Parcurgem o periodă dificilă, dar cei mai vulnerabili cred că sunt artiștii. Cum petrece Elena Moșuc aceste zile?

Sunt deja de aproape două luni în munți. Avem o casă de vacanță. Suntem norocoși că putem sta în liniște, în aer liber, într-un loc verde Studiez zilnic, pentru că așa cum sunt sportivii, așa sunt și soliștii de opera, trebuie să studiem zilnic, să fim antrenați, să păstrăm vocea proaspătă, să învățăm lieduri sau opera noi, așa cum fac eu în acest moment, învăț rolul Elisabethei, din opera Roberto Devereux, care face parte din trilogia Tudor de Donizetti și anume, cele trei opera, Maria Stuarda, Anna Bolena, Roberto Devereux. Primele două le-am interpretat deja pe scenă, în câteva producții. Devereux încă nu și îmi doresc foarte mult, pentru că este un rol de maturitate, este un rol dificil, dar foarte frumos, care îmi cere să utilizez toată experiența mea de belcantistă. În același timp, lucrez la un CD nou mai special, cu lieduri acompaniate de chitară. Mă refer la chitaristul classic Bogdan Mihăilescu din București, cu care deja am colaborat în concertul meu Rezonanța Piatra Neamț, acum doi ani. Pictez icoane. Este un nou hobby al meu, de fapt un vechi hobby, dar pentru care nu am avut timp niciodată. Iată, de anul trecut am participat la Biserica Ortodoxă din Zurich, la niște cursuri de pictură bizantină, conduse de doamna Ruxandra Lăcătuș. Până acum, în perioada aceasta am făcut cinci. Sunt foarte frumoase. Eu sunt o persoană creativă și dacă în această perioadă nu avem norocul să cântăm în fața spectatorilor, un lucru foarte, foarte important pentru noi artiștii. Publicul ne dă acea adrenalină creative. Iată, ne lipsește publicul, trebuie să găsesc un alt mod de a-mi manifesta creativitatea. Îmi plac culorile sunetelor muzicale, pe care le utilizez în interpretările, dar îmi plac și aceste culori, pe care le putem vedea cu ochiul și admira, așa cum am făcut eu de multe ori în toate muzeele lumii, am admirat capodoperele geniilor de pictură.

Ce vi se pare cel mai dificil în această perioadă?

Este o perioadă, într-un fel, foarte binevenită, pentru noi artiștii, pentru că relaxarea vocală este foarte importantă. În general, noi artiștii, cam o lună, avem nevoie pe an, ca să dăm timp instrumentului nostrum vocal, să se relaxeze. Bine, a fost un moment de instrospecție, pe regăsirea noastră, a Dumnezeului, din nou, care trebuie să vorbim în permanență. A fost o perioadă binevenită, dar dacă este prea lungă, îmi dăunează. Noi avem nevoie de public și sper ca acest moment să vină cât mai repede. Eu în martie, pe 27 martie, ar fi trebuie la Sala Radio București, să sărbătoresc 30 de ani de carieră artistică și exact cu două săptămâni înainte s-a anulat concertul. Un concert foarte frumos, greu, pregătit de anul trecut. Concertul este reprogramat pentru data de 9 octombrie. Sper foarte mult ca această data să rămână valabilă în programul stagiunii de la Radio București. Eu când mă scol dimineața, mă întreb dacă, Doamne sunt într-adevăr în acest film de două luni de zile sau e un vis. Nu reușesc foarte bine să mă adaptez la această situație. Am reușit până acum, dar acum trebuie să ies din această situaței critică.

Poate încetul cu încetul vom reveni la normal. V-ați gândit la primele lucruri pe care le veți face după această perioadă?

Aici, în Elveția, am încercat o perioadă de relaxare, s-au redeschis frizeriile, salonul de manichiură și primul lucru pe care l-am făcut ieri a fost să merg să-mi fac manichiura. Acuma așteptăm, încetul cu încetul să se revină totul la normal.

Un gând pentru artiști, pentru colegi, pentru publicul care vă așteaptă cu nerăbdare?

Să aibă răbdare, să studieze mai departe, pentru că acea zi minunată, când vom fi din nou pe scenă va veni cu siguranță, iar publicul nostru care ne iubește, nu poate decât să ne aștepte. Cântatul pentru mine este o rugăciune și aștept cu nerăbdare să vină cât mai repede acea zi. Numai bine tuturor și să ne revedem cu bine cât mai repede în sălile de concerte și de spectacole.