Doamnelor și domnilor, am plăcerea să-l am ca invitat în studioul Radio România Muzical pe violoncelistul Andrei Ioniță. Bine ai venit!

Bine v-am găsit! Mă bucur foarte mult să revin în țară și studiourile Radio România Muzical!

Vei susține duminică, 13 iunie, primul recital cu public din 2021, din proiectul "Moștenitorii României muzicale". Mai întâi, aș vrea să te întreb cum a fost pentru tine această perioadă de restricții?

Trebuie să adaug că acest recital este primul recital cu public pe care voi cânta și eu în anul 2021. Cred că răspunsul este valabil și pentru întrebarea pe care mi-ați adresat-o. Evident că a fost o perioadă pe care, cumva, dorim cu toții să o uităm, să o ștergem cu buretele. Timpul a stat în loc pentru branșa noastră, pentru domeniul nostru, dar, în același timp, am avut totuși parte de câteva ocazii pentru care sunt recunoscător, cum a fost această apariție la Arte TV alături de Daniel Hope și de Daria Tudor, care va cânta alături de mine în duminica ce vine. Și, de asemenea, aș mai aminti și faptul că am avut în sfârșit timp să mă ocup, să mă dedic studiului pianului, motiv pentru care acum două săptămâni am avut parte de o experiență extraordinară la Filarmonica din Brașov, unde m-am încumetat să interpretez două concerte diferite în două ipostaze diferite - atât de violoncelist, cât și de pianist. Am început concertul cu un concert de Mozart la pian, Concertul nr.23, și am încheiat tot acest tur de forță cu Concertul de Haydn în Do major pentru violoncel și orchestră.

Cum te-ai simțit pe scenă?

Cum m-am simțit pe scenă?... primele momente au fost totuși terifiante.

De ce?

Pentru că ultima dată când eu cântasem la pian, cred că aveam 15 ani, am avut un recital de debut, primul meu recital - am cântat întreaga seară - la Conservatorul din București.

Numai la pian?

La violoncel. Dar, în cadrul acelui recital, am mai inclus și două piese de pian. Îmi lipsea foarte mult această primă dragoste. Probabil că ascultătorii știu deja faptul că eu am început studiul pianului atunci când aveam 5 ani și de-abia în clasa a III-a m-am apucat de violoncel. Evident că violoncelul a devenit prima dragoste, dar, din punct de vedere cronologic, pianul este primul. Pentru mine, nu este neapărat vorba de a epata cu această abilitate de a cânta și la un alt instrument, cât posibilitățile repertoriale și găsirea acestei noi modalități de expresie muzicală pe care mi-o oferă pianul. Îmi place să mă găsesc în universul sonor și, dacă mă simt capabil să mă exprim și în alte modalități decât cele ale violoncelului, o fac de fiecare dată cu mare plăcere. Ce să zic... evident că am fost extrem de emoționat, dar am fost și bucuros, și recunoscător, și plin de energie și a fost un concert frumos.

A fost un concert cu public, nu?

Primul concert cu orchestra și cu public al acestui an pentru mine.

Și publicul cum te-a primit ca pianist?

Publicul a fost așa de primitor și de călduros! A fost, efectiv, o mare plăcere!

A fost o perioadă grea, cum spuneai tu ceva mai devreme. Ai amintit de proiectul lui Daniel Hope, dar aș vrea să amintim faptul că tu ai susținut un recital alături de legendara Martha Argerich, nu-i așa? Cum a fost cu ea pe scenă?

Martha Argerich... La mulți ani, cu această ocazie! (pe 5 iunie artista a implinit 80 de ani!) este un artist ce emană energie. Inclusiv în muzica ei, nici un sunet nu este la fel... parcă nu are niciodată stare, totul este într-o mișcare continuă. Și, pentru mine, acest lucru a fost cu adevărat fascinant și mi-a dat energie și, cumva, o libertate de a-mi exprima fantezia la rândul meu.

Pentru că vorbeai de pian, acum eu trebuie să te întreb... Și-a găsit cumva violoncelul un rival în viața artistică a lui Andrei Ioniță?

Depinde de numărul concertelor în calitate de pianist.

O carieră în plină ascensiune, Andrei Ioniță, pentru tine. Toată lumea te știe ca fiind primul român care a câștigat Concursul Ceaikovski de la Moscova. Oameni pe care i-ai întâlnit, oameni foarte importanți - am amintit de Martha Argerich, am amintit de Daniel Hope... dar și dirijorul Valery Gergiev reprezintă un reper în cariera ta. Aș vrea să ne spui că înseamnă pentru tine.

În primul rând, este lăudabilă inițiativa maestrului Gergiev în toată organizarea Concursului Ceaikovski, pentru că după terminarea concursului există deja concerte clar stabilite pentru premianții fiecărei ediții. Ei bine, acest lucru nu este valabil la toate concursurile internaționale, cel puțin în anii aceștia. Pentru acest lucru sunt extrem de recunoscător. Am cântat datorită dumnealui la Carnegie Hall în Londra, la Festivalul "George Enescu" în compania Filarmonicii din Munchen și tot în compania Filarmonici din Munchen la Gasteig și la Musikverein din Viena. De asemenea, este unul dintre dirijorii pe care dacă îi întâlnești în persoană nu sunt neapărat aroganți, par chiar cu picioarele pe pământ. Pot să vă împărtășesc un secret, mi-a răspuns chiar la mesajul de Anul Nou anul acesta. Da, am fost chiar surprins pentru că dumnealui este atât de ocupat și nu m-am așteptat să-mi răspundă la un SMS. Cu toate acestea, și-a făcut timp și a făcut-o.

Minunat! Gesturile mici înseamnă extraordinar de mult! În discografia ta se află până acum un album solo, cel din 2018.

Da, și un album de trio.

Ai cumva în viziune pentru viitor vreun proiect de acest gen?

Da. Există câteva proiecte care au fost deja înregistrate și sper să fie scoase pe piață într-un viitor apropiat. Chiar săptămâna trecută am înregistrat Konzertstuch de Ernst Dohnanyi în compania Orchestrei Filarmonicii Rheinland-Phalz. A fost un proiect minunat. A dat o fugă săptămâna trecută în Germania și acum m-am întors în țară și pentru alte concerte.

Invitat în studioul Radio România Muzical este violoncelistul Andrei Ioniță, cel care duminică, 13 iunie, va susține un recital în cadrul proiectului "Moștenitorii României muzicale" organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera, un recital, în sfârșit, cu public. Te rog să ne spui câte ceva despre lucrările pe care le-ai ales pentru acest recital!

În primul rând, sunt foarte recunoscător Radio România Muzical și Rotary Club Pipera pentru această invitație. Acum doi ani am mai participat în cadrul acestei stagiuni. Și, pentru că ziua de 13 iunie are și o conotație istorică mai puțin pozitivă în istoria recentă a României și a Bucureștiului - coincide cu "mineriada", ne-am gândit să centrăm acest recital în jurul temei "Libertate".

Recitalul urmează un fir narativ. Începe cu evocarea unei nostalgii și a unei perioade mai triste încărcate de dramatism prin Cântec vechi de Paul Constantinescu, urmat de Sonata de Dmitri Șostakovici. Șostakovici este unul dintre compozitorii mei preferați și muzica lui de o profunzime sfâșietoare ajunge de fiecare dată la inimile ascultătorilor. După care, vom cânta încă o lucrare ce ține tot de această primă parte cu un aspect un pic mai trist, In memoriam de Dan Popescu. Apoi vom încheia acest concert în tonalități majore, însorite și pline de speranță, pentru că totuși acest recital se referă la tema libertății, prin Sonata a III-a în La major pentru violoncel și pian de Ludwig van Beethoven.

Deci, iată că se vede și luminița de la capătul tunelului!

Da. Cred că acest fir narativ cumva se potrivește și timpurilor în care trăim și, mai ales, acestei veri care parcă se arată un pic mai promițătoare decât vara trecută și anul prin care am trecut.

Colaborezi cu pianista care ți-a fost colegă în anii de școală, Daria Tudor. Este partenerul de scenă ideal pentru tine în acest moment? Spuneam mai devreme că ai cântat pe scenă cu Martha Argerich, de exemplu.

Nu știu dacă există un partener ideal de scenă. Există multe persoane cu care colaborez cu extrem de mare plăcere. Acum doi ani am cântat cu Naoko Sonoda, de asemenea o pianistă fantastică alături de care am cântat pe multe scene din întreaga lume. Acum câteva săptămâni știu că a și câștigat Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei sonate de George Enescu la Concursul Internațional "George Enescu". Pe Daria, de asemenea, o cunosc de atât de mult timp, am cântat de multe ori împreună în ipostază de trio și-n ipostază de duo, precum la emisiunea lui Daniel Hope. Este un pianist și un muzician extrem de serios; are un cântat atât de plin de profunzime și o plăcerea de a învăța repertoriu, de a acumula, de a colabora cu cât mai mulți oameni minunați. Acest lucru îi reușește și la Berlin. Nu sunt singurul colaborator al Dariei. Are o carieră absolut minunată dezvoltată în ultimii ani. Și, da, pentru acest recital cred că este o combinație perfectă.

Ce urmează pentru Andrei Ioniță după recitalul de duminică?

Joia care vine, pe 17 iunie, voi cânta alături de Daria și de violonista Ioana Cristina Goicea Triplul Concert de Beethoven la Filarmonica din Iași. Va fi încheierea lor de stagiune. De asemenea, pe 25 iunie voi cânta Variațiunile Rococo (de Ceaikovski) la Filarmonica din Cluj, într-un concert dirijat de Gabriel Bebeșelea. Mă bucur foarte mult să colaborez, în sfârșit, cu el.

N-ați mai colaborat până acum!

Discutaserăm pentru mai multe date de concert care au fost contramandate de pandemie. Și acum, în sfârșit, îmi și fac debutul cu Orchestra Filarmonicii din Cluj. De acolo voi pleca, voi da un masterclass în Spania, la Malaga. Iar în luna iulie mă așteaptă destul de multe concerte în Germania.

Te vei reîntâlni cu publicul din orașul tău natal duminică, iar pe undele Radio România Muzical, toți cei ce ne ascultă te vor auzi. Aș vrea să te rog să le faci o invitație la recitalul tău, Andrei Ioniță!

Bună seara, tuturor ascultătorilor Radio România Muzical și tuturor melomanilor din București și din țară! Revin de fiecare dată cu cea mai mare plăcere în țară și, mai ales, pe scena Sălii Radio. Am senzația că fiecare concert pe care-l cânt în țară și mai ales în București este încărcat de o energie deosebită. Parcă simt constant o furnicătură pe coloana vertebrală de fiecare dată când ies pe scenă și văd atât de multe persoane cunoscute. Este de fiecare dată o experiență ce, cumva, îmi oferă mult confort, dar, în același timp, parcă mă și încarc cu o energie aproape electrizantă. Acest mix mi se pare de fiecare dată fascinant. Vreau să încurajez publicul să revină în sălile de concert. Din experiența mea și de vara trecută, de exemplu, când anumite restricții fuseseră ridicate în anumite părți ale Europei, poți veni în siguranță într-o sală de concert să asculți muzică. Inclusiv mie mi-a lipsit nu doar experiența de a cânta pe scenă, cât aceea de a mă așeza într-o sală de concert și a auzi sunetul acela natural al unui instrument, al unei voci umane. Nimic nu se compară cu acea experiență live, dintr-o locație destinată special unui concert.

Succes duminică seara!

Mulțumesc.