Radio România Muzical organizează miercuri, 6 noiembrie 2019,, la Muzeul Naţional Cotroceni din Capitală, evenimentul intitulat "Fenomenul Silvestri. Un portret al dirijorului compozitorului și pianistului", ce stă sub semnul împlinirii unei jumătăţi de veac de la trecerea în eternitate a lui Silvestri. În cadrul evenimentului, vor fi prezentate selecțiuni din filmul "Metamorfoze - Transformarea Orchestrei Simfonice din Bournemouth", producţie semnată de Bunny Laden.

Care este povestea din spatele acestei producţii - "Metamorfoze - Transformarea Orchestrei Simfonice din Bournemouth"?

Eu şi soţul meu, Glen Gould, care este inginer de sunet şi un admirator al dirijorului Arturo Toscanini, ascultam înregistrări realizate de acesta şi într-o zi, într-o discuţie on-line cu un alt meloman am aflat de Constantin Silvestri. Glen a căutat înregistrări de-ale lui. A urmat întâlnirea dintre Glen şi Raymond Carpenter, prim-clarinetist din perioada în care Silvestri dirija Orchestra din Bournemouth. De aici a început totul. Am fost atrasă imediat de arta dirijorală a lui Silvestri şi nu îmi venea să cred că nu auzisem de el până în acel moment. Raymond l-a rugat pe Glen să restaureze toate înregistrările pe care le avea realizate cu Silvestri la pupitrul Orchestrei din Bournemouth. A urmat CD-ul realizat de Raymond şi Glen în colaborare cu pianista Anda Anastasescu. Se întâmpla în 2009, an în care a început prietenia mea şi a lui Glen cu Raymond Carpenter, pe care l-am vizitat la Bournemouth oricât de des puteam. El obişnuia să spună poveşti minunate despre cum Silvestri a reuşit să transforme Orchestra Simfonică din Bournemouth. Nu era un ansamblu renumit, dar Silvestri a văzut asta ca pe o provocare, spre deosebire de alţi mari muzicieni. Poate şi pentru că sunt din Statele Unite ale Americii, dar iubesc acest tip de poveste, în care cel cu cele mai puţine şanse ajunge să fie cel mai bun. Repet, Raymond spunea foarte multe poveşti, dar într-una dintre vizite ne-a surprins. A scos două cutii mari, pline cu fotografii în care Silvestri era la Bournemouth, în România, în Japonia... fotografii cu el în faţa Orchestrei din Bournemouth, programe ale concertelor dirijate de Silvestri, bilete, decupaje din ziare cu articole despre ansamblu sau Silvestri... chiar şi materiale de la slujba de înmormântare a lui, alături de însemne ale dirijorului despre înregistrări pe care le făcea. Toate acestea urmau să fie aruncate şi ne-am întrebat imediat ce s-ar fi întâmplat cu toate aceste materiale după moartea lui Raymond. Am simţit că este important să revenim la Londra, să facem copii digitale ale materialelor din acele cutii şi l-am filmat pe Raymond spunând toate aceste poveşti.

În zilele noastre aproape toată informaţia o primim în format video. Foarte puţini oameni mai citesc... şi m-am simţit obligată ca ceţăţean al lumii să iau înregistrările restaurate de Glen, poveştile lui Raymond şi materialele din acele cutii şi să le prezint în această formă. Da, este în parte biografia lui Raymond şi toată experienţa sa ca membru al Orchestrei Simfonice din Bournemouth, dar ne arată şi cum Silvestri și-a pus amprenta asupra ansamblului și cum, dintr-o orchestră mică a devenit una extrem de apreciată nu doar în Marea Britanie, ci în întreaga lume. Nu am vrut să pierdem acele materiale. Silvestri este extraordinar și e o muncă prin care am vrut să arăt cât de mult apreciez tot ce a făcut el.

Ținând cont de poveștile spuse de Raymond Carpenter, care a fost secretul lui Constantin Silvestri? Cum a reușit această transformare?

Condiția lui Silvestri pentru a prelua Orchestra Simfonică din Bournemouth a fost ca muzicienii să participe la repetiții atât cât era nevoie. Orchestrele mari, sindicalizate, impun un anumit număr de ore pentru repetiții. Raymond Carpenter povestește în film cum Silvestri a venit în fața lor cu Simfonia I de Elgar pe care au repetat-o săptămâni bune. Au lucrat din aproape în aproape până când au ajuns la forma pe care ei au înregistrat-o și pe care o consider unică. Silvestri avea această dorință ca rezultatul final să îi mulțumească pe toți, atât pe el ca dirijor, cât și pe membrii orchestrei. Pe de altă parte, cei din ansamblu îl respectau pe Silvestri și cred că au fost surprinși că un muzician atât de important își dorea să lucreze cu ei. Munceau foarte mult, dar după cum povestea și Raymond, îi făcea să se simtă ca o familie. Silvestri vorbea cu fiecare muzician în parte, nu doar cu șefii de partide. Încerca să creeze o legătură cu fiecare dintre ei. În câteva cuvinte, Silvestri era un interpret remarcabil, extrem de concentrat și un pedagog foarte bun.