Maestre Christian Badea, reveniți în această săptămână la pupitrul Orchestrei Filarmonicii George Enescu și prezentați un nou program 100% Mozart, ce cuprinde, de această dată, uvertura operei Flautul fermecat, ultima operă a compozitorului, Simfonia nr. 41 în Do major, ultima simfonie a lui Mozart și celebrul concert nr. 21 în Do major. Care este povestea din spatele acestui program?

Poate să fie o poveste destul de complexă și destul de simplă, în același timp. Simplă, pentru că, toată omenirea, cu toții și, mai ales muzicienii suntem într-o situație de tranziție. De la un an întreg de tăcere, acum ne întoarcem în sală, cu public, cu condițiile care încă mai sunt, dar totuși fiind foarte fericiți că putem să facem muzică în fața unui public adevărat, în carne și oase. E foarte logic și foarte organic, faptul că, revenim la viața normală cu un compozitor care este extraordinar de universal, care este extraordinar de pur și important pentru orice cultură și care rezonează cu oamenii, într-un fel care depășește orice teorie. De aceea am pus în program piese care sunt foarte cunoscute, capodopere ale geniului uman și piese care sunt foarte îndrăgite de public. Deci o întâlnire, după atâta timp, de pauză, cu piese și sonorități pe care le cunoaştem și cu care ne simțim foarte bine.

Colaborați din nou cu pianistul Josu de Solaun, câștigător în 2014 al Concursului Internațional George Enescu, la secțiunea pian. Cum vă înțelegeți cu Josu de Solaun?

Cu Josu mă înțeleg foarte bine. L-am invitat acum mai mulți ani la filarmonică. Mi s-a părut foarte ciudat faptul că el, ca și câștigător al concursului Enescu, nu fusese invitat la filarmonică. De fapt, aceasta a fost ceva care mi s-a părut ciudat cu mulți alții. De exemplu, Alexandra Conunova, care avea o carieră foarte frumoasă și care câștigase concursul. Bine, nu s-a dat atunci premiul întâi, nu înțeleg de ce, fiindcă ea este excepțională, dar era o situație puțin cam generalizată și atunci am zis, hai să-l invit pe Josu și de atunci am continuat cu multe. Am făcut Bernstein, am făcut Rahmaninov, deci am făcut multe, multe piese și multe concerte cu Josu, care este un muzician foarte versatil și un muzician care este foarte sensibil și căruia îi place muzica. Acesta nu este un clișeu, sunt unii care își fac din muzică prea multă meserie și mai puțină pasiune. El are pasiune pentru muzică. Mi s-a părut foarte potrivit ca după această pandemie să revenim în faţa publicului cu o persoană care își pune tot sufletul în ceea ce face.

Iar săptămâna viitoare avem plăcere să vă urmărim, din nou la pupitrul orchestrei filarmonicii bucureștene, tot cu Mozart, dar și cu Schubert. Ce vom auzi atunci?

Facem uvertura din Don Giovanni. Eu am concertele mele pe care le fac până la sfârșitul stagiunii. Am încercat să programez o uvertură de operă de Mozart în fiecare concert, așa, un fel de fir roșu. După aceea, avem concertul nr. 25 de Mozart, care este absolut extraordinar, o operă matură a lui Mozart, cântată de un pianist foarte tânăr Cristian Sandrin, care a făcut studii la Londra și care a concertat pe afară și care s-a dezvoltat foarte, foarte bine. Îl cunosc de multă, multă vreme și mi-a făcut multă plăcere să văd progresul lui și m-am gândit să-l invit la filarmonică. Bineînțeles, nu știam atunci dacă va fi cu public sau fără public, dar mă bucur foarte mult că ajunge și el într-o situație în care va fi public în sală, cel puțin 50%. Iar după aceea facem Simfonia a V-a de Schubert. Deci, cum vedeți, stau cu programele vieneze și din cauză că restricțiile sanitare nu permit o orchestră mai mare și atunci facem o orchestră mică de cameră, dar încercăm să facem un repertoriu care se potrivește pentru acest tip de orchestră.

Cristian Sandrin chiar va debuta în calitate de solist al Orchestrei Filarmonicii George Enescu și voiam să vă întreb, cum abordați de obicei, colaborarea cu un solist asupra căruia planează, cu siguranță, un spectru suplimentar al emoțiilor debutului?

Am mai avut debuturi la filarmonică cu soliști foarte, foarte tineri. Îmi face mare plăcere să pot să-i invit. Cei care au talent, cei care arată o promisiune pentru viitor, care sunt serioși, care au progresat într-un mod clar o traiectorie ascendentă. Da, bine sunt emoții, dar nu cred că la nivelul acesta ei vor fi foarte timorați. Cred că vor fi, într-un fel, foarte entuziaști și le va place acest lucru, faptul că debutează la filarmonică și cred că își dau seama că eu îl fac cu tot dragul și cu tot sprijinul, deci au un prieten în mine. Eu îi tratez ca pe colegi, nu încerc să le fac lecții, nu încerc să le spun cum să facă muzica, îi las pe ei să se exprime și colaborăm.