Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Mircea Penescu, concert-maestru al Orchestrei Medicilor ''Dr. Ermil Nichifor''

Publicat: joi, 20 August 2020 , ora 14.38

Medici pentru medici este titlul concertului din 24 august, organizat de Asociația Medicală Română în onoarea cadrelor medicale și susținut de către Orchestra Medicilor Dr. Ermil Nichifor pe esplanada Ateneului Român. Despre semnificația acestui eveniment ne vorbește Mircea Penescu, concert-maestru al ansamblului.

Pe 24 august are loc un concert dedicat cadrelor medicale implicate în lupta cu pandemia. Pentru că pe lângă activitatea dumneavoastră de muzician, sunteți în primul rând medic, vă rog să ne spuneți ce însemnătate are un asemenea eveniment și cum a pornit ideea organizării lui?

În primul rând trebuie să vă spun că această inițiativă excepțională aparține Asociației Medicale Române. Sigur că am fost absolut de acord și entuziasmați de acest eveniment care vine să marcheze cumva respectul și omagiul nostru adus tuturor cadrelor medicale care în această pandemie, această situație nefericită au fost în primele rânduri ale luptei cu virusul necunoscut, asumându-și toate riscurile, ducând adesea o activitate eroică. Este un gest de recunoștință în general și chiar dacă acest gest se întoarce cumva și asupra membrilor orchestrei - pentru că mulți dintre noi am fost implicați în mod direct și suntem în această luptă care continuă - este un gest de a marca prin mesajul muzical, prin acest mesaj care pătrunde mai mult decât vorba, este acest esperanto al secolului XXI, glasul muzicii, să marcăm respectul și omagiul nostru față de toți cei care s-au dedicat acestei lupte, absolut nedreaptă și uneori depășind puterile umane. Este o luptă eroică și toți acești eroi din linia întâi merită a fi cinstiți prin acest gest.


Vorbiți-ne despre colegii din orchestră. Ținând cont de faptul că cei mai mulți, asemenea dumneavoastră, activează în domeniul medical, cum au privit această propunere?

Orchestra Medicilor este formată în primul rând din medici, chiar dacă mai sunt și colaboratori. Gestul este absolut firesc. A fost primit cu mult entuziasm de către toți colegii, mai ales că din motive binecunoscute suntem într-o pauză lungă de activitate, ceea ce nu s-a mai întâmplat de mulți ani. Și-atunci, este un prilej în sfârșit de a mai ieși în public și de a arăta atitudinea noastră și mesajul nostru față de situația în care ne aflăm cu toții. Orchestra Medicilor de aceea există, pentru a exprima mesajul muzical, pentru a marca prin muzică anumite evenimente din lumea științifică. Iar astăzi, când suntem cu toții pradă acestei pandemii, acestei lupte inegale - cum spuneam, cu un dușman extrem de virulent și insuficient de bine cunoscut - lupta acestor oameni considerăm noi că este un prilej de a-i cinsti, de a marca acest lucru. De aceea, concertul se numește "Medici pentru medici". Toți colegii din orchestră care activează în diverse domenii, care sunt și în momentul de față implicați în îngrijirea acestor pacienți atât de dificili, cu toții au fost entuziasmați și aduc acest prinos de recunoștință cu multă bucurie pe scena Ateneului Român, care de data asta este în afara clădirii Ateneului, este pe esplanada din fața Ateneului, ceea ce sigur că creează o serie întreagă de probleme. Vreau să vă spun însă că atmosfera care domnește în orchestră este una de bucurie și de entuziasm pentru că putem transmite mesajul nostru sutelor de mii de oameni din țara asta sau poate milioane prin intermediu radioului și televiziunii, care se vor bucura de muzica mirifică a Orchestrei Medicilor.


Ce cuprinde programul concertului și cum ați ales lucrările care vor fi interpretate?

Sigur că a fost o problemă în a adapta programul la condițiile pe care ni le oferă scena. În primul rând, este o scenă mult mai restrânsă, ceea ce nu ne permite să folosim întreaga noastră orchestră care este mult mai mare. A trebuit să ne limităm la 23 de participanți, să păstrăm distanța obligatorie între pupitre și între membrii orchestrei, ceea ce creează dificultăți destul de mari pentru că nu putem cânta nici măcar doi la pupitru așa cum se obișnuiește. Vă dați seama ce înseamnă asta; nici nu are cine să dea pagina în timpul concertului, s-ar putea crea un mic hiatus, s-ar putea să bată vântul și să ia partiturile de pe pupitre... va trebui să avem grijă și de aceste aspecte. E un concert în condiții mai speciale care a impus un program restrâns la formula de coarde, adică nu avem formula simfonică pe care o folosim de obicei. O să începem cu Aria de Bach pe coarda sol, transpusă pentru orchestră, care este o piesă care transpune într-o lume a simțirii adânci, a spiritualității. Așa cum spunea Cioran, dacă dincolo de dumnezeire mai poate exista ceva, asta este numai muzica lui Bach. Această arie pe coarda sol este un exemplu. Vom avea apoi Simfonia în Do major de Vivaldi, vom ataca Mozart - acest zeu solar, acest simbol al speranței și al bucuriei și al luminii care este Mozart - în celebra Mica serenadă. Apoi vom trece în repertoriul românesc - Codex Caioni a lui Doru Popovici - și vom încheia cu Strauss, Polka Pizzicato și Astor Piazzolla - Libertango. Deci, este un drum de la profunzimile spiritului, de la tristețea care ne apasă, spre speranță, spre bucurie pentru că acest concert trebuie să fie totuși pentru toți oamenii în suferință, pentru toți oamenii marcați de această apăsare permanentă, trebuie să fie un licăr de speranță, trebuie să miște ceva în inimile oamenilor. Aceasta ne-am dori să realizăm.


Interviu realizat de Alexandra Scumpu