinei, care era odată atât de efervescentă din punct de vedere cultural și economic, lucru greu de imaginat de mulți dintre noi din perspectiva actuală, dar, sperăm, cu acest gen de evenimente care îmbină... sigur, muzica este un factor coagulant, dar alături de arhitectură, de patrimoniu, și prin implicarea comunității locale, sperăm și ne dorim o revitalizare a acestei zone. Și, sigur, așteptăm cât mai mulți oaspeți și public entuziast!

Ca avocat al muzicii enesciene și al moștenirii lui, în general, ce mai este de făcut pentru a oferi celor de pretutindeni acele instrumente necesare cunoașterii lui George Enescu?

În primul rând, trebuie să-l cântăm cât mai mult, pentru că, așa cum spunea marele și regretatul Pascal Bentoiu, Enescu este încă un continent necunoscut nu doar străinilor, ci chiar și nouă, românilor. Cred că ne apropiem mult prea rar de Enescu și îndeobște de acele lucrări de tinerețe, care sunt poate mai accesibile. Mi-aș dori ca lucrările de maturitate - fie pian solo, fie sonatele pentru vioară și violoncel, dar și cvartetele cu pian, cvintetul cu pian, tot ce se cheamă acele capodopere ale muzicii de cameră - să fie mult, mult mai prezente în repertoriul permanent al sălilor de concert din România.

Eu am întocmit și o discografie actualizată pentru traducerea în limba germană a capodoperelor enesciene de Pascal Bentoiu și m-a bucurat enorm faptul că din anii '80, atunci când Bentoiu și-a scris volumul, starea discografiei enesciene s-a schimbat foarte mult în bine. Există mult mai muți interpreți de mare valoare din străinătate și, mai ales, interpreți tineri care l-au descoperit pe Enescu și care îl includ în repertoriul lor permanent de concert.

Vă gândiți pe viitor și la integrala lucrărilor enesciene pentru vioară și pian?

Evident că mă gândesc! Ele sunt deja în lucru. Cu mai multe detalii voi fi foarte bucuroasă să vin atunci când lucrurile se vor concretiza un pic. Știm cu toții foarte bine, trăim în niște timpuri deosebit de dificile pentru muzicieni și proiectele de substanță sunt un pic mai greu de planificat, dar nu imposibil.

(Credit foto: Crînguța Pînzaru)