Joi, 8 octombrie, urma să fie prezentat în primă audiție absolută Cvartetul nr. 7 "Für Ulisse" semnat de compozitorul Dan Dediu la Sala Radio, concert anulat în urma măsurilor luate la Comitetul pentru Situații de Urgență la nivelul municipiului București. Lucrarea ce poate fi ascultată vineri, 9 octombrie, la Cluj, în cadrul stagiunii Orchestrei Transilvania.

Din titlul este evidentă parafrazarea celebrei bagatele "Für Elise" de Ludwig van Beethoven, dar vă rog pe dumneavoastră să ne dezvăluiți cine este Ulisse și care este povestea acestui cvartet?

Da, eu sunt Ulisse, ca să spun așa, pentru că eu l-am luat pe Ulisse drept model, pe veșnic căutătorul Ulisse, care un simbol al peregrinării prin muzica lui Beethoven. Ceea ce am conceput sub această formă de cvartet de coarde, mă refer la cele cinci piese componente, pe care le-am numit Beethoven Etudes, deci Studii beethoveniene. Cele cinci piese care compun Cvartetul nr. 7, antamează mai multe cotloane ale muzicii lui Beethoven, pe care, ca profesor de forme, ca analist și ca simplu meloman le-am descoperit pe parcursul timpului, în creația acestuia. Prima parte astfel, intitulată Labirintul tăcerii, aduce în prim-plan, material beethovenian, care este pur și simplu, expandat, aș putea spune așa, nu neapărat dezvoltat, expandat cu bule de aer între moleculele sale, astfel încât, muzica lui Beethoven se dilată. E ca și când acest material ar fi supus unei lumini orbitoare, unei călduri deosebite care face ca moleculele beethoveniene să se dilate și astfel să se expandeze. Sigur, partea a doua, pe care am intitulat-o Idilă și imn de mulțumire alternează alte două universuri specific beethoveniene, Scherzo-ul și Imnul de mulțumire. Ele vor fuziona. Deci, din două genuri muzicale foarte diferite, unul glumeț și profan și celălalt interiorizat, meditativ și sacru, ele ajung să fuzioneze și să culmineze într-o apoteoză ascendentă și în același timp, aș putea spune chiar bachică. Un al treilea labirint ni se deschide în partea a treia, pe care am intitulat-o Labirinto del bolero, Ravel's Tattoo, Tatuajul lui Ravel. Și aici, pur și simplu, combin motto-ul Simfoniei a V-a, pe care îl știe toată lumea cu ritmul de bolero, astfel ajungând la un fel de pastișă, din ce în ce mai sclerozată a boleroului ravelian și prin care întrevedem tema din Oda bucuriei, bunăoară sau tema întâi a Concertului nr. 4 pentru pian. Totul realizat prin deraieri politonale și printr-o dramatizare mânioasă a conținutului tematic. Aici, vreau să spun că mi-a venit ideea de a introduce ceea ce spunea Cioran despre Beethoven și anume că: odată cu Beethoven, intră în istoria muzicii, mânia. În finalul acestei părți, într-adevăr, am scris o muzică mânioasă. Partea a patra, Moonlight Maze, așadar, tot un labirint, dar care face referire la Sonata lunii, aduce peste o evoluție din grav în acut, printr-un element dansant, deci peste toată această magmă sonoră, aduce un imn, asemenea Avei Mariei, de Gounod, pe care eu l-am intitulat Ave Circe, în cheie odiseică, bineînțeles. Este o altă haltă a traseului lui Ulisse, în peregrinarea sa spre regăsirea limanului sufletesc a insulei Ithaka. Și aici, sigur, avem o dezvoltare care intră în coridorul Marii fugi op. 133 pentru a ieși la liman cu derularea obsesivă și hipnotică a Sonatei lunii, în registrul acut, la vioara întâi în Pizzicato. În fine, ultima parte, a cincea, pe care am intitulat-o Fantasia fantomagica sul nome Beethoven, deci, O fantezie pe numele Beethoven, am luat sunetele care compun numele lui Beethoven B si bemol, E-de două ori, deci Mi-mi, T l-am transformat în UT, deci do și H-si, si bemol, mi, do, si și am realizat, pornind de la această celulă, un Rondo Pastișă, în stilul cvartetelor op. 130, op. 132, deci într-un stil clasico-romantic pur și care, la un moment dat, începe să fie ciuruit. Noi ne obișnuim cu muzica respectivă și în momentul în care apar pauzele, iarăși pauzele, muzica merge cumva, ne-am obișnuit cu ea și ea merge în continuare în capul nostru, dar noi nu o mai auzim. E ca și când, totul devine ruină și dispare din existența fizică, rămânând în memoria noastră, deci derulându-se neîncetat. Această împuținare a discursului se termină cu un foșnet al întoarcerii paginii al celor patru instrumentiști, la final, ca semn al trecerii timpului, ca o fâlfâire a Sonatei lunii asupra spiritului lui Beethoven. Deci, transformarea sunetului în zgomot și în același timp, în sunet simbol, ca o ființă aflată în bătaia vântului. Acest zgomot, cam așa sună, când dai pagina la o partitură. Pe scurt, aceasta a fost o descriere a ceea ce am încercat Cvartetul nr. 7. Dacă mă întrebați cum aș putea defini lapidar acest stil, aș putea spune că l-am putea numi ready-made morfogenetic. De ce? Pentru că lucrez cu material gata făcut, deci ready-made. Totul îi aparține lui Beethoven, însă modul de a lucra cu el este transformațional. Eu transform materialul lui Beethoven și spun ceea ce eu consider cu ajutorul acestor vocabule. Așadar, aș putea spune că este o conlucrare benefică peste timp, în care materialul lui Beethoven m-a inspirat să scriu un cvartet contemporan, actual, conectat la problematica pandemiei, pentru că l-am scris în vremea stării de urgență și, nu în ultimul rând, suportul materialului beethovenian, a generat idei componistice pe care am putut să le iau de la Beethoven și să le transform, să le metamorfozez în propriile mele structuri și idei.

Lucrarea dumneavoastră va fi interpretată de Cvartetul Arcadia. Știm că în unele cazuri compozitorii cer să asiste la repetiții. Ați avut anumite solicitări cu privire la interpretare?

Nu, și eu am scris cu mare plăcere acest cvartet pentru admirabilul Cvartet Arcadia, pe care îl cunosc demult și-l apreciez la modul superlativ. Mi se par muzicieni absolut extraordinari, cu o mare experiență, atât individuală, cât și de cvartet și am încredere deplină în ceea ce vor face. Vom avea o singură repetiție generală, în dimineața zilei concertului. Deci, în general, eu nu sun tipul de compozitor care trage de interpreți și vrea cât mai multe repetiții. Consider că ce-am avut de spus, am spus prin partitură și este de datoria interpreților să decodifice și să reinterpreteze ceea ce am scris eu acolo. Așadar, mă voi lăsa surprins de experiența și talentul membrilor Cvartetului Arcadia.

Având în vedere că lucrarea a apărut în urma unei comenzi lansate de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera, special pentru acest concert, ce anume din stilul Cvartetului Arcadia ați ținut să se regăsească în arhitectura acestei lucrări?

Nu mi-am propus să scriu un cvartet pentru a fi interpretat numai de Arcadia. Eu cred că e important că Cvartetul Arcadia va realiza prima audiție, dar nu exclud și alte abordări ale altor ansambluri cvartetistice. Sigur că îi cunosc demult și știu cum cântă Beethoven și atunci m-am gândit mai mult la gesturile cvartetistice beethoveniene, pe care le-am luat din creația lui Beethoven și cu care am mers mai departe, ca să spun așa, între ghilimele. Deci, ideomul clasico-romantic este perfect asimilat de Cvartetul Arcadia și eu nu am făcut altceva decât să merg în continuarea acestui ideom, ba chiar în partea a cincea, să scriu o muzică tonală în stilul lui Beethoven, cinstită și cu acea evaziune de la final, care pune și un semn de întrebare.