În 4 martie, pianistul suedez Per Rundberg va evolua alături de violoncelistul Valentin Răduțiu în cadrul recitalului organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera sub genericul "Moștenitorii României muzicale". Biletele sunt disponibile aici. 

Am remarcat că manifestaţi un interes şi pentru muzica contemporană. Ce loc ocupă lucrările din zilele noastre în repertoriul dumneavoastră?

Am cântat foarte multă muzică contemporană pentru că o găsesc extrem de fascinantă şi mă poartă în altă lume, cu o multitudine de armonii. Am lucrat cu mulţi compozitori din zilele noastre şi am interpretat lucrări de György Ligeti, Karlheinz Stockhausen, Pierre Boulez, Iannis Xenakis, precum şi piesele unor compozitori italieni ca Franco Donatoni sau Luciano Berio. Simt că este o parte foarte importantă a repertoriului meu.

Sunteţi implicat în proiectul "Wiener Schubert soloists", în care interpretaţi lucrări vechi de cinci secole, capodopere clasice sau lucrări contemporane. Cum descrieţi experienţa de a participa într-un asemenea proiect?

Am realizat la un moment dat un CD cu muzica unor compozitori italieni din Roma, începând cu Girolamo Frescobaldi, Alessandro Scarlatti şi ajungând până la Luciano Berio, David Macculi sau Alessandro Pelagatti. Mi s-a părut foarte interesant felul în care a evoluat muzica de-a lungul secolelor şi cred că acest lucru s-a reflectat şi în activitatea mea în "Wiener Schubert soloists".

De asemenea, aţi lansat câteva discuri. Există diferenţe între cântatul pe scenă şi cel din studioul de înregistrări?

Este puţin diferit. Prefer experienţa din concert, unde ai posibilitatea de a fi spontan şi de a experimenta cu sonorităţile. Poţi face asta şi în studio, fiind modul ideal de-a înregistra. Devine obositor atunci când trebuie să repeţi un anumit fragment, însă este o chestiune de a fi bine pregătit. Consider că este foarte important să păstrezi atitudinea din concert în studioul de înregistrări, deoarece am libertatea potrivită atunci când înregistrez. Ceea ce găsesc fascinant la înregistrările din studio este faptul că poţi ţinti spre un soi de perfecţiune, poţi încerca să experimentezi şi să repeţi până eşti pe deplin mulţumit, lucru care nu poate fi posibil într-un concert. Pot spune că ambele ipostaze sunt foarte interesante în egală măsură.