Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu flautistul Ion Bogdan Ștefănescu

Publicat: joi, 30 Ianuarie 2020 , ora 16.41

Pe scena Sălii Radio are loc un concert sub titlul „Seară romantică”, propus de Orchestra Națională Radio, al cărui solist este Ion Bogdan Ștefănescu.

Dacă nu greșesc, ultima oară când ați concertat pe scena Sălii Radio a fost în urmă cu doi ani. Cum vedeți această reîntâlnire cu Orchestra Națională Radio?

Sincer, abia o așteptam fiindcă e o orchestră pe care eu o apreciez foarte tare. Am și foarte mulți colegi și prieteni în orchestră, așa încât întotdeauna pentru mine e o bucurie să pot colabora cu această orchestră excelentă. Cred că va fi, așa cum e anunțată, o seară romantică. Programul este superb și cred că va fi o încântare și pentru public, mai ales că eu cânt niște lucrări foarte puțin cântate în România, aș putea spune chiar deloc: Variațiunile de Chopin pe o temă de Rossini, care au fost orchestrate special pentru mine de Doina Rotaru și Concertino de Chaminade - lucrări care se întâlnesc foarte rar în stagiunile orchestrelor noastre. Așa că va fi o premieră cu siguranță și pentru public și este o premieră și pentru orchestră. Mi-au mărturisit colegii mei că sunt încântați, că e o muzică într-adevăr excepțională.


Cum ați descrie diferențele stilistice dintre cele două lucrări pe care le veți interpreta: una - scrisă în prima jumătate a secolului XIX, iar cealaltă - compusă la începutul perioadei moderne, în 1902?

Piesa asta a lui Chopin pe o temă celebră de Rossini a fost un fel de lucrare de școală, însă foarte bine ticluită, foarte bine condusă - se vede mâna de compozitor de geniu. Însă, lucrarea câștigă enorm prin faptul că a fost orchestrată de Doina Rotaru, un rafinament cu totul aparte și spontaneitate, pentru că e atât de colorată orchestrația, foarte rafinată, subțire, diafană dar mereu cu surprize. Iar Chaminade a fost o compozitoare celebră în epoca sa. Știu că a ajuns și pe continentul american, iar americanii au îndrăgit-o atât de tare încât în jumătate de an erau deja peste o sută de fan-cluburi Cecile Chaminade. Acest Concertino a făcut furori în istoria muzicii, sigur, și prin interpretări prestigioase. Flautiștii au preluat imediat această piesă pe care ea a compus-o inițial pentru admiterea la Conservatorul din Paris. Este o regulă păstrată și astăzi, cred, ca un compozitor prestigios să compună o lucrare pe care studenții trebuie să o interpreteze cumva în primă audiție; n-au voie s-o studieze cu nici un profesor, li se dă cu două-trei săptămâni înainte de examen. Or, această lucrare în 1902 a fost compusă exact pentru acest motiv. Ulterior, a și orchestrat-o și a ajuns să fie cântată pe toate scenele lumii. este o lucrare la granița între filonul romantic și momente care țin de curentul impresionist în orchestrație. E o lucrare spectaculoasă, cu melodie multă - șlagăre. Întotdeauna are un succes extraordinar la public. Cred că va fi o seară foarte frumoasă și mă bucur că, în sfârșit, am ocazia să cânt această lucrare în România.


Interviu realizat de Petre Fugaciu