Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Răzvan Rădos, dirijorul Corului de Copii Radio

Publicat: joi, 16 Aprilie 2020 , ora 12.42

Muzicieni în carantină și aniversarea Corul de Copii Radio - 75 ani.


Această perioadă de carantină, din nefericire, s-a suprapus peste unul dintre evenimentele care trebuiau să aibă loc în agenda Corului de Copii Radio condus de Răzvan Rădos, cu care și stăm de vorbă. Aș vrea, Răzvan, să ne spui tu mai multe despre acest proiectat concert care sperăm că se va ține la toamnă.

Concertul se va reprograma. Trebuie să știți că noi nu ne-am pierdut deloc avântul și entuziasmul și am muncit cât se poate de bine la acest concert, chiar și din această distanțare fizică pe care o impune situația actuală. Așadar, am găsit repede alături de membrii Corului de Copii Radio posibilitatea ca pe platformele de întâlnire online să facem aceste așa-zise repetiții în care, deși este mai greu și durează puțin mai mult, am pregătit tot repertoriul pentru acest concert care trebuia să aibă loc pe 25 aprilie și să marcheze 75 de ani de la înființarea Corului de Copii Radio. Așadar, ținem publicul aproape, îl ținem în suspans puțin mai mult decât ne-am propus, dar cu siguranță ne vom revedea la Sala Radio și vom face acest concert minunat, credem noi la începutul lunii octombrie dacă totul va merge bine - un concert care conține lucrări-reper din această istorie frumoasă și tumultuoasă muzical a Corului de Copii Radio.


Înțeleg însă că în perioada aceasta din aprilie, în preajma momentului în care ar fi trebuit să aibă loc acest concert, aveți altă propunere, de data aceasta online.

Da. Așa cum toate ansamblurile s-au reorientat puțin și au încercat să ofere publicului ceva muzică, chiar dacă în variantă virtuală, și noi propunem publicului în săptămâna de după Paști să vizioneze părți dintr-un concert-eveniment pe care l-am susținut anul trecut la Sala Radio, concertul Meridian, un concert care a îmbinat muzici de pe cinci continente și din foarte multe tradiții și culturi aparținând multor civilizații. Deci, un concert foarte, foarte colorat pe care Corul de Copii Radio îl va pune pe pagina de facebook să poată fi văzut de către cei care poate n-au ajuns la Sala Radio acum un an sau de către cei care poate au ajuns în sală, dar își doresc să retrăiască anumite momente frumoase și emoționante.


75 de ani de existență a Corului de Copii Radio! Cred că este o aniversare foarte emoțională, nu? Până la urmă, acest ansamblu este unul dintre cele mai iubite la nivelul ansamblurilor radio și are o istorie anume și un profil anume. Vorbește-ne mai mult despre experiența ta ca dirijor al acestui cor!

Voi spune despre aniversare că este un frumos moment de bilanț. Este un prilej atât de frumos să ne revedem puțin cu comunitatea din jurul acestui ansamblu minunat; pentru că trebuie să spunem că Corul de Copii Radio are o foarte frumoasă comunitate în jurul lui - mă refer aici la public, la foști membri și mă refer chiar la oameni care au muncit de-a lungul timpului în structura lui, cum ar fi maestrul Voicu Popescu, care de curând s-a pensionat.

Și revenind la experiența mea cu Corul de Copii Radio, iată, de doi ani sunt dirijor al corului de copii și pot să spun că mi-a schimbat viața. Am învățat foarte multe lucruri noi în acești doi ani, a trebuit să mă adaptez la foarte multe situații noi. Așa cum se știe și cum o spun mereu, Corul de Copii Radio nu este un cor obișnuit, nu este un cor de copii obișnuit, ci este un ansamblu care, iată, vreme de 75 de ani a acumulat experiențe extraordinare pe care le folosește pe scenă - are niște motoare ascunse pe care știe exact cum să le folosească și recunosc cu smerenie că un dirijor tânăr și nou la acest ansamblu trebuie în primul rând să învețe să conducă aceste motoare extraordinare. Iată că am avut doi ani foarte plini și foarte, foarte frumoși! Acum, dacă vă povestesc mai multe, încep deja să devin melancolic pentru că mă gândesc că nu i-am văzut de o lună mă refer la faptul că nu i-am văzut în Radio, pentru că i-am văzut, desigur, pe internet - dar ne face să ne fie foarte dor fiecăruia.

Deci, Corul de Copii Radio lucrează pe aceste platforme online și a pregătit foarte bine repertoriul pentru concertul aniversar și, începând din săptămâna de după Paști, ne gândim deja să ne ocupăm puțin și de repertoriul pentru Crăciun, pentru că mereu suntem înainte și, așa cum se știe... "iarna - car și vara - sanie".


La mulți ani, din partea noastră și așteptăm să vă vedem cât mai curând pe scenă!

Mulțumim foarte mult!

Foto Ioan-Alexandru Alexandri


Interviu realizat de Cristina Comandașu