Festivalul Musica Ricercata Op. 3 - "Hidin'/Haydn in Transylvania" se deschide maine, 23 iulie, la Sibiu, cu o discuție-recital care are loc pe scena Sălii Thalia, unde istoricii religiilor Eugen Ciurtin, Bogdan Tătaru-Cazaban și pianistul Iulian Ochescu ne vor introduce în lumea manuscriselor lui Mircea Eliade, dar mai ales în universul său sonor, fiind interpretate lucrări din repertoriul pianistic al lui Eliade. Am profitat de această ocazie pentru a vorbi cu Eugen Ciurtin, membru fondator al Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române, despre ce se va întâmpla în zilele următoare la Sibiu dar şi despre manuscrisele lui Mircea Eliade si despre relatia acestuia cu muzica.

Eugen Ciurtin, ești una dintre cele mai proeminente și competente voci care au militat pentru soarta manuscriselor lui Mircea Eliade, eforturi care, știm deja, nu au rămas fără rezultate și sperăm ca acest lucru să continue. În deschiderea festivalului Musica ricercata op. 3 vei vorbi despre Mircea Eliade și muzică, o relație necunoscută practic, publicului larg despre care ai și scris recent într-un articol, pe care îl recomand tuturor, apărut pe contributors.ro. L-am citit și abia aștept să ascult ce vei spune mâine seară la Sibiu. Ne poți oferi câteva indicii?

Dragă Ioana Marghita, mă bucur să reînnodăm dialogul nostru început secolul trecut, astăzi la România Muzical. Aș puncta în primul și primul rând, invitația extraordinară a tânărului maestru Gabriel Bebeșelea, pentru a lupta pentru recuperarea tuturor manuscriselor din perioada bucureșteană ale lui Mircea Eliade. Acest concept, care are o dimensiune muzicală pregnantă, înnoadă la rândul lui, demersurile pe care în cadrul Institutului de Istorie a Religiilor, încă de la fondare din 2008, în vederea unei editări critice complete a operei celui mai important istoric a religiilor de proveniență română, le-am demarat împreună cu colegul meu, Bogdan Tătaru-Cazaban și cu alți colegi. Este un concert, care într-adevăr se bizuie pe ceea ce din memorialistică și din jurnal știm că Eliade practica sau era încântat în privința istoriei muzicii europene. Și aici aș vrea să introduc această pasarelă extraordinară între istoria religiilor Europei și istoria muzicii europene. Istoricii religiilor știu că este vorba în istoria bimilenară a continentului nostru de dinamica monoteismelor. Peste ele, într-un fel, ca precipitat sonor cel mai semnificativ, cred că putem vorbi despre sonoteism. De pildă, dacă luăm una din ariile finale din Theodora a lui Händel, care este scrisă înainte de 1750, acel duet, Streams of pleasure ever flowing, vom vedea că Händel, care are o contribuție de antichitate târzie, luând o mitologie, o hagiografie a martirei Theodora, când scrie această arie, are o contribuție, pur și simplu, de înțelegere a istoriei religiilor în dinamica mediteraneană a primelor secole creștine. Dar să revin la concert. Faptul că vom putea, împreună cu pianistul Iulian Ochescu și cu maestrul Gabriel Bebeșelea și cu Bogdan Tătaru-Cazaban și Radu Vancu și domnul Emil Hurezeanu, vom putea discuta despre dimensiunea intra și extra muzicală a unor contribuții, încă manuscrise este pentru mine fericire curată.

Mircea Eliade, muzicianul amator, pianistul iubitor de Rahmaninov, Beethoven, Chopin, improvizatorul, se pare că avea și acest obicei, compozitorul chiar, pentru că înțeleg că a schițat și un început de operă, Tomiris... iată că toate aceste informații se desprind din manuscrisele Eliade și acest lucru cred că revalidează această muncă de arheologie științifică, pe care o face cercetătorul. O muncă, de multe ori neglijată, subestimată, nerecunoscută la adevărata sa valoare și care, iată, ne oferă informații prețioase care pot arunca o nouă lumină asupra unui nume ca Mircea Eliade. Cum crezi că a influențat muzica, în general, activitatea lui Mircea Eliade, ca cercetător, ca scriitor? Îi vezi, îi simți urmele în paginile sale?

Cum să nu. E o trăsătură generală. Așa cum se spune că a studia aprofundat latina sau greaca veche sau sanscrita, te ajută să obții o formă, o ductilitate a minții în acord cu structura gramaticală a acestor limbi, la fel se întâmplă în privința muzicii. A asculta intensiv de pildă, chiar și sonatele pentru pian de Haydn, Haydn in Transilvania este numele Musica ricercata op. 3, îți produce o transformare a rigolelor prin care circulă gândurile noastre, mai mult sau mai puțin avenite, te ajută la fel de mult studiul muzicii sau simpla expunere la curgerea discursului muzical, pentru a-ți rostui ceea ce ține de interioritatea mentală curentă. Beneficiile pe care le aduce muzica sunt imediate, cu totul neîmpovărătoare și definitive.

Aceste manuscrise ar putea fi accesibile celor doritori să le cunoască direct?

Împreună cu cei responsabili din Academia Română și din Biblioteca Academiei Române, a Cabinetului de manuscrise și carte rară, unde se află cel mai important fond românesc public de manuscrise Mircea Eliade, mai ales după licitația din aprilie a.c., încercăm să pledăm pentru cumpărarea întregului fond bucureștean, este practic toată tinerețea lui în joc și ni se pare că nimic nu este mai urgent și mai esențial decât această achiziție completă, care trebuie făcută cât se poate de curând, în vederea restituirii complete a unei opere, care nu are pereche în științele umane în sec. XX românesc.

Ce se întâmplă mâine la Musica ricercata este o inițiativă unică în prezent, ceva ce realizase însuși Eliade în 1932, parcă, într-o conferință în care muzica tradițională a Asiei și Americilor era prezentată publicului bucureștean pe instrumente moderne, intervențiile muzicale fiind completate de prezentările și explicațiile lui Eliade. Iată că după 89 de ani, a luat naștere acest proiect formidabil și voiam să te întreb, care este miza lui din perspectiva ta?

Dincolo de necesitatea de a pleda public convingător pentru recuperarea tuturor manuscriselor sale, rămase în colecții private și scoase la licitație, miza este să reînnodăm, cu ceea ce, în spotul realizat de Cristina Baciu, Eliade însuși spune, la 60 de ani: "Și acest simpozion era posibil". Acest simpozion de la Criterion in 1932, mai exact 11 noiembrie 1932-1933, în care Eliade, cu sprijinul unui muzicolog, precum George Breazul, care a fost elev al primului sanscritist român în liceu, Constantin Georgian, a înfățișat această diversitate extraordinară a muzicilor lumii, cum o făcea pentru religiile lumii și chiar în acea conferință experimentală, cum o numea el și cum ne repliem și noi, numind concertul de mâine, s-a și dansat, atât Floria Capsali, cât și Negri (Gabriel), au și dansat anumite ritmuri asiatico-africane sau europene. A fost un succes imens. Criterion avea un public de 2000 de persoane, care băteau Bucureștiul pentru a-i auzi pe ei vorbind despre originile și magia muzicii.