Editura Casa Radio propune un nou disc ce reunește înregistrări realizate de Cristian Măcelaru alături de Orchestra Națională Radio. Discul este lansat oficial pe 30 noiembrie, ora 11.30, când poate fi ascultat în premieră la Radio România Muzical. Albumul cuprinde fantezia Furtuna de Ceaikovski și Simfonia a VII-a de Dvorak, înregistrări realizate în 2014 și 2015, în cadrul unor concerte live ce au avut loc la Sala Radio.

Știu că legătura dumneavoastră cu Orchestra Națională Radio a crescut și a înflorit foarte frumos de-a lungul anilor. Nu știu însă când și cum a început colaborarea aceasta.

Știu că primul concert a fost cu Șeherezada de Rimski Korsakov, care e și pe disc (n.r. apărut de asemenea tot la Editura Casa Radio, în 2016), care a fost în 2012. A fost o întâmplare puțin ieșită din comun: Cristina Comandașu (n.r. pe atunci, redactor șef Radio România Muzical) se uita și colegii dumneavoastră au transmis un concert din Philadelphia. Era aniversarea lui Franz Liszt; orchestra din Philadelphia cânta un concert de pian cu Lang Lang și cu Dutois dirijând. Asta cred că era în 2011. Concertul a fost transmis în toată lumea, inclusiv în România, iar la sfârșitul concertului, în lista de credite al tuturor celor care au fost implicați, a apărut și numele meu, fiind dirijor asistent al orchestrei din Philadelphia. Iar atunci, chiar în același timp, o fostă colegă de școală din Timișoara, Noemi Vidu, începuse să lucreze cu Orchestra Națională Radio. Cristina a văzut numele și a spus: "uite, este un dirijor român în Philadelphia. Cum de n-a dirijat niciodată în România?" Eu nu fusesem niciodată în România să dirijez și Noemi a spus: "îl cunosc pe Cristi, am fost la școală împreună" și așa s-a întâmplat să vin la București pentru prima dată. Iar apoi, după aceea, de multe ori am revenit. Din păcate, în ultimii doi-trei ani, mai rar, din cauză că nici eu nu am timp, dar așa a fost începutul.

Într-un alt interviu cu o colegă de-a mea, vorbeați despre prietenia care s-a legat între dumneavoastră și muzicienii din Orchestra Națională Radio și voiam să vă întreb dacă ne puteți spune câte ceva despre evoluția în timp a acestei colaborări umane și artistice, în același timp.

Sigur. E foarte normal, zic eu, cel puțin din punctul meu de vedere, e foarte normal ca între muzicieni, întotdeauna să se creeze o unitate. E mai rar să se creeze acea unitate între muzicieni și dirijor, din cauză că este o distanțare profesională, să spun așa, din cauza rolurilor pe care fiecare le joacă. Dar eu nu m-am uitat niciodată, nici acum, nu m-a uitat niciodată la rolul meu ca dirijor să îmi impună anumite limite sociale și atunci, întotdeauna, mai ales pentru muzicienii români, din cauză că eu am plecat foarte devreme din România, n-am avut șansa să studiez ca să-mi formez mulți prieteni în Conservator, în facultate, atunci dintotdeauna mi-am dorit să cunosc muzicieni români, să întâlnesc muzicieni români, cu care să fim prieteni și în afara podiumului. Iar acest lucru a fost natural, pentru că a fost prima orchestră pe care am dirijat-o. Am dirijat-o poate cel mai mult în România, Orchestra Națională Radio, și cu foarte mulți muzicieni din orchestră, cam de aceeași vârstă cu mine, am rămas în contact, am rămas prieteni și sunt multe seri frumoase, care au ieșit din această prietenie, de-a lungul anilor.

Ajungând și la lucrările de pe CD, care știu că sunt de pe înregistrări live, Fantezia Furtuna de Ceaikovski și Simfonia a VII-a de Dvorak, deși nu le-ați înregistrat în timpul aceluiași concert sau nici în același an, ci la un an distanță, ele de fapt nu au fost scrise la un interval foarte mare de timp. M-am uitat la ani și am calculat, 12 ani. Pentru dumneavoastră, știu că este important să înțelegeți ce a vrut compozitorul să comunice și că sunteți foarte atent, de asemenea, în ceea ce privește lucrările cunoscute, la ceea ce s-a pierdut de dragul tradiției, în interpretarea lor și vroiam să vă întreb dacă ați regăsit astfel de aspecte în aceste două lucrări?

Pentru mine, mai ales Dvorak, întotdeauna a fost un compozitor, în care am încercat foarte atent să găsesc care este vocea lui, care este vocea lui adevărată. În general, Dvorak, mai mulți ca alți compozitori, se interpretează cu o atenție bazată pe tradiție, care este puțin, nu vreau să jignesc pe nimeni, dar duce puțin prea departe în afara partiturii. Mie întotdeauna muzica lui Dvorak mi s-a părut mai interesantă, în momentul în care ceea ce a scris el, iese în evidență. Pentru mine, simfoniile de Dvorak sunt, într-un fel, mai aproape de muzica lui Janacek, decât de muzica lui Brahms, pentru că este o înțelegere a unei muzici care este mult mai tânără, mai plină de optimism și Dvorak a fost un caracter care a suferit foarte mult în timpul vieții. A suferit în viața personală, a pierdut membri ai familiei, a suferit foarte mult, dar totuși, muzica lui a rămas întotdeauna cu un optimism și cu o bucurie de viață, care nu este la fel la Brahms. La Brahms, bucuria este melancolică. La Dvorak, bucuria este adevărată și asta trebuie făcută, o diferență enormă, mai ales în Simfonia a VII-a, care este una dintre cele mai dramatice din simfoniile lui Dvorak. Este o simfonie pe care o iubesc, pur și simplu, atât de mult, pentru că este o lucrare profundă, este simfonia care este scrisă cu atât de multă inspirație, este ca un cântec care este inspirat continuu. Celelalte simfonii, se vede foarte mult lucrătura compozițională, se vede lucrătura teoretică, dar Simfonia a VII-a e și mai mult, parcă, o combinație mai egală a unei idei, a unei inspirații directe, e revărsată în ce a scris.

Iar Furtuna de Ceaikovski este o piesă pe care am descoperit-o foarte târziu în viață, este o lucrare extraordinar de frumoasă. Nu se cântă des, nu știu de ce. Poate din cauză că este o lucrare mai obscură, oamenii nu o înțeleg, nu știu. Eu găsesc piesa ca fiind foarte, foarte interesantă. Este o piesă care produce valuri emoționale foarte puternice și de aceea, întotdeauna mi-am dorit s-o dirijez. E o piesă care o țin în repertoriu foarte des, dar la Furtuna de Ceaikovski, sincer să fiu, nu a fost foarte multă tradiție, împotriva căruia să mă lupt, din cauză că nu sunt foarte mulți dirijori care o dirijează. Aceasta este diferența.

În ceea ce privește Furtuna lui Ceaikovski, este un alt exepmplu, prin care el se raportează la Shakespeare, și acest program trebuie urmărit, nu știu în ce măsură sunt indicații în partitură. Știu că este un mini-program, pe care Ceaikovski l-a preluat și l-a urmat, dar nu știu în ce măsură, partitura include aceste indicații extra-muzicale. Presupun că nu.

Nu. Nu include aceste indicații, dar exact acest timp, în perioada aceasta, în care a fost scrisă piesa, era foarte tipic, mai ales dezvoltat de Franz Liszt, această idee a poemului muzical sau a descrierii unui subiect, care să aibă, nu numai loc în spațiu, dar să aibă și structura timpului. La fel ca Richard Strauss, această idee a unui poem sau a unei poezii scrise în muzică, care să reprezinte, nu atât de mult o idee a unui punct geografic, cum făcea Liszt foarte des, dar să fie și o reprezentație a unei idei. Mă gândesc și ideea îmi vine la Don Juan, de exemplu, la Richard Strauss, care este aceeași idee. Nu este un lucru care este scris în partitură, dar Strauss se folosește de ghidul unei poezii, ca să descrie lucrarea. În același fel și Ceaikovski.

Aș dori să vă mai întreb, pentru că, din nou, am citit că pentru dumneavoastră este foarte important să arătați oamenilor, frumusețea pe care muzica o poate aduce în viața noastră de zi cu zi, în această perioadă cred, cu atât mai mult, o perioadă dificilă pentru întreaga omenire, un CD cu muzică clasică. Credeți că poate aduce, presupun, un zâmbet și o rază de speranță, având în vedere că încă nu puteți merge la concerte?

Da. Mă gândesc de foarte multe ori la faptul când eram copil, când am descoperit muzica. Țin minte, prima dată când am descoperit când am descoperit Simfonia a V-a de Beethoven și o aveam pe o casetă. În fiecare zi, luni de zile, în drum către școală, în drum înapoi de la școală, puneam căștile și ascultam Simfonia a V-a de Beethoven. Iar acest lucru, pur și simplu, mă transporta într-un spațiu metafizic spiritual, în care eram eu cu muzica. Atât. E adevărat, lumea din jur exista, mergeam pe stradă, dar muzica mă punea într-un spațiu virtual care îmi aducea o serie de emoții, care e numai frumusețea pe care muzica o aduce.

Nu e neapărat numai o frumusețe de suprafață, care ne face bucuroși. Nu. Frumusețea în sine, depinde foarte mult și de gama întreagă a emoțiilor și a sentimentelor pe care le înțelegem prin muzică. Aceasta este frumusețea, ca un curcubeu care trece prin tot spectrul de culori. În același fel, muzica ne duce în tot spectrul de sentimente și de emoții. Această lume pe care muzica o poate aduce în viața noastră, o poate produce în viața noastră, este o lume în care ne pune într-un real spiritual, în care, în momentul în care reintrăm în realitate, suntem transformați. Și acest lucru spun eu că este frumusețea pe care un disc îl poate aduce în viața unui om. Relația pe care o ai cu un disc este diferită de relația pe care o ai cu un concert live sau cu un concert pe care îl auzi o dată. Și acesta este foarte frumos și foarte necesar. Dar relația cu un disc, toată lumea cred că are discuri preferate, la care se tot reîntorc ca la un prieten pe care tot vrei să-l reîntâlnești și care, de fiecare dată când îl reîntâlnești, descoperi ceva frumos, descoperi o latură diferită a acestui lucru.

Țin minte că șase luni de zile, am ascultat numai Simfonia a V-a de Beethoven și de fiecare dată, de-abia așteptam să ajungă la momentele pe care le știam deja, le recunoșteam, dar de fiecare dată, parcă ajungeam acolo puțin diferit, iar acea diferență, era diferența care mă transforma înăuntru, pur și simplu și am avut o relație cu acest disc, cu această casetă, pe vremea aceea.

În același fel și îmi doresc ca acest disc, care a fost experimentat live, a fost auzit live, deci a avut această experiență deja, acum, ca  disc, sper, cei care au accesul la acest disc pe care-l cumpără, să primească ca un cadou pentru un prieten, în care să se poată regăsi în continuu, să poată să-și găsească o ramură foarte bogată a tututor sentimentelor, a emoțiilor, prin această muzică. Toți copiii, și copiii mei, mai mult preferă să vadă un film sau un desen sau să asculte muzică, pe care deja o cunosc. E foarte normal, e foarte natural acest lucru, să îți dorești să asculți ceva ce deja cunoști. În momentul în care există un disc, care este frumos, care ne place, care știm că va fi ceva ce ne satisface, e foarte frumos să ai acest prieten lângă tine, mai ales acum, când accesul la muzica live este limitat.