Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu dirijorul Gabriel Bebeșelea

Publicat: marți, 2 Martie 2021 , ora 18.24

Joi și vineri, 4 și 5 martie, Filarmonica "George Enescu" din capitală va susține două concerte la care publicul va putea ocupa 30% din locurile disponibile în Sala Mare a Ateneului Român. Concertele îl vor avea ca solist pe pianistul Simon Trpceski și vor fi dirijate de Gabriel Bebeșelea.

Joi, 4 martie, la Ateneul Român, veți dirija Orchestra Filarmonicii George Enescu. Cum vă simțiți la gândul revenirii în fața publicului?

În primul rând, trebuie să menționez faptul că noi, muzicienii, nu ne putem desfășura activitatea fără public, pentru că în muzica pe care o creăm noi, în timpul concertelor este pentru spectatorul din sală și nu doar atât, dar publicul este un participant activ la sonoritatea și la acustica sălii și atunci, bineînțeles că, nu e vorba doar vorba despre energia pe care publicul ne-o transmite, ci despre sunetul pe care reușim să-l realizăm, atâta timp cât publicul este în sală. Așadar, inevitabil, nu pot să spun decât că mă bucur foarte mult să avem public, chiar dacă nu o să fie întreaga capacitate a sălii acoperită.


Alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu va fi solist, pianistul Simon Trpceski. În iarna anului 2020, v-ați mai aflat împreună pe scena Filarmonicii Transilvania, când s-a interpretat Concertul nr. 5 Imperialul de Ludwig van Beethoven. De această dată, joi, va fi în program Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră de coarde de Dmitri Șostakovici. Cum abordați această lucrare, comparativ cu Beethoven?

Cu Simon Trpceski ne leagă o prietenie muzicală de mai mulți ani. Ne-am întâlnit pe foarte multe scene și am ma făcut Concertul nr. 1 de Șostakovici, împreună. E o lucrare neoclasică, tocmai de aceea și abordarea noastră este în această direcție realizată și acesta este motivul pentru care am înconjurat această lucrare de compoziții clasice din clasicismul vienez, de Mozart și Haydn. Simon Trpceski este un pianist de un rafinament aparte și reușește să creeze sonorități și stări, absolut ieșite din comun. Când am făcut acest concert împreună cu el, s-a creat o comuniune foarte interesantă în sonoritatea orchestrei de coarde și a trompetei soliste, cu aceea a pianului, pentru că, repet este un pianist care caută foarte mult, care dorește să descopere mai mult, ceea ce se petrece în spatele sonatelor. Mă refer acum, în primul rând, la ce implică stările emoționale în acest concert. Deci, sunt sigur că publicul o să sesizeze acest rafinament aparte al pianistului, Simon Trpceski.


Programul va fi completat de uvertura operei Clemența lui Tito, de Wolfgang Amadeus Mozart și Simfonia militară de Joseph Haydn. Cum motivați alegerea acestor lucrări, alături de concertul pentru pian de Șostakovici?

Există un element central, care leagă toate cele trei lucrări din concertul cu Filarmonica George Enescu, și anume, caracterul militar, dominat de prezența trompetei. Toate cele trei lucrări, Mozart, uvertura de la opera Clemența lui Tito, Concertul nr. 1 pentru pian de Șostakovici și Haydn, Simfonia militară, au ca punct central aceste instrumente și au ca punct central trompeta, tocmai pentru a aduce în față anumite stileme ale muzicii militare și acest lucru oferă energia specială tuturor celor trei lucrări și acesta este motivul principal pentru care am ales cele trei lucrări. Din punct de vedere conceptual, acestea sunt legate tocmai de aceste celule militare, care o să revină pe parcursul istoriei muzicii, de foarte multe ori. O să se regăsească și la Beethoven, în simfonia Eroica, o să se regăsească și la Mahler, în Simfonia a V-a ș.a.m.d.


În final, în ceea ce privește perioada pe care o traversăm, vaccinarea pare a fi soluția revenirii la viața muzicală precedentă. Ce părere aveți? Dumneavoastră ați opta pentru vaccinare?

Bineînțeles că optez pentru vaccinare și sfătuiesc pe absolut toată lumea să facă acest lucru, pentru că e unicul fel și unicul mod, în care, noi putem de fapt, să revenim, nu doar în sălile de concert, ci la o viață cât mai apropiată de normalitate. Până când vaccinarea unei populații destul de mare, nu va fi realizată, o să fie lucrul extrem de dificil să ne întoarcem la viața normală. Așadar, bineînțeles, sfătuiesc pe toată lumea să facă acest lucru.

Interviu realizat de Maria-Isabela Nica